Tinerii din Făleşti au anticipat sărbătoarea lor prin nişte acţiuni civice, demonstrînd, că pot munci şi se pot odihni în mod colectiv. În ziua de sîmbătă, 10 august, circa 40 de băieţi şi fete, angajaţi ai băncilor, spitalului, Consiliului raional, primăriei, şcolii de artă, cît şi elevi ai liceelor au întreprins o activitate de salubrizare pe numeroasele scări din parcul din zona Lacului orăşenesc. Au fost tăiaţi tufarii uscaţi ce făceau parapet scărilor, s-au smuls buruienile de pe scările cele mai năpădite de vegetaţie, s-a văruit. În dimineaţă, cînd s-a dat startul acţiunii, la faţa locului a fost prezent şi preşedintele raionului, dl Valeriu Muduc, asigurîndu-se, că cei implicaţi în acest lucru obştesc sunt dotaţi cu toate cele necesare, pentru a nu compromite angajamentele tinerilor. Cei de la Gospodăria Comunală au avut grijă să aducă suficient var, perii, s-a făcut rost chiar şi de o coasă modernizată, ce făcea minuni prin productivitate. Alături de tineri şi-a conjugat eforturile şi profesoara Veronica Bilevici, văruind cu multă rîvnă şi încurajînd tinerii. Toate buruienile şi crengile strînse au fost încărcate într-o remorcă. Deşi elanul tineresc al muncii a durat de la orele 9.00 şi pînă la 15.30, totuşi, nu s-a reuşit de a face salubrizarea pe toată suprafaţa scărilor. Tinerii s-au decis să mai revină pe acest teritoriu într-un viitor apropiat.
Iniţiatorii şi promotorii acestei acţiuni au fost specialiştii principali pe problemele tinerilor: Vera Radu (primăria oraşului) Adrian Buga (DÎTS). Alături de ei au lucrat cu dirzenie: M. Bejenari, V. Bîrliba, D. Furdui, O.Oală, V. Florea, L.Bîrnaz, A.Prodan si alţi tineri din oraş. Duminică seara în preajma havuzului a fost organizată o serată de odihnă, prilejuită Zilei Internaţionale a Tineretului.
- Detalii
- Accesări: 1516
Programul de Țară privind Munca Decentă - oferă tinerilor informații din domeniul legislației muncii
Între 24 - 28 iunie în mun.Chişinau a avut loc un training la care au participat reprezentanţii raioanelor Făleşti şi Ungheni . Mesajul Trainingului era Munca decenta si drepturile Socio-economice pentru Tineri. Grupul de iniţiativă a fost format din specialiştii în domeniul tineretului ai primăriei oraşului şi Direcţiei Învăţămînt, Tineret şi Sport, reprezentanţi ai Agenției de Ocupare a Forței de Muncă, patronatelor, asociațiilor de angajatori / întreprinderi, organizațiilor neguvernamentale (ce activează în domeniul încurajării participării tinerilor, dezvoltării comunitare, promovării drepturilor tinerilor, angajării)
Astfel, în cadrul stagiului de formare au fost abordate următoarele subiecte: Drepturile socio-economice și aplicarea acestora în practică, drepturile internaționale la muncă, agenda pentru Muncă Decentă, starea de lucruri în Moldova referitoare la drepturile socio-economice și drepturile internaționale la muncă, metode de lucru cu tinerii și de sporire a conștientizării referitor la drepturile socio-economice ale acestora, Parteneriate eficiente pentru promovarea muncii decente și a drepturilor socio-economice ale tinerilor.
Programul de Ţară privind Munca Decentă (PŢMD) promovează munca decentă drept component cheie al politicii naţionale de dezvoltare a guvernului şi partenerilor sociali. Programul îşi propune: să contribuie la progresul economic cu o creştere a noilor locuri de muncă care să asigure stabilitate macroeconomică, o mai bună calitate a vieţii poporului moldovenesc, astfel încât ţara să fie recunoscută de cei din grupul G‐20 drept un stat modern cu o economie competitivă în sec.21 şi cu aspiraţii europene vădite.
La etapa actuala dezvoltarea economică a ţării este bazată în mare parte pe consum, inaptă de a crea locuri de muncă şi nedurabilă. Inactivitatea de muncă a ajuns să fie peste ani o trăsătură distinctă a societăţii moldoveneşti. Creşterea economică, preponderent urbană, a dus la discrepanţe între ocupare şi alternative de angajare non‐agricole în sectorul rural, lucru care a extins sărăcia asupra a mai bine de 70 procente din populaţia rurală .
În această ordine de idei PŢMD intervine cu măsuri şi iniţiative concrete, ca de exemplu:
-promovarea angajării tinerilor: cu o atenţie deosebită acordată tinerilor defavorizaţi; şi cu adaptarea unor măsuri specifice necesităţii de a asigura o abordare interregională care să ţină cont de ciclul de viaţă;
-programe de investiţii frecvente în domeniul forţei de muncă;
-investirea în resursele umane;
-ameliorarea productivităţii;
-susţinerea serviciilor de angajare, de orientare şi formare profesională;
-facilitarea formalizării economiei informale prin: promovarea unor organizaţii, întreprinderi şi lucrători, dezvoltarea competenţelor, sporirea productivităţii, accesul la credit, inclusiv micro credit, gestionarea proactivă a schimbării şi restructurarea socială responsabilă a întreprinderilor; identificarea şi eliminarea discriminării în ceea ce priveşte angajarea.
- Detalii
- Accesări: 1392
- șef al Serviciului de asistență psihopedagogică,
- specialist în problemele tineret;
La concurs pentru ocuparea funcției vacante de șef al Serviciului de asistență psihopedagogică pot participa
- cetăţeni ai Republicii Moldova,
- cu studii superioare universitare în pedagogie / psihologie
- cu experienţă de muncă în domeniu
- ce nu au împlinit vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă,
- posedă limba română ,
- sînt apţi din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic) pentru exercitarea funcţiei,
- nu au antecedente penale.
La concurs pentru ocuparea funcției vacante de specialist în problemele tineret pot participa:
- cetăţeni ai Republicii Moldova,
- superioare universitare juridice ,
- cu experienţă de muncă în domeniu
- ce nu au împlinit vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă,
- posedă limba română ,
- sînt apţi din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic) pentru exercitarea funcţiei, nu au antecedente penale.
Candidaţii pentru ocuparea funcţiilor respective vor prezenta, în termen de 10 de zile din ziua publicării pe pagina web a Consiliului Raional a anunţului, următoarele acte de participare la concurs:
1. cererea de înscriere la concurs;
2. copia actului de identitate;
3. curriculum vitae;
4. copiile ale actelor de studii;
5 copiile ale actelor ce confirmă gradul didactic/ managerial (opţional);
6. copia a carnetului de muncă;
8. certificatul medical din care rezultă că este apt medical, fizic şi neuropsihic;
9. declarația pe propria răspundere că nu are antecedente penale;
10. programul de activitate în viitoarea funcţie, pentru o perioadă de 1 an;
Cuprinsul dosarului se prezintă în două exemplare. pînă la data de 17 mai 2013.
Actele vor fi depuse la DÎTS Făleşti, oficiul nr. 105
Telefon de contact: 0259 22748
Bibliografie:
Pentru funcția de șef al Serviciului de asistență psihopedagogică:
-Legea învățămîntului nr.547 din 21.07.1995
-Legea nr. 166 din 09.07.2010 pentru ratificarea Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi
-Legea nr.169 din 9 iulie 2010 cu privire la Strategia de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități 2010-2013,
-Hot. Guvernului Nr. 523 din 11.07.2011 cu privire la aprobarea Programului de dezvoltare a educației incluzive în Republica Moldova pentru anii 2011-2020;
-Hot. Guvernului Nr. 410 din 04.04.2003 cu privire la Strategia națională „Educaţie pentru toţi”;
-Hot. Guvernului nr. 351 din 29.05.2012 pentru aprobarea Regulamentului privind redirecţionarea resurselor financiare în cadrul reformării instituţiilor rezidenţiale
Pentru funcția de specialist în problemele tineret:
- Legea învățămîntului nr.547 din 21.07.1995
- Constituţia Republicii Moldova
- Legea nr. 158 -XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public
- Legea nr. 25-XVI din 22 februarie 2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public
- Legea nr. 16-XVI din 15 februarie 2008 cu privire la conflictul de interese
- Legea cu privire la petiţionare nr.190 din 19.07.1994
- Legea privind accesul la informaţie nr.982-15 din 11.05.2000 .
- Legea nr. 436 din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală
- Legea nr. 435 din 28 decembrie 2006 privind descentralizarea administrativă
- Codul Muncii al Republicii Moldova nr.154 din 28.03.2003
Acte normative în domeniul de specialitate:
- Legea privind finanţele publice locale nr. 397-XV din 16.10.2003
- Legea cu privire la sistemul bugetar şi procesul bugetar nr. 847 din 24.05.1996
- Detalii
- Accesări: 1648
- șef al Serviciului de asistență psihopedagogică,
- specialist în problemele tineret;
La concurs pentru ocuparea funcției vacante de șef al Serviciului de asistență psihopedagogică pot participa
- cetăţeni ai Republicii Moldova,
- cu studii superioare universitare în pedagogie / psihologie
- cu experienţă de muncă în domeniu
- ce nu au împlinit vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă,
- posedă limba română ,
- sînt apţi din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic) pentru exercitarea funcţiei,
- nu au antecedente penale.
La concurs pentru ocuparea funcției vacante de specialist în problemele tineret pot participa:
- cetăţeni ai Republicii Moldova,
- superioare universitare juridice ,
- cu experienţă de muncă în domeniu
- ce nu au împlinit vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă,
- posedă limba română ,
- sînt apţi din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic) pentru exercitarea funcţiei, nu au antecedente penale.
Candidaţii pentru ocuparea funcţiilor respective vor prezenta, în termen de 20 de zile din ziua publicării pe pagina web a Consiliului Raional a anunţului, următoarele acte de participare la concurs:
1. cererea de înscriere la concurs;
2. copia actului de identitate;
3. curriculum vitae;
4. copiile ale actelor de studii;
5 copiile ale actelor ce confirmă gradul didactic/ managerial (opţional);
6. copia a carnetului de muncă;
8. certificatul medical din care rezultă că este apt medical, fizic şi neuropsihic;
9. declarația pe propria răspundere că nu are antecedente penale;
10. programul de activitate în viitoarea funcţie, pentru o perioadă de 1 an;
Cuprinsul dosarului se prezintă în două exemplare.
Actele vor fi depuse la DÎTS Făleşti, oficiul nr. 105
Telefon de contact: 0259 22748
Bibliografie:
Pentru funcția de șef al Serviciului de asistență psihopedagogică:
-Legea învățămîntului nr.547 din 21.07.1995
-Legea nr. 166 din 09.07.2010 pentru ratificarea Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi
-Legea nr.169 din 9 iulie 2010 cu privire la Strategia de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități 2010-2013,
-Hot. Guvernului Nr. 523 din 11.07.2011 cu privire la aprobarea Programului de dezvoltare a educației incluzive în Republica Moldova pentru anii 2011-2020;
-Hot. Guvernului Nr. 410 din 04.04.2003 cu privire la Strategia națională „Educaţie pentru toţi”;
-Hot. Guvernului nr. 351 din 29.05.2012 pentru aprobarea Regulamentului privind redirecţionarea resurselor financiare în cadrul reformării instituţiilor rezidenţiale
Pentru funcția de specialist în problemele tineret:
- Legea învățămîntului nr.547 din 21.07.1995
- Constituţia Republicii Moldova
- Legea nr. 158 -XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public
- Legea nr. 25-XVI din 22 februarie 2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public
- Legea nr. 16-XVI din 15 februarie 2008 cu privire la conflictul de interese
- Legea cu privire la petiţionare nr.190 din 19.07.1994
- Legea privind accesul la informaţie nr.982-15 din 11.05.2000 .
- Legea nr. 436 din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală
- Legea nr. 435 din 28 decembrie 2006 privind descentralizarea administrativă
- Codul Muncii al Republicii Moldova nr.154 din 28.03.2003
Acte normative în domeniul de specialitate:
- Legea privind finanţele publice locale nr. 397-XV din 16.10.2003
- Legea cu privire la sistemul bugetar şi procesul bugetar nr. 847 din 24.05.1996
- Detalii
- Accesări: 1702
Se prelungește termenul de depunere a actelor pentru ocuparea funcţiei vacante de specialist principal în resurse umane la Direcţia Învăţămînt , Tineret şi Sport Făleşti pînă la data de 30 noiembrie 2012.
Se modifică termenul 20 zile cu 30 zile de la data publicării pe pagina web a Consiliului Raional /în presă .
Anunț - concurs ocuparea funcției vacante de Specialist principal resurse umane
- Detalii
- Accesări: 1490