Vizita de lucru în primăria Albinețul Vechi
Astăzi,25 februarie 2020, vicepreședintele raionului Dl Veaceslav Tambur de comun cu Dl Nicolae Cazacu,șef-adjunct al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat și specialiștii consiliului raional au întreprins o vizită de lucru în primăria Albinețul Vechi cu scopul de a se familiariza cu activitatea autorităților publice locale și a instituțiilor din subordine. Vizita de lucru a început cu întrevederea cu reprezentanții consiliului comunal și cetățenii din localitate.
În cadrul întrevederii Dna Alla Țaranu, primarul localității, a făcut o trecere în revistă a reușitelor obținute pe parcursul activității sale și a invocat problemele stringente cu care se confruntă autoritățile publice din teritoriu și comunitatea în întregime. În urma discuțiilor s-au invocat un șir de probleme cum ar fi: multiplele erori comise în cadrul efectuării măsurărilor masive; lipsa unei farmacii în teritoriu;necesitatea deschiderii unui salon de fizioproceduri pe lângă oficiul medicilor de familie;poluarea râulețului Șovăț cu ape reziduale de la stația de epurare a orașului Fălești; necesitatea de extindere a instituției de educație timpurie în legătură cu sporirea solicitărilor de instituționalizare a copiilor de vârstă preșcolară. De către specialiștii consiliului raional au fost întreprinse vizite la instituțiile din teritoriul administrat, la beneficiarii de servicii sociale ,au fost acordate consultații metodice pe domeniile de activitate. Vizita de lucru în primăria Albinețul Vechi a finisat cu ședința de totalizare în cadrul căreia s-au făcut unele propuneri de realizare a problemelor identificate.
- Detalii
- Accesări: 2456
Ședința operativă din 24.02.2020
Astăzi, 24 februarie curent Domnul Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului a convocat într-o ședință operativă vicepreședinții raionului, șefii secțiilor, serviciilor și direcțiilor din cadrul Consiliului raional și al Aparatului președintelui, reprezentanți ai mass-media și ai serviciilor desconcentrate.
În cadrul ședinței reprezentanții serviciilor din cadrul Consiliului raional au informat Președintele raionului despre activitățile desfășurate în perioada 17.02-23.02 anul curent și despre activitățile care urmează a fi desfășurate în perioada 24.02. – 01.03 anul curent.
- Detalii
- Accesări: 950
Festivalul „Maslenița”
Secția Cultură și Turism a Consiliului Raional Fălești, în parteneriat cu Primăria Egorovca, au organizat în ziua de 23 februarie curent sărbătoarea tradițională a slavonilor de petrecere a iernii - Festivalul raional „Maslenița”. Evenimentul a avut loc în comuna Egorovca, unde s-au adunat colective etnice și soliști individuali. Astfel, au fost întâmpinați cu tradiționalul colac Ansamblul folcloric „Kuniceanka”, s. Kunice, Florești, cond. art. Lepilova Alla, Ansamblul „Russkaia beriozka”, s. Dobruja Veche, Sîngerei, cond. Dolgoniuc Nicolai, Ansamblul de dans popular „Făleșteanca”, or. Fălești, cond. Calmuțchi Elena, Ansamblul „Opinocica”, s. Suvorovca, Fălești, cond. Bevza Viorica, Ansamblul vocal „Ivușka”, com. Ciolacu Nou, cond. art. Cosovan Svetlana, Ansamblul vocal com. Natalievca, cond. Dîrda Ludmila, soliști-vocaliști Dilion Elena din s. Izvoare și Cebotari Anastasia din or. Fălești, Ansamblul vocal „Beriozka”, s. Gara Catranîc, cond. Statnic Lidia, Ansamblul vocal „Molodușka”, com. Egorovca, cond. Dumbravă Valeriu. În recital a evoluat toboșarul Sergiu Mistreanu care a adunat la joc pe înflăcărații dansatori. Spațiul de derulare a fost inundat de expoziții gastronomice și ale creatorilor populari.
Evenimentul a fost salutat de deputatul Parlamentului Republicii Moldova, Oleg Savva, și primarul de Egorovca, Ruslan Aramă. La sărbătoare au participat vicepreședinții raionului Veaceslav Tambur, Mihail Prodan și Veaceslav Fusu, care au fost parte la evaluarea expozițiilor gastronomice și ale creatorilor populari.
Gazdele și oaspeții au avut ocazia de a participa la diverse jocuri și concursuri împletite cu programe artistice și divertisment. Au derulat concursuri la tragerea funiei, alergatul în saci, iar cei mai îndrăzneți au hotărât să ia cu asalt stâlpul în vârful căruia îi aștepta trofeul. Gazdele au oferit oaspeților și publicului spectator ceai, cafea, vin fiert cu mirodenii (izvar) și diverse gustări. Pe final de sărbătoare, vicepreședintele raionului, Veaceslav Tambur, șef-interimar al Secției Cultură și Turism, Ludmila Negri, împreună cu primarul de Egorovca, Ruslan Aramă, au înmânat participanților diplome și cadouri.
Obiectivul Festivalului prevedea renașterea, valorificarea și perpetuarea culturii, tradițiilor și obiceiurilor etniilor, încurajarea spiritului de toleranță și dezvoltarea dialogului intercultural, consolidarea relațiilor de prietenie între reprezentanții diferitor naționalități din Republica Moldova, ceea ce a fost demonstrat și la Egorovca, Fălești.
- Detalii
- Accesări: 797
Concurs de Dragobete
La 22 februarie curent, în incinta Palatului raional de Cultură „Mihai Volontir” din orașul Fălești, totul emana Dragoste în cadrul Concursului raional „Dacă dragoste nu e, nimic nu e...”, prilejuit de Ziua dragostei și a bunăvoinței DRAGOBETE. Aici s-au întrunit cupluri de îndrăgostiți din localitățile Fălești, Hiliuți și Mărăndeni pentru a-și demonstra purul sentiment de dragoste, abilitățile fiecăruia, ingeniozitatea și creativitatea.
Concursul a inclus cinci probe – Prezentare, Probă artistică, Temă de acasă - Probă culinară, Cultură generală și Declarație de dragoste, la care s-au apreciat atitudinea, vestimentația, ținuta scenică (la fiecare etapă).
- Detalii
- Accesări: 1206