Reparația drumului L253 – Călugăr – Musteața – G61 (Etapa II)
La 17 august curent, domnul Mihai PRODAN – vicepreședintele raionului, de comun cu domnul Vasili PUIU – responsabil tehnic și specialiștii secției Construcții Gospodărie Comunală și Drumuri au efectuat o vizită de monitorizare a gradului de îndeplinire a lucrărilor de asfaltare a tronsonului de drum cu o lungime de 0,45 km al drumului L253 – Călugăr – Musteața – G61.
Menționam, că tronsonul de drum menționat reprezintă o continuitate a proiectului de reparație a drumului L253 – Călugăr – Musteața – G61 finisat în luna iulie curent prin care a fost asfaltat sectorul de drum cu o lungime de 1,45 km și executat sistemul de evacuare a apelor pluviale.
Mijloace financiare necesare pentru executarea lucrărilor de asfaltare a sectorului suplimentar au fost obținute din contul economiilor la petrecerea licitațiilor publice deschise pentru lucrările de întreținere și reparație a drumurilor publice locale de nivel raional de la începutul anului 2023 și redirecționate prin Decizia și votul majorității consilierilor raionali la executarea lucrărilor menționate.
- Detalii
- Accesări: 678
Consiliul raional Fălești anunță concurs la ocuparea funcției publice vacante Șef Serviciu Juridic, Aparatul Președintelui raionului
Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului
Asigurarea juridică a activității Președintelui raionului și Aparatului acestuia, respectarea uniformă a legislației de către autoritatea executivă a Consiliului raional.
Salariul de funcție
De la 9500 Lei (brut) Legea 270/2018
Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:
1. Asigurarea unui management eficient al activității Serviciului Juridic;
2. Asigurarea respectării legislației în vigoare în activitatea autorităților publice de nivelul II;
3. Acordarea asistenței juridice specialiștilor din Aparatul Președintelui raionului, subdiviziunilor Consiliului raional, primăriilor, cetățenilor primiți în audiență;
4. Participarea și susținerea în ședințele Consiliului raional, în comisiile consultative a proiectelor de decizii ale Consiliului raional initiate de Președintele raionului și prezintă în ședința consiliului, în caz de necessitate, a precizărilor în probleme ce țin de competență;
5. Participarea la examinarea sesizărilor adresate Președintelui raionului și Consiliului raional din partea OTB al Cancelariei de Stat, Agenției Achiziții Publice, Procuratură, etc;
6. Reprezentarea intereselor Consiliului raional și Președintelui raionului în instanțele judiciare, organelor de stat, relațiile cu persoanele fizice și juridice;
7. Participarea la elaborarea proiectelor de acte administrative emise de Consiliul raional, Președintele raionului;
8. Efectuarea sistematizării, evidenței și păstrării actelor legislative și normative.
Mesajul președintelui raionului cu prilejul Zilei Financiarului
Dragi angajați ai domeniului financiar!
La 15 august in Republica Moldova, tradițional, se sărbătorește Ziua lucrătorului din domeniul financiar, care a fost aprobată prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 216 din 12 iulie 1995. Deoarece activitatea noastră este influenţată şi de activitatea celor din domeniul finanţelor, venim cu profundă recunoştinţă pentru toţi cei care muncesc în domeniul financiar al raionului și al ţării.
Datorită profesionalismului angajaților noștri, banii publici sunt calculați minuțios și sunt orientați spre acoperirea necesităților stringente ale raionului nostru.
Apreciez înalt aportul fiecărui coleg din cadrul Consiliului raional și a Direcției Generale Finanțe și Economie pentru gestionarea corectă, eficientă și responsabilă a banilor publici.
Aportul Dumneavoastră joacă un rol important în dezvoltarea și consolidarea economiei raionului, iar responsabilitatea dumneavoastră asigură buna activitate a instituțiilor de stat, cât și a celor private - ceea ce face ca să aducă siguranță în ziua de mâine pentru fiecare cetățean al Republicii Moldova.
Vă doresc multă sănătate, bunăstare și noi performanțe în plan profesional și personal. Vă mulțumim pentru implicarea și dezvoltarea continuă a sectorului economic financiar!
Vă dorim prosperitate, chibzuinţă, responsabilitate şi realizarea celor mai îndrăzneţe visuri..
Cu profund respect,
Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului Fălești
- Detalii
- Accesări: 770
Ședința operativă din 14 august 2023
Astăzi, 14 august curent, Domnul Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului a convocat în ședință operativă șefii direcțiilor, secțiilor și serviciilor din cadrul Consiliului raional, unde au fost prezentate informațiile privind activitatea sudviziunilor subordonate Consiliului raional care s-au desfășurat în perioada săptămînii precedente 07.08.2023-13.08.2023, și planificarea activităților care urmează să se desfășoare pe parcursul săptămînii curente 14.08.2023-20.08.2023.
- Detalii
- Accesări: 661