Astăzi, președintele raionului, domnul Vadim ROȘCA a participat la Adunarea generală ordinară a Asociației Euroregiunea Siret-Prut-Nistru, precum și la Forumul președinților Euroregiunii SPN, evenimente importante dedicate cooperării transfrontaliere și dezvoltării regionale durabile.
În cadrul Adunării generale au fost aprobate proiecte de hotărâre care vizează consolidarea parteneriatelor și extinderea inițiativelor comune în domenii esențiale precum infrastructura, cultura, educația și dezvoltarea economică. Totodată, au avut loc alegerile pentru conducerea Asociației și pentru Consiliul Director, reconfirmând angajamentul membrilor față de o guvernare eficientă și participativă.
Forumul președinților a oferit un cadru valoros pentru dialog, schimb de bune practici și identificarea unor noi direcții strategice de colaborare între comunitățile din Republica Moldova și România.
Mulțumim organizatorilor pentru efortul depus și tuturor participanților pentru implicare! Continuăm să credem în puterea solidarității regionale și în perspectivele durabile pe care le deschide cooperarea euroregională.
- Detalii
- Accesări: 144
Începând cu data de 16 mai curent, pe o perioada de 3 zile, pe strada pietonală Alexandru cel Bun din orașul Fălești se desfășoară ediția a XII-a, a expo-târgul universal, Primăvara la Fălești.
Evenimentul este organizat de filiala Bălți a Camerei de Comerț şi Industrie a Republicii Moldova în parteneriat cu Secția Economie a Consiliului raional și primăria orașului Fălești.
La deschiderea oficială au participat doamna Galina Codiță, directorul filialei Bălți a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, domnul Vadim Roșca, Președintele raionului Fălești și domnul Alexandru Severin, Primarul orașului Fălești, care au salutat agenții economici și cetățenii prezenți la târg.
În cadrul expo târgului sunt expuse asortimente bogate şi variate de mărfuri şi produse de înaltă calitate, pentru orice gust şi la preturi accesibile.
Scopul expo târgului este, susținerea producătorilor autohtoni, promovarea mărfurilor, produselor calitative și competitive pe piața internă.
- Detalii
- Accesări: 124
La data de 15.05.2025, Secția Agricultură și Alimentație de comun cu Serviciul Relații Funciare și Cadastru au organizat în sala de ședințe a Consiliului raional, un seminar informativ privind implementarea pentru perioada 2023-2032 și prevederile noului Cod Funciar nr.22/2024, unde au participat specialiștii pentru reglementarea regimului funciar și secretarii consiilor locale de nivelul I .
Întrunirea a fost deschisă de către Vadim ROȘCA, președintele raionului iar planul de acțiuni pentru implementarea măsurilor de împădurire a fost prezentat de către domnul Dumitru GALUPA, inginer al Oficiului Național de Consultanță în Silvicultură, care a atras atenția celor prezenți la modul de finanțare a programului, schimbarea modului de folosință și a destinației terenurilor pasibile pentru împădurire, studiu de selectare a terenurilor cu proiectarea ulterioară.
Specialiștii din cadrul Serviciului Relații Funciare și Cadastru, doamna Ambros Lucia și domnul Bunciuc Serghei, au comunicat celor prezenți despre modificările clasificatorului privind destinația terenurilor, darea în arendă a terenurilor publice, procedura de transmitere a terenurilor neprelucrate, transmiterea în proprietate a surplusurilor de terenuri și procedura de schimbare a destinației terenurilor.
Întrunirea s-a finalizat cu discuții și întrebări din partea participanților referitor la temele abordate.
- Detalii
- Accesări: 117
Astăzi, în raionul Fălești a avut loc atelierul de lucru privind Planului de acțiuni elaborat în baza profilurilor de sănătate și prevenirea bolilor netransmisibile, cu sprijinul instituțiilor medicale din teritoriu, în parteneriat cu proiectul „Viață Sănătoasă” al Confederației Elvețiene și al Swiss Tropical and Public Health Institute (Swiss TPH).
La eveniment au participat președintele raionului, domnul Vadim ROȘCA, domnul Iurie BOBU, medic coordonator al Centrului de Sănătate Publică Bălți, subdiviziunea Fălești al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, reprezentant al proiectului și specialiști din domeniul sănătății. În cadrul atelierului s-a elaborat un plan strategic care va cuprinde acțiuni concrete pentru comunității locale.
- Detalii
- Accesări: 128
Astăzi, 9 Mai, Consiliul raional, conducerea raionului a organizat activitatea consacrată aniversării a 80-a a Zilei Victoriei și a comemorării Eroilor căzuți pentru Independența Patriei și Ziua Europei.
Ziua comemorativă s-a desfășurat la complexul memorial ,,Gloriei Militare”, unde a început cu parastasul pentru pomenirea, memoria eroilor căzuți în cel de-al doilea război Mondial, oficiată de către Protoiereul Mitrofan Ioan Pelin, parohul bisericii Sf. Dumitru din Gara Fălești.
La activitate au participat Domnul Vadim ROȘCA, președintele raionului, Domnul Alexandru SEVERIN, primarul orașului, Domnul Valeriu BOBU, Președintele Asociației raionale a Veteranilor de Război și ai Muncii, funcționarii publici din cadrul autorităților publice locale ți cetățeni din orașul și raionul nostru.
Mesaje de mulțumire și recunoștință pentru faptele eroice a celor căzuți pentru apărarea Patriei și pentru sfânta Pace au fost transmise de către Domnii Vadim ROȘCA, președintele raionului, Alexandru SEVERIN, Primarul orașului Fălești și Domnul Valeriu BOBU, Președintele Asociației raionale a Veteranilor de Război și ai Muncii. Cu un recital de poezii cu acest prilej din partea tinerei generații a fost transmis de copii din cadrul Centrului Regional de Resurse pentru Tineret,, Lora GĂINĂ” din orașul Fălești.
Întru amintirea celor căzuți pentru SFÂNTA PACE, în scopul de a imortaliza lecțiile dure, scrise cu sânge, pe care le-a oferit întregii omeniri cel de-al doilea Război Mondial, a urmat un minut de reculegere și depunerea de flori.
Ziua de 9 Mai este declarată Ziua Victoriei și a comemorării eroilor căzuți pentru Independența Patriei și Ziua Europei, zi pentru întreaga istorie a omenirii pagină remarcabilă, care răvășește răni adânci a trecutului și încununează multe amintiri despre cei care și-au dorit un viitor pașnic.
- Detalii
- Accesări: 136
La data 6 mai 2025, în orașul Ceadâr-Lunga, UTA Găgăuzia, a avut loc celebrarea tradițională a Hederlezului, marcată în fiecare an de creștinii ortodocși de stil vechi cu prilejul sărbătorii Sfântului Gheorghe, protectorul naturii, al păstorilor și al noului început. Activitatea a fost organizată în parteneriat cu Agenția Relații Interetnice, condusă de domnul director Veaceslav Reabcinschi.
Invitația de a participa la acest eveniment a delegației din raionul Fălești a fost din partea reprezentanței Agenției Relații Interetnice. Din delegația făleșteană a luat parte Domnul Vadim ROȘCA, Președintele raionului, domnul Grigore ROMAN, șef adjunct al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat și doamna Tatiana PALADI, șefa Direcției Cultură, Turism, Tineret și Sport Fălești.
În cadrul programului artistic al sărbătorii, publicul a fost încântat de evoluțiile a două colective valoroase din raionul nostru, Ansamblul folcloric „Baștina”, condus de Matcovschi Oleg și Ansamblul de dans popular „Făleșteanca”, condus de Elena Calmuțchi din cadrul Palatului raional ,,Mihai Volontir” din orașul Fălești. Participarea la Hederlez a fost posibilă și deosebit de reușită, unde formațiile artistice din raionul nostru au avut frumosul prilej de colaborare, schimb cultural și respect pentru diversitatea etnică, valori ce consolidează prietenia dintre regiuni și promovează patrimoniul nostru comun.
- Detalii
- Accesări: 138
Astăzi 07 mai curent, Domnul Vadim ROȘCA, Președintele raionului a convocat într-o ședință de lucru primarii orașului, satelor și comunelor din raion, organizată de secția Administrație publică.
Întrunirea a avut loc în sala de ședințe a Consiliului raional, în agendă fiind incluse chestiunea privind promovarea politicilor de ocupare a forței de muncă, reglementările Codului urbanistic și construcții în Republica Moldova, activitatea instituțiilor de educație timpurie din raion și procedura documentare, constatare și soluționare a încălcărilor din domeniul mediului.
- Detalii
- Accesări: 146