Mesajul Președintelui raionului cu prilejul Zilei Drapelului de Stat al Republicii Moldova
Astăzi, 27 aprilie marcăm cu respect și mândrie Ziua Drapelului și Stemei de Stat a Republicii Moldova, simbolul identității noastre naționale, al demnității și unității poporului nostru.
Tricolorul a fost desemnat drapel oficial al Republicii Moldova de primul Parlament pe 27 aprilie 1990, Ziua Drapelului de Stat a fost instituită pe 23 aprilie 2010. Tricolorul reprezintă simbolul care îi unește pe toți cetățenii Republicii Moldova în jurul valorilor democrației și libertății și că avem datoria sfântă de a servi cu credință Patria, de a apăra Unitatea și Independența Republicii Moldova. Albastru, galben și roșu, nu este doar un simbol oficial ci este expresia aspirațiilor noastre pentru libertate, pace și prosperitate. De-a lungul timpului, drapelul a însoțit momente importante din istoria modernă a țării și rămâne un standard al speranței și al continuității.
În această zi de sărbătoare, îndemn toți locuitorii raionului nostru să reflecteze asupra valorilor pe care le întruchipează Drapelul de Stat și să contribuim, fiecare în parte, la consolidarea unei societăți bazate pe respect, solidaritate și responsabilitate civică.
Să cinstim Tricolorul prin fapte, prin muncă onestă și prin devotament față de țara noastră frumoasă care ne unește!
Vă dorim sănătate, succese și realizări marcante în eforturile de a construi un stat puternic și un viitor prosper, aici acasă, în Republica Moldova.
La mulți ani, Drapelului Republicii Moldova!
La mulți ani, Republica Moldova!
Cu respect,
Vadim ROȘCA, Președintele raionului Fălești
- Detalii
- Accesări: 14
Astăzi, 26 aprilie, a fost pusă piatra de temelie a podului rutier Ungheni–Iași, un nou pas spre consolidarea legăturilor dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană
Președintele raionului Fălești, dl Vadim Roșca, a participat la acest eveniment de importanță strategică, desfășurat în municipiul Ungheni, alături de oficialii: Excelența Sa dl Adrian-Mihail Tican, Consul General al României la Bălți, dl Costel Alexe, președintele Consililui Județean Iași, România, precum și președinți de raioane din întreaga țară.
Demararea lucrărilor de construcție la podul peste râul Prut marchează un moment istoric pentru regiune, acest proiect având un impact semnificativ asupra mobilității, comerțului și relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și România.
Raionul Fălești a fost reprezentat cu mândrie și prin prezența meșterilor populari: Svetlana Paladi, Svetlana Culicețcaia și Eugenia Voinotinschi, care au expus lucrări autentice ale tradiției locale. Cu acest prilej, dl Vadim Roșca i-a salutat pe meșteri, le-a exprimat aprecierea pentru talentul și dedicația lor și le-a urat mult succes în promovarea valorilor culturale ale raionului.
Prezența domnului Vadim Roșca la acest eveniment subliniază implicarea activă a raionului Fălești în procesele de integrare europeană și dezvoltare regională.
- Detalii
- Accesări: 59
Ziua comemorării victimilor catastrofei de la C.A.E. Cernobîl
Astăzi, 25 aprilie, comemorăm veteranii care au participat la lichidarea tragediei nucleare din 26 aprilie 1986, avaria de la Cernobîl…
La complexul memorial ,,Aleea Eroilor”, la monumentul eroilor căzuți la datorie, lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl s-a desfășurat activitatea unde a participat conducerea raionului, a primăriei orașului Fălești, reprezentantul Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat, participanți de la lichidarea avariei de la Cernobîl, funcționarii publici din cadrul autorităților publice locale și cetățenii din raionul Fălești.
Activitatea a fost deschisă cu o slujbă de pomenire a celor decedați în urma lichidării consecințelor avariei de la Cernobîl ținută de către Protoiereul Mitrofor Oleg Fistican, Protopop de Fălești, sectorul 2 și Protoiereul Mitrofor Ioan Pelin, Protopop de Fălești, sectorul 1.
Mesaje de mulțumire pentru activitatea eroică a veteranilor de la Cernobîl au fost transmise de către Domnii Vadim ROȘCA, președintele raionului, Alexandru SEVERIN, primarul orașului Fălești, Grigore ROMAN, șef adjunct al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat, Gheorghe BAXAN, președintele Asociației Obșteaști „Cernobîl” și doamna Burlacu Maria, locuitoare a satului Răuțel, văduva participantului de la lichidarea avariei de la Cernobîl Vladimir Burlacu, care în discursul dumnealor au menționat, că cu prețul propriei vieți și sănătății au salvat sute de mii de alte vieți omenești, cuvinte de apreciere pentru sacrificiul la acele operațiuni, la acea catastrofă unde s-a luptat fără arme și fără echipamente speciale.
Activitatea a finisat cu depunere de flori la monumentul Cernobîl, a complexului memorial ,,Aleea Eroilor’’ din orașul Fălești, în semn de recunoștință pentru eroii căzuți la datorie.
- Detalii
- Accesări: 79
Primării, atenție! A fost actualizat Ghidul de aplicare la Programul Guvernamental de modernizare a drumurilor locale „Europa este aproape” – ediția 2025
Autoritățile publice locale (APL) de nivelul I din întreaga țară sunt invitate să consulte noua versiune a Ghidului de aplicare la Concursul de depunere a cererilor de finanțare în cadrul Programului Guvernamental de modernizare a drumurilor locale.
Documentul a fost aprobat prin Decizia Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale nr. 20/25 din 17 aprilie 2025, iar principalele modificări sunt următoarele:
- Excluderea finanțării pentru drumurile regionale „G” din resursele FNDRL:
Conform Hotărârii de Guvern nr. 211 din 16.04.2025, a fost aprobat Programul de repartizare a mijloacelor Fondului Rutier pentru drumurile publice naționale, pentru anul 2025 (în valoare de cca 1,6 miliarde de lei). Pentru a evita dubla finanțare, intervențiile asupra drumurilor regionale cu statut „G”, nu vor mai fi eligibile pentru Programul „Europa este aproape”, finanțat din FNDRL. Această modificare nu va afecta posibilitatea APL-urilor de a obține finanțare pentru intervenții aferente acestei categorii de drumuri, fiind posibilă intervenția prin intermediul Fondului Rutier.
- Amenajarea trotuarelor devine opțională:
Cerința obligatorie privind amenajarea trotuarelor în cadrul lucrărilor de construcție/modernizare a drumurilor (în redacția actuală a Ghidului), devine opțională.
- Obligativitatea privind prezentarea deciziilor Consiliilor Locale:
Cerința de prezentare a Deciziei Consiliului Local privind (i) aprobarea rezultatelor consultărilor publice, (ii) înaintarea propunerii de proiect pentru finanțare și (iii) angajamentele asumate de către aplicant pentru contribuția financiară (dacă este cazul), au devenit obligatorii de a fi prezentate la etapa aprobării finanțării (semnarea Contractului de finanțare).
Totodată, la etapa de pregătire și depunere a dosarului, drept dovadă privind aplicarea instrumentelor de consultare participativă cu comunitatea locală (cum ar fi consultări publice, focus-grupuri, chestionare sau alte metode relevante), vor servi: procesele-verbale, listele de prezență, rapoartele de analiză, fotografii, copii ale chestionarelor, capturi de ecran sau alte materiale justificative relevante.
Termenul-limită pentru depunerea dosarelor este 12 mai 2025.
Acestea pot fi depuse exclusiv online, prin intermediul Sistemului Informațional de Gestionare a Programelor și Proiectelor de Dezvoltare Regională și Locală.
Amintim că în cadrul acestei ediții a Programului, sunt alocate peste 500 de milioane de lei, pentru modernizarea a 130 de km de drumuri și trotuare în 100 de localități ale țării.
Fișiere : Decizia nr.20 din 17.04.2025 , Anexa decizia 20 - Ghid drumuri (ACTUALIZAT)
Sursa : https://ondrl.gov.md/
- Detalii
- Accesări: 21