Ședința operativă din 26.09.202
La 26 septembrie curent, Domnul Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului a convocat în ședința operativă șefii direcțiilor, secțiilor și serviciilor din cadrul autorității publice.
Prezenți la ședință reprezentanții serviciilor din cadrul Consiliului raional și ai Inspectoratului de Poliție au raportat situația la zi pe domeniile care le reprezintă.
În cadrul ședinței s-au menționat activitățile care s-au desfășurat pe parcursul săptămânii precedente și activitățile care sunt planificate pentru săptămâna curentă 26.09.2022 – 02.10.2022.
- Detalii
- Accesări: 594
AVIZ ! DONARE de SÂNGE …
Stimați cetățeni !
Va invităm să faceți un gest umanitar, nobil si gratuit - DONARE de SÂNGE, acțiuni care se vor desfășura la 27 septembrie 2022 în incinta Oficiului Medicilor de Familie din satul Făleștii Noi. Doritorii de a dona sânge se vor prezenta cu buletinul de identitate la sediul instituției medicale.
Transfuziile de sânge sunt esențiale în caz de accidente grave și de intervenții chirurgicale majore și sunt adesea necesare pentru pacienții bolnavi de cancer și în tratarea unor boli ereditare hematologice cronice.
Donarea de sânge și de componente sanguine (eritrocite, trombocite, plasmă) facilitează o gamă largă de tratamente esențiale care, de multe ori, sunt vitale pentru viața pacienților.
În acest context, în conformitate cu Legea nr. 241din 20.11.2008 privind Donarea de sânge și transfuzia sanguină, cu toate modificările ei ulterioare, venim către Dvstră cu rugămintea de a contribui la salvarea vieții pacienților gravi prin donarea benevolă de sânge benevolă.
- Detalii
- Accesări: 612
Ședința operativă din 19.09.2022
Astăzi, 19 septembrie al anului curent, Domnul Sergiu FÎNTÎNA, președintele raionului a convocat în ședință operativă șefii direcțiilor, secțiilor și serviciilor din cadrul Consiliului raional, unde au fost prezentate informațiile privind activitatea subdiviziunilor subordonate Consiliului raional care s-au desfășurat în perioada săptămânii precedente 12.09.2022- 18.09.2022, și planificarea activităților care urmează să se desfășoare pe parcursul săptămânii curente 19.09.2022-25.09.2022.
- Detalii
- Accesări: 590
„Bunica & Bunelul Fest” – 2022, ediția a V-a
Astăzi, 18 septembrie, în parcul central din orașul Fălești, a avut loc Festivalului dedicat seniorilor „Bunica & Bunelul Fest” – 2022, ediția a V-a. Activitățile din cadrul festivalului au fot o ocazie bună pentru vârstnici de a împărtăși tinerei generații din tezaurul sacru, pe care l-au primit și ei, la rândul lor de la ai lor înaintași.
Vizitatorii festivalului au avut ocazia să practice în cadrul atelierelor de creație, păstrătoare de tradiții, unde s-a cioplit în lemn, s-a modelat în lutul, s-a împletit din pănuși, s-a țesut covorul, s-a cusut cămașa cu altiță, s-au preparat biscuiți și chiar s-au transformat anvelope în figurine decorative.
De asemenea, oaspeții evenimentului au putut admira, dar și procura lucrări de artizanat și produse naturiste de la meșteri populari și agenți economici autohtoni.
Atmosfera de sărbătoare a fost creată de formațiile artistice din raionul Fălești, precum și de formațiile din nordul țării: Glodeni, Sângerei, Edineț, Ungheni, Rîșcani și Drochia.
Pentru a menține viu spiritul competiției printre seniori, Festivalul a inclus în programul său și 2 concursuri: „Buneii dansează modern” și „Miss Bunica & Mister Bunelul Fest”. Rolul decisiv pentru desemnarea câștigătorilor l-a avut publicul care a accesat pagina de Facebook „Bunica & Bunelul Fest” și a votat pentru participanții îndrăgiți.
Titlul „Miss Bunica & Mister Bunelul Fest” 2022 a cîștigat cuplul de seniori din satul Mărăndeni - Mihail și Lidia Lupașcu.
Invitați speciali ai festivalului au fost: Andriana Ochișan și Gabriel Nebunu.
Ediția a V-a a festivalului „Bunica și Bunelul Fest” a fost organizată de către Consiliul Raional Fălești în parteneriat cu Asociația Obștească CASMED, Rețeaua Națională a Seniorilor Activi din Moldova și Primăria or. Fălești.
Cu sprijinul financiar al USAID Moldova și Schweizerisches Rotes Kreuz.
- Detalii
- Accesări: 734
Felicitare cu prilejul zilei lucrătorului din sfera protecției sociale a populației
Mult stimaţi lucrători din sfera protecţiei sociale a populaţiei!
A devenit deja o frumoasă tradiţie de a consemna anual, în a treia duminică a lunii septembrie, sărbătoarea profesională dedicată meseriei pe care aţi îmbrăţişat-o.
Devotamentul, responsabilitatea și dăruirea de sine sunt calitățile pe care le manifestați zilnic în raport cu aceste persoane defavorizate, lipsite de orice posibilități. Sunteți cei care deschideți poarta suferindului la fiecare chemare pe ploaie și pe vânt, pe arșiţă sau ninsoare, sunteți cei care ștergeți lacrima unui bătrân uitat, cei care mângâiați creștetul unui copil nefericit, cei care oferiți adăpost unui trecător necăjit, cei care veniți cu un sfat pentru o mamă disperată. Dumneavoastră sunteți cei care vedeți zâmbetele recunoștinței și trăiți bucuria că ați contribuit la asta. Poate că nici-o altă profesie nu cere un asemenea umanism nelimitat, compasiune, răbdare și credință în oameni, ca munca unui asistent social.
Toate gândurile de bine și apreciere pleacă în adresa tuturor celor care au muncit fidel și cu bunăvoință pentru oferirea unui sprijin persoanelor nevoiașe. Din partea Consiliului raional dar şi al meu personal Vă doresc împlinirea tuturor năzuinţelor profesionale şi personale, să aveţi parte de multe bucurii, fericire, linişte în suflet şi recunoştinţă din partea celor din jur, optimism şi noi performanţe în tot ceea ce faceţi pentru binele societăţii.
Cu aleasă consideraţie, preşedintele raionului Fălești,
Sergiu Fîntîna
- Detalii
- Accesări: 1052