Seminar informativ pentru producătorii agricoli
La data de 21 februarie curent, Secția Agricultură și Alimentație a organizat un seminar informativ, la care au participat 39 de producători agricoli.
Cu un cuvânt de salut a venit dl Valeriu Motelica, șef Secția Agricultură și Alimentație, care a făcut o retrospectivă a realizărilor și a problemelor cu care se confruntă agricultorii în ziua de azi.
Dl Boris Boincean, dr. hab., prof. cercetător la Centrul Național de Cercetare și Producere a Semințelor a vorbit despre provocările cu care se confruntă agricultura modernă și căile de depășire ale acestora, atrăgând atenția producătorilor agricoli despre degradarea structurii și importanța menținerii stratului fertil al solului, avantajele sistemelor conservative de lucrări ale solului, starea culturilor de toamnă, utilizarea atentă a fertilizanților și produselor de uz fitosanitar, etc.
În continuare Dl Pantelimon Borozan, dr. conf. univ. cercetător vicedirector al Centrului Național de Cercetare și Producere a Semințelor a informat producătorii agricoli privind realizările şi unele aspecte în ameliorarea hibrizilor de porumb și a culturilor de sorg. În cadrul discursului s-a făcut o caracteristică a hibrizilor de porumb și criteriile de alegere a unui hibrid potrivit pentru zona corespunzătoare.
Totodată, în cadrul seminarului dna Svetlana Florea, director filiala OTP Banc or. Fălești, dna Elena Vrabii director suc.nr. 4 (Bălți) Fincombank SA și dl Vadim Lopotenco director adjunct suc.nr. 4 (Bălți) Fincombank au prezentat o gamă largă de soluții de creditare pentru agricultori, oferite de către instituțiile bancare. Dna Corina Ciomschi, reprezentant al Asociației de creditare Prima Finanțare a oferit o informație privind oportunitățile de finanțare pentru domeniul agroindustrial.
Pe parcursul seminarului agricultorii au adresat întrebări experților la care au primit răspunsuri și recomandări.
- Detalii
- Accesări: 301
Depuneri de flori cu prilejul a 35-a aniversare de la retragerea trupelor sovietice din Republica Afganistan
În fiecare an, ziua de 15 februarie este un prilej de tristețe, este ziua când comemorăm eroii căzuți în războiul din Republica Afganistan. Războiul a durat 10 ani… (1979-1989), război ce a curmat viețile a 15 mii de ostași sovietici printre care și moldoveni din țara noastră.
Astăzi comemorăm a 35-a aniversare de la retragerea trupelor sovietice din Republica Afganistan. La activitatea organizată astăzi la Complexul Memorial ,,Aleea Eroilor” din orașul Fălești au participat Doamna Oxana Mărgineanu, secretarul Consiliului raional, Domnul Alexandru Severin, primarul orașului Fălești, Domnul Victor MARIAN, Președintele Asociației Veteranilor Razboiului din Republica Afganistan a raionului Fălești, veteranii războiului din Afganistan, angajații din cadrul subdiviziunilor Consiliului raional și ai Primăriei orașului, profesori și elevi din cadrul instituțiilor de educație din raion. Au fost transmise mesaje de compasiune și mulțumire pentru devotament, patriotism și sacrificiu către veteranii războiului din Afganistan. Cu un recital de poezii, în semn de profundă recunoștință pentru eroismul de care au dat dovadă veteranii pe câmpul de luptă, au venit și copii din cadrul Centrului de Resurse pentru Copii și Tineri din orașul Fălești, ghidați de Doamna Viorica Harea, conducătorul centrului.
Amintim că, din raionul Fălești în acest război au participat 380 de ostași. Istoria nu o dată a confirmat că astfel de etape cruciale au aspectul vărsărilor de sânge. Nu au fost ocoliți de acest destin nici făleștenii noștri, unde cruntul război a răpus 6 bravi și tineri ostași. Pe câmpurile de luptă din Afganistan au rămas muți tineri eroi ai neamului, care au sacrificat cu propria viață pentru ca, tânăra generație să trăiască mai bine și să știe să prețuiască trecutul istoric.
Potrivit datelor oficiale peste 12 mii de ostași moldoveni au participat la războiul din Afganistan. Mai bine de 300 au murit, patru au fost dați dispăruți, iar mii de persoane suferă şi acum de diverse maladii. Mulți veterani au ajuns invalizi încă la vârsta de 45 de ani.
Activitatea a finisat cu depuneri de flori la Monumentul AFGANISTAN 1979-1989 în memoria eroilor căzuți la datorie…
Odată cu sfârșitul acestui război nu s-au terminat suferințele și durerea, în special, a celor care și-au pierdut bărbații , soții și copii…
- Detalii
- Accesări: 442