Stimați funcționari publici!
Astăzi, 23 iunie consacrăm Ziua profesională a Funcționarului Public, sărbătoare instituită în anul 2012, prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova.
…. Anul 2022, consacrăm împreună a 10 aniversare, ani prin care Dumneavoastră, ați reprezentat statul, asigurând continuitatea și funcționalitatea instituțiilor statului, care prin profesionalismul, competență și efortul Dumneavoastră ați contribuit la asigurarea serviciilor publice de calitate în interesul cetățenilor.
Pentru prima dată, funcţionarii publici sunt celebraţi la nivel mondial începând cu anul 2003, atunci când Organizația Națiunilor Unite a declarat 23 iunie - Ziua Internaţională a Serviciului Public.
Cu aceste gânduri, stimați colegi, Vă doresc să păstrați perseverența și integritatea și să vă bucurați de succese profesionale.
Exprim ferma convingere, că înaltele calităţi profesionale, care Vă caracterizează, vor domina în permanenţă activitate care se vor încadra în serviciul public.
Fie ca această zi de sărbătoare să vă furnizeze multă energie şi idei novatoare pe care să le valorificaţi cu succes în munca cotidiană a domeniului administrație publică.
Vă doresc sănătate, clipe de satisfacţie sufletească, realizări profesionale şi personale, şi împliniţi ca funcţionari publici.
La mulți ani prosperi!
Cu înaltă considerație,
Veaceslav TAMBUR, Vicepreședintele raionului Fălești
- Detalii
- Accesări: 1242
Mult stimaţi lucrători medicali şi farmacişti!
Tradiţional, în a treia duminică a lunii iunie celebrăm sărbătoarea Dumneavoastră - eveniment de omagiu adus eroilor îmbrăcat în halate albe, albul imaculat al credinţei şi speranţei, lucrători medicali care stau cu devotament şi vigilență la straja sănătăţii cetățenilor.
Cu acest frumos prilej, exprim înaltă gratitudine pentru curajul admirabil și decizia asumată de a veghea sănătatea noastră, cât și a celor ce Vă așteaptă acasă-suflete pereche, copii, părinți și prieteni.
În acest context, cu o deosebită considerație, Vă aducem sincere mulțumiri pentru munca perseverentă, plină de abnegație și responsabilitate, în ciuda perioadei generate de COVID-19, ați știut să Vă mobilizați și să luptați cot la cot, uneori până la epuizare, pentru a salva vieți.
Fiecare zi însemnând o nouă provocare, care, din păcate, pentru unii dintre noi a fost fatală. Să ne amintim și să pomenim chipurile pline de blândețe ale colegilor ce au luptat cu prețul propriei vieți, pentru a salva alte vieți.
Această sărbătoare vine să ne reamintească de scopul nobil al activității Dumneavoastră în calitate de „îngeri păzitori” ai sănătății pacienților, uneori invizibili, dar de neînlocuit, ce insuflă încredere, speranță și ne ajută să învățăm să valorificăm cea mai de preț comoară-SĂNĂTATEA.
Noi, făleştenii , ne mândrim, cu actualul potenţial medical şi farmaceutic al raionului care îşi onorează atribuţiile de serviciu cu pasiune şi demnitate, responsabilitate şi măiestrie profesională!.
Cel mai important în viață este să putem fi utili și să putem ajuta pe cei ce ne înconjoară, iar cu acest prilej VĂ MULȚUMIM
Cu profund respect şi deosebită consideraţie,
Sergiu FÎNTÎNA
Preşedintele raionului Făleşti
- Detalii
- Accesări: 1248
Stimați angajați ai sistemului bancar!
Ziua lucrătorului bancar, marcată anual la 4 iunie, este un prilej de a Vă adresa sincere felicitări pentru eforturile energice pe care le depuneți în edificarea unui sistem financiar-bancar stabil, sigur și transparent.
La 4 iunie 1991 Președintele Republicii Moldova a decretat crearea Băncii Naționale a Moldovei, decizie care a stat la baza creării sistemului bancar din Republica Moldova.
A fi un lucrător din domeniul bancar este o onoare, iar meseria pe care ați îmbrățișat-o este pentru Dumneavoastră o încercare permanentă a competențelor și profesionalismului, a onestității și responsabilității, a abilităților manageriale și spiritului de echipă.
Exprim gratitudine pentru munca pe care o profesați cu dedicație, cu multă dăruire, în domeniul bancar credibil şi performant, dorindu-Vă realizări profesionale.
Sănătate şi bucurii în familiile Dumneavoastră.
Cu respect,
Sergiu FÎNTÎNA,
Președintele raionului Fălești
- Detalii
- Accesări: 1225
Fiecare apropiere de finalul unui an școlar, ce se întâmplă tradițional între două anotimpuri frumoase, ne amintește despre festivitatea ,,Ultimului Sunet”.
Frumosul eveniment ne adună și ne trezește sentimente de împlinire și mândrie pentru realizările obținute în acest an școlar, prin aportul dascălilor, succesele elevilor, dar și grija părinților în educarea copiilor.
Sărbătoarea „Ultimul sunet” devine pentru toată societatea nu numai un prilej de satisfacție, ci și un motiv de profundă meditare despre rolul educației și pedagogului în societate.
31 Mai este ziua în care pentru mii de elevi răsună ultimul clopoțel, spunând „Adio școală”.
Clopoțelul se aude azi în fiecare școală, sună cu bucurie pentru elevi, cu împlinire pentru profesori și cu puțină tristețe pentru absolvenți, care lasă în spate băncile școlii și pășesc cu încredere în viitor.
Consiliul raional Fălești aduce mulțumiri profunde, dascălilor procesului educațional, pentru dedicația și contribuția Dumneavoastră la dezvoltarea personalităţii fiecărui copil și la promovarea valorilor naționale și general-umane. Aţi fost şi rămâneţi promotorii bunătăţii, demnităţii şi înțelepciunii.
Absolvenților ciclului primar, gimnazial și liceal vă dorim mult succes, perseverență, încredere în forțele proprii și determinare în realizarea cu succes a propriului proiect de carieră.
Rămâneți mereu curioși, fermi în luarea deciziilor, insistenți în fața provocărilor și cu deplină încredere în forțele proprii. Să aveți mult succes la examenele de absolvire ale treptei de gimnaziu și de liceu.
Absolvenților, mult succes la examene și tuturor o vacanță minunată!
Cu înaltă considerație,
Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului
- Detalii
- Accesări: 1176
Dragi cetățeni!
La 22 mai, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Nicolae, considerată una din marile sărbători religioase ale Bisericii Ortodoxe.
Stimați locuitori ai orașului Fălești, satelor Mărăndeni, Chetriș și Hrubna Nouă, cu acest prilej, doresc să Vă transmit sincere urări de pace și sănătate, iar Sfânta sărbătoare să Vă aducă lumină și căldură, să Vă călăuzească spre fapte bune întru prosperarea localităţilor Dumneavoastră şi a pământului drag.
Sacralitatea sărbătorii să Vă facă mai buni și mai iertători, iar Sfântul Ierarh Nicolae să Vă vegheze neamul, satele şi familiile şi să ne binecuvânteze cu spor în activităţile de zi cu zi.
Hramul satului este ziua când în casa moldoveanului, primenită şi pregătită cu acest prilej, se adună prietenii, rudele şi toţi cei dragi pentru a se bucura împreună de cele realizate, de sănătate şi bunăstare.
Pace și dragoste în casele Dumneavoastră!
Cu profund respect,
Mihai PRODAN, Vicepreședintele raionului
- Detalii
- Accesări: 1291
Ziua Europei marcată la 9 mai ca urmare a deciziei liderilor Uniunii Europene întruniți la Milano în 1985 este o sărbătoare a păcii și a unității. Anume la 9 mai 1950 semnarea „declarației lui Shuman” de către mai multe state pune bazele Comunității Europene, prezentată drept o federație care să promoveze valorile europene, întărind pacea în acest spațiu.
Ziua Europei este sărbătorită pe întreg continentul european, zi dedicată istoriei continentului european, model de cultură, de civilizație, de dialog și colaborare pentru binele comun.
Valorile declarate ale Europei – democrația, respectul față de demnitatea umană, egalitatea, libertatea, supremația legii și respectul tuturor indiferent de rasă, naționalitate, religie, culoare sau statut social trebuie să domnească în fiecare stat!
Fie ca această zi să rămână în istoria continentului o zi în care să trăim sentimentul deplin al vieţii în libertate, înţelegere între naţiuni şi respect reciproc!
Cetățenilor raionului le dorim SĂNĂTATE ȘI PACE, realizări personale și profesionale!
Cu respect,
Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului Fălești
- Detalii
- Accesări: 1178
Stimaţi făleșteni, dragi veterani!
Ziua de 9 mai , când tradiţional marcăm grandiosul eveniment - Marea Victorie, ziua când ne trezește tuturor puternice sentimente de mândrie pentru fapta eroică a celor, care cu prețul propriei vieți, cu tinerețea lor plină de viitor au opus o dârză și titanică stăvilire a tentativei de înrobire a omenirii dornice de libertate.
De la depărtarea celor 77 ani postbelici această Victorie a libertăţii devine încă mai importantă şi mai valoroasă. Ea este trecută nu doar ca un eveniment istoric epocal, dar şi ca o principală premisă a întregii noastre vieţi de astăzi, o convingătoare motivare a concepţiei că bunăstarea şi prosperarea nu se pot realiza într-o lume sfâșiată de războaie.
S-au cicatrizat rănile războiului, dar nicidecum nu vom putea recupera imensele victime umane cauzate de sângerosul măcel. Memoria paginilor dramatice se regăsește nu doar în manualele de istorie, dar și în soarta multor familii, în amintirile buneilor și străbuneilor noștri. Majoritatea dintre ei au participat la oprirea flagelului războinic, dând dovadă de bărbăție și abnegație. Merită să nu întârziem să le mulțumim mereu, să coborâm la adâncimea înțelepciunii lor prețioase și durute, căci timpul nepărtinitor îi smulge dintre noi pe ultimii eroi, veteranii și martorii oculari ai războiului.
Avem ferma convingere, că generaţiile de azi şi cele de mâine vor veni în fiecare primăvară să depună flori la Altarul Memoriei, în semn de omagiere şi sacră pomenire a celor căzuţi în lupte, de fiecare dată vor aprinde în sufletele lor candela Recunoştinţei.
Recunoștință și respect tuturor veteranilor celui mai crunt război, văduvelor și mamelor care au plătit pentru ziua de azi un preț mult prea scump: viața feciorilor și a soților.
Fie ca inimile să vă fie împlinite de sentimentul datoriei împlinite, al vieții trăite cu demnitate.
PACE, SĂNĂTATE, PROSPERITATE în sufletele şi casele Dumneavoastră!
Cu profundă considerație,
Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului Fălești
- Detalii
- Accesări: 1281