Antrenamente la protecția civilă
La 18 februarie curent în raionul Fălești au fost organizate și desfășurate antrenamente la protecția civilă, în cadrul cărora s-a verificat nivelul de pregătire a formațiunilor protecției civile. De menționat că serviciul de înștiințare a reacționat promt și s-a descurcat cu sarcinile puse. Toate persoanele implicate la antrenamente s-au prezentat în termen la Consiliul raional. În continuare s-a desfășurat ședința Comisiei Situații Excepționale în cadrul căreia au fost discutate așa chestiuni ca: pregătirea formațiunilor medicale ale Protecției Civile, acordarea ajutorului material, demersul Comisiei Situații Excepționale Natalievca.
De menționat, că în cadrul ședinței președintele Comisiei Situații Excepționale Dna Iraida Bînzari a specificat, că este foarte necesar de a schimba atitudinea față de nivelul de pregătire a formațiunilor medicale ale protecției civile și în acest caz responsabilitatea revine primarilor și instituțiilor medicale din teritoriu.
Pe marginea chestiunilor examinate au fost luate deciziile respective.
- Detalii
- Accesări: 2760
Seminar teoretico-practic privind particularitățile tăierii pomilor fructiferi
La 16 februarie curent Direcția Agricultură, Alimentație, Relații Funciare și Cadastru de comun cu ACSA au organizat în primăria Glinjeni un seminar teoretico-practic privind particularitățile tăierii pomilor fructiferi reieșind din condițiile anului 2015 – 2016, la care au participat peste 70 de producători agricoli, inclusiv și acei ce vor să intenționeze crearea unor noi plantații multianuale.
- Detalii
- Accesări: 3553
Ședința Consiliului Consultativ al Copiilor din raionul Fălești
La 12 februarie curent a avut loc ședința Consiliului Consultativ al Copiilor(CCC), la care s-a audiat raportul de monitorizare a copiilor din raionul Fălești aflați sub tutelă și curatelă, prezentat de coordonatorul activității, Viorica Harea.
Acum cîteva luni, membrii CCC de comun cu A.O.”Parteneriate pentru fiecare copil” au avut ca misiune monitorizarea situației copiilor plasați în serviciul tutelă din raionul Fălești, pentru a se documenta și a acorda ajutor tuturor copiilor aflați în dificultate.
Scopul monitorizării constă în evaluarea situației copiilor aflați sub îngrijire tutelară prin respectarea drepturilor și condițiilor de trai ale acestora.
Astfel în perioada octombrie - decembrie 2015 au fost monitorizați 32 de copii cu vîrsta cuprinsă între 5 și 17 ani, dintre care 13 baieți și 19 fete.
La raportul prezentat s-a solicitat și opinia copiilor față de tutore. Aceștia susțin că s-au atașat puternic de tutore, cei din urmă străduindu-se să-i ofere protecție și singuranță, evitînd comportamentul agresiv. În familii des se organizează sărbători, copii sunt respectați și manifestă un comportament binevoitor față de vecini.
La finele ședinței, dna Violeta Ciuperca, șef adjunct DASPFC, a mulțumit copiilor pentru atitudinea civică și pentru dorinţa lor de implicare în activităţi de voluntariat, dovedind responsabilitate şi relatînd cu exactitate fapte din viața unei societăți mai puțin cunoscute unora dintre noi.
- Detalii
- Accesări: 3060
Întrunire cu secretarii consiliilor locale
Secția Administrație Publică la 16 februarie curent a întrunit într-o ședință de lucru secretarii consiliilor locale cu o agendă care a cuprins mai multe chestiuni ce țin de activitatea administrației publice privitor la:
- completarea declarației pe venit și proprietate și a declarației privind conflictul de interese,
- plasarea informațiilor pe pagina web ,,Actele locale”,
- la completarea pașaportului primăriilor raionului.
Participanții s-au implicat activ în discuții adresînd întrebări ce țin de activitatea autorităților publice locale.
- Detalii
- Accesări: 2613
Comemorarea victimelor conflictului armat din Afganistan
La 15 februarie 2016 se împlinesc 27 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan, o zi de comemorare a tragicului eveniment care a lăsat o amprentă și în istoria statului nostru. Din raionul Fălești pe cîmpurile de luptă din Republica Democrată Afganistan au fost trimiși circa 300 de tineri ostași, 6 dintre care și-au sacrificat viața în luptele crîncene.
În amintirea victimelor războiului, astăzi a avut loc o depunere de flori la Complexul Memorial ”Aleea Eroilor”. Cu un mesaj către cei prezenți a venit președintele raionului Iraida Bînzari, și președintele Organizaţiei raionale a veteranilor din Afganistan, Dedov Boris.
Memoria celor căzuţi pe cîmpul de luptă a fost consemnată cu un minut de reculegere.
- Detalii
- Accesări: 2716