Experții cehi în vizită de studiu la Fălești
La 13 octombrie curent, o echipă de experți ai Ministerului Muncii și Politicilor Sociale din Republica Cehă în cooperare cu reprezentanții Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei din Republica Moldova au efectuat o vizită de studiu în raionul Fălești. Aceasta a fost organizată în cadrul proiectului „Creșterea capacității Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei din Moldova”.
Vizita a avut ca scop studierea bunelor practici în domeniul asistenței sociale, a politicilor și strategiilor de protecție socială.
În cadrul întîlnirii, experții au analizat pregătirea specialiștilor din domeniul asistenței sociale, elaborarea metodologiei de instruire, au avut posibilitatea de a se familiariza cu politica națională în domeniul protecției copilului.
De asemenea, oaspeții din Cehia au efectuat o vizită la Centrul de Asistență Socială ” Nufărul Alb”, s.Glinjeni și Centrul de asistenţă specializată şi formare continua „Casa Speranţei” din or. Fălești, unde au fost familiarizați cu tipurile de activități, metodele de lucru ale centrelor.
- Detalii
- Accesări: 2449
Săptămîna Națională de combatere și prevenire a Traficului de Ființe Umane
În contextul marcării zilei de 18 octombrie - Ziua Europeană de luptă împotriva traficului de fiinţe umane, la 18 octombrie curent, în incinta Gimnaziului ,,Eugen Coșeriu” din s. Catranîc, r-l Fălești a avut loc activitatea zonală de parteneriat local cu genericul ,,Traficul de ființe umane”, desfăşurată în cadrul Campaniei naţionale ,,Săptămîna de luptă împotriva traficului de fiinţe umane ”.
Acest eveniment a întrunit membrii Comisiei de Combatere a Traficului de Ființe Umane, specialiști ai instituțiilor de învățămînt, reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție, primarii satelor Ișcălău, Bocani, Pietrosu, Glinjeni, Egorovca, asistenți sociali comunitari, 29 de elevi și reprezentanţi ai mass-media din raion.
În cadrul ședinței au fost abordate chestiunile privind traficul de ființe umane, sistemul naţional de referire pentru protecţia şi asistenţa victimelor şi potenţialelor victime ale traficului de fiinţe umane.
Pentru cei prezenți au fost distribuite pliante și broșuri informative, la fel a fost rulat un filmuleț despre Traficul de fiinţe umane.
- Detalii
- Accesări: 2097
Vizita de studiu a bibliotecarilor făleșteni la Cluj
Bibliotecarii făleșteni au beneficiat de o Bursă de Călătorie în cadrul Programului Național Novateca, vizitînd în perioada 10-13 octombrie curent Biblioteca Județeană „Octavian. Goga” Cluj, România, la fel și filialele acesteia „Traian Brad” și „Kogîlniceanu”, Biblioteca Municipală Turda, Secția pentru Copii și Filiala Oprișani care îi aparțin, Biblioteca comunală Jucu. Scopul vizitei - cunoașterea practicilor de succes și a experienței înaintate a bibliotecilor clujene, serviciilor noi implementate în Programul BIBLIONET(similar Programului nostru Novateca) între anii 2000-2014, transferul și adaptarea lor la bibliotecile publice din raionul Fălești.
- Detalii
- Accesări: 2884
Mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Juristului
Astăzi este ziua profesională a celor care se află mereu la straja legalităţii şi a ocrotirii dreptului. Cu prilejul Zilei Juristului, permiteţi-mi să Vă aduc sincere felicitări şi îmi exprim recunoştinţa şi aprecierea profundă față de juriștii care îşi exercită atribuţiile cu devotament şi abnegaţie, asigurînd supremaţia legii şi respectarea acesteia în orice situaţie Juriştii au avut şi vor avea permanent un rol crucial în garantarea principiului constituţional potrivit căruia Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate.
Meseria de Jurist este una nobilă, de înalt prestigiu social, dar în acelaşi timp este una care presupune o înaltă doză de responsabilitate, verticalitate, demnitate şi corectitudine.
În acest sens, Vă urez performanţe şi realizări noi, sănătate, fericire, prosperitate şi succese remarcabile în activitatea dificilă şi importantă pe care o desfăşuraţi întru promovarea Dreptăţii.
Cu deosebită consideraţie,
Vladimir TĂBÎRȚĂ
Vicepreşedintele raionului Făleşti
- Detalii
- Accesări: 2461
Seminar regional privind atragerea investițiilor în raionul Fălești
Pe data de 14 octombrie curent în sala de ședințe a primăriei orașului Fălești, Centrul de Cooperare Transfrontalieră, Integrare Europeană și Atragerea Investițiilor în colaborare cu Asociația Obștească „CUTEZATORUL” a organizat și desfășurat seminarul cu tema “Atragerea investițiilor regionale, naționale și europene- premiză pentru dezvoltarea social economică rurală”.
La eveniment au participat peste 20 de reprezentanți ai primariilor, societății civile și fermierilor și antreprenorilor agricoli din raionul Fălești.
Participanți la seminar au audiat raportul „Crearea parteneriatelor APL-bussines-ONG în scopul atragerii investițiilor din programele naționale, regionale și transfrontaliere”, finanțate de Uniunea Europenă, alți donatori din țara și străinătate, prezentat de directorul Centrului pentru Cooperare Transfrontalieră, Integrare Europeană, Atragere a Investițiilor Victor Cimpoieș și Programul Operațional Comun Romania-Republica Moldova 2014-2020, care v-a fi lansat în semestrul doi al anului 2016. Obiectivul general al Programului este de a spori dezvoltarea social economică şi de a îmbunătăţi calitatea vieţii oamenilor din zona vizată de program prin investiţii comune în educaţie, dezvoltare economică, cultură, infrastructură şi sănătate, asigurând în acelaşi timp siguranţă şi securitatea cetăţenilor din cele două ţări. Pentru a fi eligibil pentru finanţare în cadrul Programului, un proiect trebuie să îndeplinească următoarele 3 criterii: eligibilitatea solicitantului, eligibilitatea activităţilor şi eligibilitatea cheltuielilor. Proiectul trebuie să fie comun, să includă parteneri din ambele state, să aibă impact transfrontalier direct si să fie implementat în aria programului (Republica Moldova-întreg teritoriul, Romania-județele Botoșani, Iași, Vaslui și Galași).
- Detalii
- Accesări: 2580