Ședință de lucru cu persoanele responsabile de evidența militară
Astăzi, în sala de ședințe a Școlii de Muzică s-a desfășurat ședința de lucru a reprezentanților autorității publice de nivelul II, membri ai comisiei raionale de recrutare - încorporare în serviciul militar în termen și în Serviciul Civil ( de alternativă) cu reprezentanții autorităților publice de nivelul I, persoanele responsabile de evidența militară.
La întrunire a participat Domnul Veaceslav TAMBUR, vicepreședintele raionului, președintele comisiei raionale de recrutare-încorporare în serviciul militar în termen și în Serviciul Civil (de alternativă), Domnul Dmitri LIPSIUC , șef a secției Administrativ- Militare,vicepreședintele comisiei , Doamna Ana BORDENIUC, Specialist principal, Secția Administrație Publică, vicepreședintele comisiei și Domnul Petru ROSOVSCHI, membru comisiei, colaborator al Inspectoratului de Poliție Fălești.
Cu un cuvînt de salut pentru cei prezenți în sală a venit Domnul Veaceslav TAMBUR, vicepreședintele raionului, președintele comisiei raionale de recrutare- încorporare în serviciul militar în termen și în Serviciul Civil (de alternativă) care a menționat scopul întrunirii de astăzis și care sunt chestiunile care vor fi examinate. În cadrul ședinței s-a informat participanții despre procedura de încorporare în serviciul militar în termen din primăvara- vara și toamna anului curent, prezentată de către Domnul LIPSIUC, despre încorporarea în Serviciul Civil (de alternativă) din primăvara și toamna anului curent prezentată de Doamna BORDENIUC.
S-a specificat și despre măsurile care urmează să fie respectate conform pct. 24.1 din Hotărîrea nr.11 din 15 mai 2020 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică privind starea de urgență în sănătate publică la respectarea măsurilor de control și combatere a infecției COVID-19 care urmează a fi respectate în perioada de încorporare a tinerilor și prevederile Hotărîrii nr. 282 din 13 mai 2020 cu privire la rezultatele încorporării în serviciul militar în octombrie 2019-ianuarie 2020 și încorporarea în serviciul militar în aprilie-iulie 2020.
În finalul ședinței de către persoanele responsabile de evidența militară au fost puse întrebări din domeniu, la care au fost oferite consultații, recomandări și sugestii privind încorporarea în conformitate cu legislația în vigoare.
- Detalii
- Accesări: 1137
Ședința raională extraordinară de sănătate publică
La data de 20 mai curent în sala de ședințe a Consiliului raional a avut loc ședința comisiei raionale extraordinare de sănătate publică.
În cadrul ședinței a fost raportată situația privind evoluția epidemiologică a infecției COVID-19 în raionul Fălești și care sunt măsurile de sănătate publică expuse în Hotărârile nr.10 și 11 din 15 mai 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică.
În urma analizei situației epidemiologice actuale la nivel raional, comisia raională extraordinară de sănătate publică a decis ca reprezentanții autorităților publice locale, conducătorii instituțiilor medico – sanitare publice și private din raion, transportatorii de pasageri urban/raional din raion, conducătorii unităților comerciale cu amănuntul din raion, vor asigura respectarea strictă a măsurilor de control și combatere a infecției COVID-19 conform prevederilor punctului 1 din Hotărârea nr.11 din 15.05.2020. Nerespectarea măsurilor de sănătate publică prezintă pericol pentru sănătatea publică și va servi temei pentru tragere la răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor vinovate.
Regimul de carantină în localități se va stabili în baza Instrucțiunii privind instituirea regimului de carantină în localități, conform anexei la Hotărârea nr.11 din 15 mai 2020 a CNESP.
- Detalii
- Accesări: 970
Mesajul Președintelui raionului cu prilejul Zilei Internaționale a Medicului de Familie
Astăzi, 19 mai marcăm Ziua Internaţională a Medicului de Familie, prietenul tuturor, de la naștere și până la sfârșitul vieții, care cu profesionalism, răbdare şi înţelegere, are grijă de sănătatea noastră.
Am plăcutul prilej de a mulțumi celor 35 de medici de familie și peste 100 de asistenți ai medicilor de familie din raionul nostru, pentru angajamentul de care dau dovadă și pentru munca pe care o fac zi de zi cu profesionalism și dedicație pentru cetățeni.
Ziua Internațională a medicilor de familie este o oportunitate de a recunoaște rolul important al medicilor de familie în furnizarea de îngrijiri de sănătate personale, complete și continue pentru toată populația și de a analiza progresele înregistrate în medicina de familie.
În Republica Moldova, activează 1591 medici de familie și 3932 asistenți medicali de familie, în cadrul a 35 Centre de Sănătate raionale, 5 Asociații Medicale Teritoriale, 2 Centre ale Medicilor de Familie și 264 Centre de Sănătate rurale. Totodată, 25 de prestatori își exercită independent profesiunea de medic de familie și 12 prestatori sunt private.
Vă doresc sănătate și realizări profesionale și personale.
Aveți aprecierea întregii societăți.
Vă mulțumim pentru sănătate!
La Mulți Ani DOCTORE!
Cu înaltă considerațiune,
Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului Fălești
- Detalii
- Accesări: 1136
Mesajul Președintelui raionului cu prilejul Zilei Mondiale a Telecomunicațiilor și Societății Informaționale
Astăzi, 17 mai, aniversăm Ziua mondială a telecomunicațiilor și a societății informaționale.
Scopul acestei zile este de a sublinia importanța utilizării internetului și a celorlalte tehnologii de informare și comunicare în domeniile economic și social.
Această zi este sărbătoarea profesională a tuturor programatorilor, administratorilor de rețea, servicii VoIP, webdesigner-ilor și a celor care activează în domeniul tehnologiilor informaționale.
Cu acest prilej, adresez sincere felicitări și urări de bine pentru lucrătorii din instituțiile și întreprinderile din domeniul tehnologii informaționale și comunicații.
Vă doresc sănătate, realizări profesionale și personale.
Acest sector rămâne unul dintre cele mai dezvoltate și dinamice din țară, care contribuie în mod real la dezvoltarea economiei naționale, având cea mai mare valoare adăugată, contribuția sectorului TIC în economie este de circa 8 procente în PIB, Republica Moldova plasîndu-se pe locul 10 în ce privește viteza și calitatea Internetului.
Cu respect,
Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului Fălești
- Detalii
- Accesări: 1259