Raionul Fălești va beneficia de investigații radiologice moderne
La data de 02 august a demarat în raionul Fălești, campania de investigare fluorografică a persoanelor din grupa de risc la îmbolnăvirile de tuberculoză. Locuitorii comunei Obreja Veche sunt primii beneficiari ai serviciilor cabinetului mobil radiologic. Circa 90 de persoane, locuitori ai comunei au fost supuși examinării radiologice.
La evenimentul de lansare a proiectului au fost prezenți președintele raionului, Iraida Bînzari, vicepreședintele raionului , Vladimir Tăbîrță, primarul comunei Obreja Veche, Ghenadie Ganea, șeful IMSP „Centrul de Sănătate Fălești”, Nina Sciastlivîi, medicul ftiziopulmonolog, Anatolii Gherman.
- Detalii
- Accesări: 1440
Două ambulanțe noi pentru Asistența Medicală de Urgență din raionul Fălești
Recent raionul Fălești a primit două ambulanțe de prim ajutor care au fost repartizate la punctele de asistență medicală de urgență prespitalicească din Risipeni și Glinjeni.
Doamna Iraida Bînzari, președintele raionului a menționat că aceste ambulanțe vin să îmbunătățească sistemul medical pentru a aduce serviciile medicale mai aproape de oameni. Astfel problema de accesibilitate în localitățile rurale va fi rezolvată partial.
Ambulanțele marca „Gaz Sobol” în număr de 168 au fost procurate de Guvernul Republicii Moldova prin intermediul unui împrumut acordat de către Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei în valoare de 12 milioane euro, care au fost repartizate în toate raioanele republicii.
- Detalii
- Accesări: 1347
Ședința comisiei epizootice raionale
La 01 august în sala de ședințe a Consiliului raional a avut loc ședința comisiei raionale epizootice. La ședința prezidată de Doamna Iraida Bînzari, președintele raionului, au fost invitați primarii satelor și comunelor, specialiștii serviciilor desconcentrate din domeniu. De către membrii comisiei au fost discutate chestiuni privind situația epizootologică și epidemiologică la bolile zooantroponoze. Totodată s-a vorbit despre necesitatea vacinării animalelor, cît și profilaxia rabiei, în urma cazului de rabie depistat în raionul Fălești. Pe marginea aproblemelor examinate au fost adoptate hotărîrile respective.
La fel în cardul ședinței președintele raionului a informat primarii despre campania de investigare fluorografică a persoanelor din grupa de risc la îmbolnăvirile de tuberculoză. Demararea campaniei va avea loc la data de 02.08.2018, în primăria Obreja Veche.
- Detalii
- Accesări: 1090
Președintele raionului în vizită de lucru la primăria Risipeni
Vizita de lucru a președintelui raionului în primăria Risipeni, desfășurată la 31 iulie, a avut drep scop informarea despre situația existentă în teritoriu cît și evaluarea schimbărilor produse de la precedenta vizită. Grație consecvenței și energiei de care dă dovadă primarul comunei , Domnul Dmitri Mosoreti, în primăria s-au atestat multe schimbări: a fost reparat blocul alimentar și construit gardul la grădiniță, amenajat teritoriul de joacă, sunt în proces de reparație unele drumuri locale, lucrările fiind finanțate de la Fondul Rutier și bugetul local. Se implementează proiecte finanțate de Fondul Ecologic și Fondul Național de Dezvoltare Regională pentru asigurarea cu apă potabilă și canalizare a locuitorilor satelor Risipeni și Bocșa. Cu susținerea primăriei activează serviciul de asistență specializată pentru familii cu copii cu necesități emoționale speciale în cadrul CAS „ProSperare”.
De Doamna Iraida Bînzari, președintele raionului și specialiștii Consiliului raional au fost vizitate obiectele de menire social – culturală, unde s-au identificat unele realizări și probleme cu care se confruntă instituțiile menționate.
În cadrul ședinței de totalizare, la care au fost prezenți specialiștii direcțiilor și secțiilor Consiliului raional, reprezentanții serviciilor desconcentrate, colaboratorii primăriei cît și managerii instituțiilor din teritoriul primăriei de către președintele raionului au fost prezentate unele realizări ale Consiliului raional, unele modificări în legislație cît și obiectivele de lucru pentru viitorul apropiat. Au fost discutate unele probleme depistate de către specialiștii Consiliului cît și cele ridicate de cetățenii prezenți în sală și identificate unele soluții de rezolvare a acestora.
- Detalii
- Accesări: 2032
Domeniul medicină și sănătate
Medicamente compensate:
În noiembrie 2015, a fost majorată rata de compensare până la 70 la sută pentru patru grupuri de medicamente antihipertensive.
În octombrie 2016, a fost completată lista medicamentelor compensate cu încă 65 de titluri.
În octombrie 2016, în premieră, au fost compensate într-un cuantum de o 100 de procente medicamentele pentru toți copiii. Până în octombrie 2016, medicamente compensate erau eliberate doar copiilor de până la cinci ani.
În iulie 2017, lista medicamentelor compensate a fost extinsă cu încă 12 denumiri internaționale comune.
Prețuri medicamente:
În octombrie 2016, prețurile la 160 medicamente au scăzut cu 40% (aproape jumătate).
Salarii lucrători medicali:
Guvernul întreprinde măsuri pentru a asigura medicii cu salarii decente. Din 1 iulie 2016, a fost implementat un nou mecanism de salarizare pentru angajații instituțiilor medicale publice, încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală. Ca urmare, salariul s-a dublat pentru unele categorii de medici. Lefurile au crescut și pentru lucrătorii medicali cu studii medii de specialitate. Totodată, din 1 aprilie 2018 salariile personalului medical au fost indexate cu 3,7 la sută. Din 1 ianuarie 2018, a crescut cu 10 la sută salariile pentru 120 de mii de bugetari din domeniul sănătății și asistenței sociale. Binevenit este și programul "Prima Casă", care va permite lucrătorilor medicali să-și cumpere locuințe.
- Detalii
- Accesări: 2024