Stimați lucrători din domeniul construcțiilor!
Tradiţional în a doua duminică a lunii august, sărbătorim Ziua profesională a constructorului.
Cu acest prilej adresez sincere și frumoase urări de sănătate tuturor constructorilor, proiectanților, designerilor, lucrătorilor de pe șantier, celor care activează în domeniul construcțiilor.
Aportul specialiștilor din domeniu este important pentru prosperarea economică a raionului și a țării, în special în ceea ce privește dezvoltarea regională, amenajarea și planificarea teritoriului, arhitectura, urbanismul și activitatea de construcții.
Grație muncii dumneavoastră asidue, realizate cu multă dedicație și profesionalism, astăzi în localitățile noastre se construiesc tot mai multe obiecte de infrastructură performante menite să servească necesităților locuitorilor, schimbând aspectul arhitectural al satelor și orașelor republicii.
Constructorii poartă o responsabilitate enormă pentru realizarea obiectelor şi aproape întotdeauna sunt la înălţimea aşteptărilor celor care au comandat construcţia.
Odată cu dezvoltarea tehnologiilor noi, activitatea Dumneavoastră este mai efectivă, dar cu toate acestea munca constructorului rămâne în continuare una dintre cele mai intensive, contribuind la sporirea calității construcțiilor și implementarea celor mai bune practici și tehnologii avansate în domeniu, favorizând progresul durabil în domeniul construcțiilor.
Sărbătoarea profesională a lucrătorilor din construcții oferă posibilitatea de a reflecta asupra importanței sectorului construcțiilor și contribuția acestuia la asigurarea bunăstării cetățenilor și prosperarea țării.
Cu o deosebită satisfacție, Vă adresez acest mesaj și Vă dorim să aveți inspirație și forță pentru proiecte noi și interesante, valoroase și durabile, realizări profesionale în viitor, recunoştinţă de la cei cărora le îmbunătăţiți condiţiile de viaţă.
Dezvoltare continuă şi fie ca această zi să vă confirme încă odată că profesia de constructor este una din cele mai importante în economia unei țări.
Bucurii și belșug în familiile dumneavoastră!
Cu respect,
Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului Fălești