Pe 4 mai curent, în incinta Palatului raional de Cultură „Mihai Volontir” Fălești, s-a desfășurat a II-a sesiune a Atelierului de creație „Crestarea tradițională în lemn”, unul din seria evenimentelor menite să readucă în atenție artele și meșteșugurile uitate, specific zonei în care trăim. La inițiativa Secției Cultură și Turism Fălești, activitate în colaborare cu meșteșugarul binecunoscut în părțile noastre și nu numai - formator Dumitru Muruzuc, membru al Uniunii Meșterilor Populari din Moldova și al Academiei Artelor Tradiționale din România, a întrunit iubitori de tradiție și dornici de a învăța și dezvolta arta de crestare în lemn.
În trecut, la casa gospodarului, începând cu tăieturile ornamentale la garduri și pridvor, decupaje de la podul casei, mobilierul și uneltele din gospodărie erau îmbogățite estetic prin decor traforat, crestat și incizat. Fiecare gospodar își dorea să se evidențieze cu modele cât mai frumoase și tradiționale.
- Detalii
- Accesări: 1035
Prin decizia Consiliului raional Fălești nr. 06/20 „Cu privire la luarea la evidență a unor sculpturi”, sculpturile „Vladimir Lenin” și „Zborul”, au trecut la evidența Secției Cultură și Turism, ca monumente de artă, autorul cărora este pământeanul nostru Lazăr Dubinovschi, sculptor cu renume internațional. Restaurarea și instalarea acestora pe teritoriul Muzeului raional de Istorie și Etnografie „Lazăr Dubinovschi” constituie pentru noi, făleștenii, un act civic de protejare și conservare a patrimoniului cultural pentru generațiile viitoare și facilitarea accesului la patrimoniu a publicului larg.
În acest context îndemnăm toți oamenii de bună credinţă, agenții economici din raion, membrii diasporei de a participa la colectarea mijloacelor financiare necesare pentru efectuarea lucrărilor de restaurare și instalare a acestor obiecte de artă pe teritoriul Muzeului raional.
În speranța receptivității dumneavoastră, Vă mulțumim anticipat!
- Detalii
- Accesări: 1253
La 22 aprilie curent, în III-a duminică după Paști, când sărbătorim Duminica Mironosițelor, s-a desfășurat a VIII-a ediție a Festivalului raional al cântecului pascal „Cânta-voi Dumnezeului Meu..”, organizat de Secția Cultură și Turism și Blagocinia raionului Fălești, acum desfășurat în sectorul Unu al Blagociniei, fiind gazde ospitaliere Biserica „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”, Casa de Cultură, cu susținerea vădită a administrației publice locale a comunei Pânzăreni. Au cinstit cu evlavie și cânt pe Iisus Hristos Mântuitorul – 12 colective – formații corale, ansambluri vocale și folclorice. Spațiul de derulare a fost agrementat de expozițiile etalate de parohii, meșteri populari și gospodinele satelor participante.
- Detalii
- Accesări: 1181
Prestigioasa și respectabila profesie de bibliotecar este sărbătorită din anul 2010 în Republica Moldova la 23 aprilie, când este marcată la nivel internațional și Ziua Cărţii şi a Drepturilor de Autor. Cu prilejul acestui eveniment, în incinta Palatul raional de Cultură „M. Volontir”, s-a desfășurat activitatea festivă de consemnare a Zilei Bibliotecarului, cu participarea specialiștilor bibliotecari din rețeaua de biblioteci publice și cele școlare din raion.
În holul Palatului de Cultură au fost vernisate diverse expoziții creative de bibliotecă, gala celor mai reprezentative servicii moderne cu prezentări video, panouri informative ale activității Bibliotecii publice raionale „M. Eminescu”. Invitații la activitate au rămas impresionați de serviciile inovate și utile oferite de biblioteci.
- Detalii
- Accesări: 1283
La Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo” din mun. Chișinău, în data de 30 martie curent, s-a desfășurat ediția a II-a a Festivalului „Satul Meu” în cadrul Sărbătorii Turismului Rural. O minunată ocazie de a demonstra diversitatea și frumusețea patrimoniului folcloric a avut Orchestra de muzică populară „Păunaș”, Palatul raional de Cultură „Mihai Volontir” Fălești, dirijor Valeriu Negri. Programul de cântece și melodii alese a fost susținut de soliștii Maria Negoiță, Nicu Perdevară, Silvia Pascal, Sergiu Cristian, Constantin Negrescu (nai), Irina Timuță, Victor Ghervas, Ilinca Zubic, Pavel Hodobină.
În Republica Moldova expoziție de turism, odihnă și hoteluri „Tourism Leisure Hotels” deja este la ediția a XXIII-a, una din prioritățile acesteia fiind promovarea turismului intern, a tradițiilor și obiceiurilor neamului.
- Detalii
- Accesări: 1004