Stimați lucrători din domeniul construcții
Tradiţional în a doua duminică din luna august se celebrează ziua profesională a lucrătorului din domeniul construcțiilor.
Constructorii împreună cu arhitecţii, proiectanţii, designerii, lucrătorii din industria materialelor de construcţii sunteți oamenii care lucrați în căldură şi frig, ploaie şi vânt. Totodată sunteți și cei care cel mai des sunteți criticați pentru munca efectuată. În același timp, dumneavoastră reușiți să aduceți bucurii celor cărora le construiți case de locuit, apartamente, clădiri pentru activitatea de producţie şi acordarea de diverse servicii sau alte edificii importante. Constructorii poartă o responsabilitate enormă pentru realizarea obiectelor și aproape întotdeauna sunteți la înălțimea așteptărilor celor care au comandat construcția.
Grație muncii dumneavoastră asidue, realizate cu multă dedicație și profesionalism, astăzi în localitățile noastre se construiesc tot mai multe obiecte de infrastructură performante menite să servească necesităților locuitorilor, schimbând aspectul arhitectural al satelor și orașelor republicii.
Sărbătoarea profesională a lucrătorilor din construcții oferă posibilitatea de a reflecta asupra importanței sectorului construcțiilor și contribuția acestuia la asigurarea bunăstării cetățenilor și prosperarea țării.
Cu o deosebită satisfacție, Vă adresez mesaj de felicitare, însoțit de sincere urări de sănătate, inspirație și forță pentru proiecte noi și interesante, valoroase și durabile. Vă dorim să aveți realizări profesionale în viitor, recunoştinţă de la cei cărora le îmbunătăţiți condiţiile de viaţă.
Cu deosebit respect,
Sergiu Fîntîna
Președintele raionului Fălești
- Detalii
- Accesări: 1114
Stimați lucrători din domeniul cadastrului, geodeziei și relațiilor funciare!
Anual, în ultima duminică a lunii iulie, consacrăm Ziua profesională a lucrătorilor din domeniul cadastrului, geodeziei și relațiilor funciare.
Cu acest prilej, în semn de profundă gratitudine pentru contribuţia dumneavoastră la dezvoltarea economiei raionale și naţionale, Vă transmitem cordiale şi sincere urări de bine.
Am deosebita plăcere să Vă felicit din numele Consiliului raional cu ocazia sărbătorii profesionale, instituită prin Hotărârea Guvernului Nr. 210 din 08.04.1996, fapt pentru care adresez tuturor celor care activează în acest domeniu cu profesionalism și perseverența colaboratorilor din domeniu care înregistrează bune rezultate în domeniu.
Munca dumneavoastră este deosebit de importantă, iar succesele obținute vorbesc despre corectitudinea și obiectivitate cu care vă îndepliniți atribuțiile de serviciu.
Vă doresc multă sănătate și împlinire, iar străduința pe care o depuneți zi de zi la locul de muncă să vă aducă satisfacție și să vă motiveze pentru noi realizări.
Să aveţi parte de o muncă decentă, să vă bucuraţi de rodul acesteia şi, împreună, să atingeţi noi culmi ale succesului.
Cu înaltă considerație,
Veaceslav Tambur, Vicepreședintele raionului Fălești
- Detalii
- Accesări: 1142
La 29 iulie cetăţenii Republicii Moldova îşi serbează Constituţia, documentul cu cea mai mare autoritate de reglementare în viaţa publică, politică şi socială a ţării noastre.
În acest an, consemnăm 28 de ani de la adoptarea Constituției care a pornit de la principiile exprimate în Declarația de Independență a țării.
Odată cu adoptarea Constituției au fost puse bazele instaurării democrației și a statului de drept în Republica Moldova. Principiile și valorile consfințite în Legea Supremă exprimă aspirațiile poporului nostru, râvnirile care garantează armonia socială a cetățenilor și promovează drepturile și libertățile fiecărui cetățean în parte.
Legea noastră fundamentală s-a dovedit a fi un corp de principii şi norme, ce a deschis calea pentru afirmarea valorilor fundamentale ale statului de drept şi ale economiei de piaţă, o garanţie a drepturilor fundamentale ale omului, dar şi a funcţionării instituţiilor de bază ale statului, oferind cadrul necesar instituirii unui sistem de guvernare bazat pe drepturile inalienabile ale umanităţii: viaţă, libertate şi căutarea fericirii
Ziua Constituţiei este o ocazie de a sărbători democraţia noastră nu numai ca sistem politic, ci şi ca mod de viaţă. Valorile fundamentale, înscrise în Constituţie, ne obligă să lucrăm în mod constant pentru consolidarea şi dezvoltarea acestora, or, libertatea şi drepturile omului nu sunt privilegii de care să ne bucurăm, ci o recompensă pentru acei care le vor onora şi apăra.
Urez tuturor cetăţenilor pace şi prosperitate, şi îi îndemn ca, în tot ceea ce fac, să dea substanţă noţiunilor de Stat de Drept şi Supremaţie a Legii, să contribuie la edificarea unei societăţi guvernate de dreptate şi adevăr şi să cinstească, aşa cum se cuvine, Constituţia Republicii Moldova!
Cu respect
Veaceslav Tambur
vicepreședintele raionului Fălești
- Detalii
- Accesări: 1081
Stimați funcționari publici!
Astăzi, 23 iunie consacrăm Ziua profesională a Funcționarului Public, sărbătoare instituită în anul 2012, prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova.
…. Anul 2022, consacrăm împreună a 10 aniversare, ani prin care Dumneavoastră, ați reprezentat statul, asigurând continuitatea și funcționalitatea instituțiilor statului, care prin profesionalismul, competență și efortul Dumneavoastră ați contribuit la asigurarea serviciilor publice de calitate în interesul cetățenilor.
Pentru prima dată, funcţionarii publici sunt celebraţi la nivel mondial începând cu anul 2003, atunci când Organizația Națiunilor Unite a declarat 23 iunie - Ziua Internaţională a Serviciului Public.
Cu aceste gânduri, stimați colegi, Vă doresc să păstrați perseverența și integritatea și să vă bucurați de succese profesionale.
Exprim ferma convingere, că înaltele calităţi profesionale, care Vă caracterizează, vor domina în permanenţă activitate care se vor încadra în serviciul public.
Fie ca această zi de sărbătoare să vă furnizeze multă energie şi idei novatoare pe care să le valorificaţi cu succes în munca cotidiană a domeniului administrație publică.
Vă doresc sănătate, clipe de satisfacţie sufletească, realizări profesionale şi personale, şi împliniţi ca funcţionari publici.
La mulți ani prosperi!
Cu înaltă considerație,
Veaceslav TAMBUR, Vicepreședintele raionului Fălești
- Detalii
- Accesări: 1144
Mult stimaţi lucrători medicali şi farmacişti!
Tradiţional, în a treia duminică a lunii iunie celebrăm sărbătoarea Dumneavoastră - eveniment de omagiu adus eroilor îmbrăcat în halate albe, albul imaculat al credinţei şi speranţei, lucrători medicali care stau cu devotament şi vigilență la straja sănătăţii cetățenilor.
Cu acest frumos prilej, exprim înaltă gratitudine pentru curajul admirabil și decizia asumată de a veghea sănătatea noastră, cât și a celor ce Vă așteaptă acasă-suflete pereche, copii, părinți și prieteni.
În acest context, cu o deosebită considerație, Vă aducem sincere mulțumiri pentru munca perseverentă, plină de abnegație și responsabilitate, în ciuda perioadei generate de COVID-19, ați știut să Vă mobilizați și să luptați cot la cot, uneori până la epuizare, pentru a salva vieți.
Fiecare zi însemnând o nouă provocare, care, din păcate, pentru unii dintre noi a fost fatală. Să ne amintim și să pomenim chipurile pline de blândețe ale colegilor ce au luptat cu prețul propriei vieți, pentru a salva alte vieți.
Această sărbătoare vine să ne reamintească de scopul nobil al activității Dumneavoastră în calitate de „îngeri păzitori” ai sănătății pacienților, uneori invizibili, dar de neînlocuit, ce insuflă încredere, speranță și ne ajută să învățăm să valorificăm cea mai de preț comoară-SĂNĂTATEA.
Noi, făleştenii , ne mândrim, cu actualul potenţial medical şi farmaceutic al raionului care îşi onorează atribuţiile de serviciu cu pasiune şi demnitate, responsabilitate şi măiestrie profesională!.
Cel mai important în viață este să putem fi utili și să putem ajuta pe cei ce ne înconjoară, iar cu acest prilej VĂ MULȚUMIM
Cu profund respect şi deosebită consideraţie,
Sergiu FÎNTÎNA
Preşedintele raionului Făleşti
- Detalii
- Accesări: 1155
Stimați angajați ai sistemului bancar!
Ziua lucrătorului bancar, marcată anual la 4 iunie, este un prilej de a Vă adresa sincere felicitări pentru eforturile energice pe care le depuneți în edificarea unui sistem financiar-bancar stabil, sigur și transparent.
La 4 iunie 1991 Președintele Republicii Moldova a decretat crearea Băncii Naționale a Moldovei, decizie care a stat la baza creării sistemului bancar din Republica Moldova.
A fi un lucrător din domeniul bancar este o onoare, iar meseria pe care ați îmbrățișat-o este pentru Dumneavoastră o încercare permanentă a competențelor și profesionalismului, a onestității și responsabilității, a abilităților manageriale și spiritului de echipă.
Exprim gratitudine pentru munca pe care o profesați cu dedicație, cu multă dăruire, în domeniul bancar credibil şi performant, dorindu-Vă realizări profesionale.
Sănătate şi bucurii în familiile Dumneavoastră.
Cu respect,
Sergiu FÎNTÎNA,
Președintele raionului Fălești
- Detalii
- Accesări: 1132
Fiecare apropiere de finalul unui an școlar, ce se întâmplă tradițional între două anotimpuri frumoase, ne amintește despre festivitatea ,,Ultimului Sunet”.
Frumosul eveniment ne adună și ne trezește sentimente de împlinire și mândrie pentru realizările obținute în acest an școlar, prin aportul dascălilor, succesele elevilor, dar și grija părinților în educarea copiilor.
Sărbătoarea „Ultimul sunet” devine pentru toată societatea nu numai un prilej de satisfacție, ci și un motiv de profundă meditare despre rolul educației și pedagogului în societate.
31 Mai este ziua în care pentru mii de elevi răsună ultimul clopoțel, spunând „Adio școală”.
Clopoțelul se aude azi în fiecare școală, sună cu bucurie pentru elevi, cu împlinire pentru profesori și cu puțină tristețe pentru absolvenți, care lasă în spate băncile școlii și pășesc cu încredere în viitor.
Consiliul raional Fălești aduce mulțumiri profunde, dascălilor procesului educațional, pentru dedicația și contribuția Dumneavoastră la dezvoltarea personalităţii fiecărui copil și la promovarea valorilor naționale și general-umane. Aţi fost şi rămâneţi promotorii bunătăţii, demnităţii şi înțelepciunii.
Absolvenților ciclului primar, gimnazial și liceal vă dorim mult succes, perseverență, încredere în forțele proprii și determinare în realizarea cu succes a propriului proiect de carieră.
Rămâneți mereu curioși, fermi în luarea deciziilor, insistenți în fața provocărilor și cu deplină încredere în forțele proprii. Să aveți mult succes la examenele de absolvire ale treptei de gimnaziu și de liceu.
Absolvenților, mult succes la examene și tuturor o vacanță minunată!
Cu înaltă considerație,
Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului
- Detalii
- Accesări: 1086