Delegația raionului Fălești participantă la Zilele orașului Noua Suliță
În perioada 5 – 6 mai, Domnul Roman Radu, vicepreședintele raionului și Domnul Vitalie Cimpoieș, director al Centrului de Cooperare Transfrontalieră au participat la celebrarea aniversării a 562-a a orașului Noua Sulița, Ucraina.
Cu această ocazia delegația raionului Fălești, alături de cea a raionului Ungheni, a orașului Huedin, România, și a orașului Joniskis, Lituania, au avut o întâlnire cu șefa Administrației de Stat a raionului Noua Sulița Doamna Eugenia Boico și primarul orașului Noua Sulița Doamna Maria Nicorici, cît și consilierii din consiliul local Noua Suliță.
Evenimentele dedicate Hramului orașului Noua Suliță au început cu o cursă de ciclism în care au venit să se aventureze o mulțime de participați. În cadrul sărbătorii, în fața Casei raionale de Cultură a fost lansată o expoziție a pictorilor și meșterilor populari din raion, iar în parcul central s-a desfășurat un minunat concert de fanfară, susținut de orchestrele locale, care mai târziu a mărșăluit pe strada centrală a orașului.
- Detalii
- Accesări: 1262
Informarea cetățenilor privind unele aspecte de acordare a ajutorului social
Persoanele care beneficiază de ajutor social, dar sunt apte de muncă și nu sunt angajate în câmpul muncii vor fi obligate să muncească în folosul comunității. Lista celor care vor presta muncă în folosul societății va fi întocmită de asistenții sociali și va fi prezentată primarului.
În acest context, pe teritoriul comunei Logofteni, s-a desfășurat o activitate cu caracter informativ, organizată de către asistentul social comunitar în parteneriat cu administrația publică locală .La activitate au fost invitate persoanele cu statut de șomer , înregistrați la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă, cărora li s-a adus la cunoștință planul de lucru în folosul comunității, aprobat de consiliul local.
Cei care vor refuza sa muncească vor fi lipsiți de ajutor social. Sub incidența acestei legi nu cad mamele care îngrijesc copiii, persoanele cu dizabilități, vârstnicii și persoanele cu probleme de sănătate.
- Detalii
- Accesări: 1312
Sensibilizarea populației privind prevenirea tuberculozei
Recent, în incinta Liceului Teoretic ,,Gheorghe Vrabie” din s. Călinești și Oficiului Medicilor de Familie Călinești, au avut loc lecții informative cu tema: ,,Ce este, cum se manifestă şi cum se tratează tuberculoza”. Evenimentul a avut drept scop informarea/sensibilizarea cetățenilor despre natura, simptomele şi tratamentul tuberculozei prin distribuirea pliantelor informative privind prevenirea, supravegherea și controlul tuberculozei. Activitatea a fost organizată de către reprezentantul Direcției Asistență Socială, Protecție a Familiei și Copilului, Parascovia Pădurari, asistent social comunitar, ASC, Celya Jois, voluntar al Corpul Păcii și Morarenco Ala, medic de familie în cadrul Oficiului Medicilor de Familiei Călinești.
- Detalii
- Accesări: 1245
Demult demult a fost război
După mitingul de comemorare, desfășurat în dimineața zilei de 9 mai, către orele 16.00 la Palatul raional de cultură „Mihai Volontir” s-a adunat lume pentru a prelungi celebrarea Zilei Victoriei și a Comemorării eroilor căzuți pentru Independența Patriei, dar și Zilei Europei, zi a păcii și unității în Europa, care se și completează reciproc.
Au fost cu drag omagiați veteranii războiului Serghei Cușnir și Mihail Mihalciuc, care au povestit prin ce clipe de groază și calvar au trecut. Lauri s-au adus tuturor celor bravi feciori ai neamului care și-au pus viața pe altarul Biruinței pentru ca noi astăzi să avem un cer senin și o viață pașnică. Cuvinte de profundă gratitudine pentru faptele de eroism ale soldaților în acel crunt război a adresat Președintele raionului Fălești, Iraida Bînzari, oferindu-le cu drag acestor doi oaspeți de onoare florile recunoștinței și suport financiar. Șeful Secției Cultură și Turism, Grigore Budu, a adresat calde mulțumiri eroilor sărbătorii pentru pacea de zi cu zi, oferindu-le flori și cadouri. Valeriu Bobu, președintele Organizației veteranilor din raionul Fălești, a reiterat momente ce țin de grozăviile acelui cumplit măcel, transmițând sincer respect și admirație tuturor celor care s-au jertvit pentru pacea Țării și a Europei.
- Detalii
- Accesări: 1222