Examinarea unor lucrări curente la construcția apeductului „Prut – Fălești”
În incinta Consiliului raional, la 10 august, a avut loc ședința grupului de lucru privind examinarea stării tehnice a unor obiective ale Apeductului „Prut –Fălești” în vederea pregătirii acestora pentru funcționare, la care au participat reprezentanții Consiliului raional, ai proiectantului, responsabil tehnic pe apeduct.
De către membrii grupului au fost discutate problemele apărute pe parcursul efectuării lucrărilor, unele căi de coluționare a acestora, cît și despre mersul lucrărilor de construcție a traseului de apeduct ce unește stația de tratare a apei de la Gara Fălești cu rețelele de apeduct orășenești.
Ulterior membrii grupului de lucru s-au deplasat în teritoriu pentru vedea starea lucrurilor la șantier.
- Detalii
- Accesări: 1174
Atelier de lucru
La 10 august curent, în sala de ședințe a Consiliului raional a avut loc un atelier de lucru privind actualizarea capitolului „apă și canalizare” al Strategiei de dezvoltare socio-economică a raionului, la care au participat reprezentanții Consiliului raional, ÎM „Direcția de producere a Gospodăriei Comunale și de locuințe, primăriei orașului Fălești”.
De către grupul de experți ai Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) a fost prezentată situația actuală în sectorul apă și canalizare, unele concluzii privind dezvoltarea sectorului dat în raionul Fălești, cît și au fost oferite unele recomandări de dezvoltare a sectorului apă și canalizare în raionul Fălești pentru anii 2018 – 2025.
- Detalii
- Accesări: 1213
Copii din Risipeni vor avea un drum asfaltat spre instituțiile de învățămînt

Copiii de la Grădinița de copii și Gimnaziul din s. Risipeni se bucură de un drum asfaltat, construit în cadrul Programului Guvernului „Drumuri bune pentru Moldova”.
Ca și celelalte primarii ale raionului Fălești, primăria com. Risipeni a beneficiat în cadrul programului menționat de mijloace financiare în sumă de 1,5 milioane lei, cu ajutorul cărora a fost construită o porțiune de drum în beton asfaltic în preajma instituțiilor de învățământ școlar și preșcolar cu acces la strada centrală a satului, cu lungime de 600 metrii.
Drumul de acces spre grădinița de copii și gimnaziul din s. Risipeni până acum nu avea îmbrăcăminte rutieră, de aceea în perioada de toamnă – iarnă-primăvară copii erau nevoiți să traverseze sectorul dat prin gropi de apă și nămol.
Dmitri Mosoreti, primarul comunei Risipeni a menționat că, din anul 2015, de la începutul mandatului de primar dumnealui a optat pentru soluționarea problemei accesului la grădiniță și școală, care în perioadele de ploi și dezgheț a zăpezii era îngreunat din cauza lipsei totale a îmbrăcămintei rutiere, însă bugetul local nu dispunea de asemenea mijloace impunătoare. Astfel, cu ajutorul Programului „Drumuri bune pentru Moldova” a fost posibil de a rezolva o problemă majoră a localității și a cetățenilor ce ține de domeniul infrastructurii drumurilor.
La moment lucrările de construcție a sectorului de drum menționat se află la etapa de finalizare.
- Detalii
- Accesări: 2035
Locuitorii satului Musteața vor beneficia de o porțiune de drum renovată
În cadrul Programului Guvernului „Drumuri bune pentru Moldova”, satul Musteața, ca și alte localități ale raionului, a beneficiat de mijloace financiare pentru reparația drumurilor.
Astfel, suma de 1 milion de lei alocată pentru primăria Musteața, a fost repartizată pentru asfaltarea unui sector de drum de 400 metri din centrul satului, care va permite un acces mai ușor către instutuțiile publice: Oficiul Medicilor de Familie, gimnaziul, gradinița de copii, primăria și biserică din localitate.
Localitățile mici precum satul Musteața, nu au capacități financiare pentru efectuarea unor asemenea investiții în infrastructura drumului, de aceea programul „Drumuri bune pentru Moldova” este o oportunitate majoră pentru a schimba aspectul localității și a crea condiții bune pentru cetățenii din sat, - a remarcat primarul satului Musteața, Constantin Cuibari.
Lucrările de reparație capitală a sectorului de drum menționat sunt finalizate.
- Detalii
- Accesări: 2010
Orașul Fălești va beneficia de un stadion renovat
La inițiativa președintelui raionului Fălești Doamnei Iraida Bînzari, după o perioadă îndelungată de suspendare, au fost reluate lucrările de reparație a Stadionului central din or.Fălești. În rezultatul procedurii de licitație publică inițiate de către Consiliul raional Fălești, învingător a concursului a fost declarat antreprenorul SRL „Comalion” care a și început lucrările de construcție și reparație a stadionului.
Valoarea proiectului „Modernizarea stadionului din orasul Falesti”-5,2 mln.lei, mijloace din bugetul raional.
- Detalii
- Accesări: 2388















