Recent în incinta Bibliotecii Publice Raionale „M. Eminescu” a avut loc o întâlnire de suflet cu scriitorul, publicistul, psihologul, compozitorul, pedagogul, fondatorul și managerul celui mai prestigios și de succes liceu de Creativitate și Inventică „Prometeu” din țară - Aurelian Silvestru, care și-a consemnat de curând și frumosul jubileu de 70 de ani de la naștere. Prezenţi la activitate – elevi, profesori, alţi cititori de diverse vârste şi ocupaţii, îndrăgostiţi de opera Măriei-Sale, au trăit momente de înaltă revelaţie sufletească, care le va rămâne pentru mult timp în memorie. Elevii liceelor din localitate, alți cititori, au recitat, au interpretat melodii pe versurile autorului, și-au împărtășit impresiile de lectură, în special a cărților editate în 2019: „Fărâme de suflet”, ediție reeditată de povestiri, romanul „Străina de la Hollywoud” și volumul de versuri „Iartă-mă”, au adresat întrebări scriitorului. „Întreaga operă silvestriană, la fel ca și autorul ei – au menționat vorbitorii - emană înțelepciune, căldură, ne îndeamnă să fim mai buni, mai toleranți unul cu altul și să punem preț pe adevăratele valori umane”. Aurelian Silvestru a donat bibliotecilor din raion un impunător lot de cărți, cititorilor le-a dăruit cărți cu autografe, fapt pentru care-i suntem foarte recunoscători.
- Detalii
- Accesări: 1350
La 26 septembrie curent în incinta Secției Cultură și Turism Fălești a derulat ședința metodico-instructivă cu participarea managerilor instituțiilor de învățământ artistic extrașcolar din raion – școlile de Muzică și de Arte Plastice „Gheorghe Vrabie” din or. Fălești, școlile de Arte din localitățile rurale Glinjeni și Mărăndeni. Grigore Budu, șef Secție Raională Cultură și Turism (SRCT), a făcut o retrospectivă a situației financiare a instituțiilor, s-au discutat chestiuni ce vizează buna pregătire și organizare a procesului de studii. Fiecare director a expus starea reală referitor la cadrele didactice și elevi, necesități curente pentru optimizarea condițiilor de muncă,chestiunile referitoare la tarifierea cadrelor didactice în baza Planului de învățământ, cursurile de perfecționare continuă pentru 2019 și atestarea cadrelor didactice 2019-2020.
- Detalii
- Accesări: 771
Festivalul Folcloric din zona Prutului de Mijloc „În codrii haiducului, pe malul Prutului, prietenii se adună, la joc și voie bună!”, aflat la ediția a VI-a,s-a desfășurat la 21 iulie curent în localitatea Chetriș, alături de colectivele artistice de amatori din Scumpia, Călugăr, Ciolacu Vechi, Bocani, Năvîrneț (raionul Fălești), Hîjdieni, Viișoara și Cuhnești (raionul Glodeni), a evoluat și ansamblul de dans popular cu titlul onorific „model” al Palatului raional de Cultură „Mihai Volontir” din orașul. Fălești „Făleșteanca”.
- Detalii
- Accesări: 883
Duminică, 30 iunie la Fălești a derulat Festivalul raional al Portului Popular „MÂNDRU-I PORTUL FĂLEȘTEAN”, ediția I, prilejuit de Ziua Națională a Portului Popular, instituită în Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr. 194 din 19.11.2015, sărbătorită în ultima zi de duminică a lunii iunie.
Sărbătoarea a început cu alaiul colectivelor artistice din raion. Parada Portului Popular a fost susținută de Domnul Viorel BABII, președintele raionului, Domnii Vladimir TĂBÎRȚĂ și Roman RADU, vicepreședinți ai raionului și Domnul Grigoe BUDU, șef a Secției Cultură și Turism, care, împreună cu reprezentanții colectivelor artistice participante, au depus flori la Monumentul „Mândria și Puterea Poporului” . Pe platoul Palatului raional de Cultură „Mihai Volontir” conducerea raionului și formațiile participante au fost întâmpinate cu pâine și sare, după tradiția moldoveanului ospitalier. Cu un mesaj de salut și felicitare către cei prezenți s-a adresat Domnul Viorel BABII, Președintele raionului, care a menționat despre valoarea portului popular și importanța evenimentului organizat. Toți participanții au format o Horă Mare a Neamului.
În holul Palatului raional de Cultură „Mihai Volontir” pe toți iubitorii de frumos îi aștepta expoziția de artă populară, vernisată de muzeele și căminele de cultură din raion, precum și o expoziție de desene ale elevilor Școlii de Arte Plastice „Gheorghe Vrabie” din orașul Fălești.
În scenă s-au produs colective artistice, care au demonstrat cele mai frumoase cântece și dansuri populare – formațiile folclorice „Sălcioara” din s. Năvîrneț, „Doltencele” din s. Doltu, „Baștina” din or. Fălești, „Sărăteanca” din s. Sărata Veche, ansamblul vocal „Beriozka” din s. Gara Catranîc, ansamblurile de dans popular „Favorit” și „Făleșteanca” din or. Fălești, „Speranța” din s. Glinjeni, „Lăstărașii” din s. Catranîc, „Brâuleț” din s. Mărăndeni.
- Detalii
- Accesări: 1535
În satul Pașcași raionul Hâncești s-a desfășurat cea de-a III-a ediție a Festivalului - concurs național „Folclorul copiilor”. Evenimentul a fost organizat de Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, în colaborare cu Direcția Cultură și Turism Hâncești, Primăria comunei Pașcani și are drept obiective: păstrarea și promovarea tradițiilor și obiceiurilor populare din folclorul copiilor; încadrarea tinerei generații în procesul de studiere și valorificare a folclorului autentic pentru copiii.
La festival au participat ansambluri folclorice, ce promovează folclorul bazat pe tradiții și obiceiuri, practicat de copii, specific localității pe care o reprezintă, inclusiv și din raionul Fălești. La festival a participat Ansamblul folcloric „Mlădița” din satul Sărata Veche, raionul Fălești, conducător artistic Maria Chilaru care s-au plasat pe locul I.
Felicitări pentru Formația folclorică „Mlădița”, Centrul de Cultură și Agrement din comuna Sărata Veche, conducător Maria Chilaru, pentru premiul I în cadrul Festivalului-concurs național „Folclorul copiilor”, ediția a III-a, satul Pașcani, raionul Hâncești.
- Detalii
- Accesări: 1189