Proiectul „Pas cu pas spre colectarea separata a deșeurilor solide” a finisat
Săptămâna trecuta în municipiul Chișinău s-a desfășurat Conferința de închidere a proiectului „Pas cu pas spre colectarea separata a deșeurilor solide”, la care au participat peste 40 de reprezentanți ai donatorului, partenerilor de proiect, APL de nivelul I si II, instituțiilor publice, societății civile, fermierilor, mass-media din Republica Moldova si Ucraina.
Participanții au fost salutați de către Tatiana Udrea, reprezentantul Secretariatului Tehnic al Programului EaPTC Moldova-Ucraina si Victor Cimpoieș, managerul proiectului.
La Conferință au fost prezentate rapoartele privind etapele derulării proiectului, rezultatele obținute, sistemele de colectare separată a deșeurilor utilizate în țările Uniunii Europene și sinteza celor două Studii privind selectarea metodelor eficiente de colectare separată a deșeurilor solide în mediul rural al Republicii Moldova și orașul Novoselitsa, regiunea Cernăuți, Ucraina, prezentate de Victor Cimpoies, managerul proiectului, Artem Yakimets, coordonatorul proiectului în Novoselitsa, Gabriela Capcelea, coordonator Relații Publice, REC Moldova, Victor Cotruta, expert în managementul deșeurilor solide, Centrul Regional de Mediu din Molodova.
- Detalii
- Accesări: 1132
Mesaj de felicitare cu ocazia sărbătorii profesionale Ziua Salvatorului
Stimați colaboratori ai Serviciului protecție civilă !
Îmi face o deosebită plăcere să vă felicit cu sărbătoarea dumneavoastră profesională – Ziua Salvatorului.
Instituită prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova, nr. 210 din 21.02.2002, Ziua de 5 aprilie este un bun prilej de ne exprima aprecierea și recunoștința cu care ajutați zi de zi cetățenii, oferind astfel un climat al siguranței și al încrederii.
Această sărbătoare are rolul de a evidenția importanța inestimabilă a muncii dumneavoastră pentru societate.
Dumneavoastră sunteți cei care vă onorați atribuțiile de serviciu cu o pregătire adecvată, cu eficiență și bună organizare, lucruri deosebit de importante în situații și intervenții foarte dificile care uneori pot pune în pericol chiar propria viață și a tuturor celor implicați.
Fie ca devotamentul, curajul şi sacrificiul de care daţi dovadă în îndeplinirea misiunilor de serviciu să vă însoţească oricând.
Vă urez să vă bucurați din plin de aprecierea celor din jur, sănătate prosperare, succese în plan profesional și familial
Cu respect,
Iraida BÎNZARI, Președintele raionului Fălești
- Detalii
- Accesări: 1494
Întrunire metodică cu conducătorii formațiilor artistice „model”
La 3 aprilie în sediul Școlii de Muzică Fălești, a fost convocată o întrunire metodico-practică cu participarea conducătorilor colectivelor artistice cu titlul „model” din raion. În cadrul întrunirii s-a discutat despre procedura de atestare a formațiilor artistice privind elaborarea dosarului de atestare, cererii fondatorului privind solicitarea atestării colectivului artistic și raportul de activitate.
Domnul Grigore Budu, șeful Secției Cultură și Turism, împreună cu invitatul de onoare la activitate Domnul Oleg Volontir, directorul artistic al Centrului Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, au acordat asistență metodică privind importanța promovării culturii prin activitatea colectivelor artistice de amatori, obligațiile fondatorilor acestora, crearea condițiilor de activitatea. S-a mai menționat și despre activitatea colectivelor artistice pe genul de artă promovat, respectarea zonei etnografice de la vatră prin repertoriul muzical/coregrafic, păstrarea autenticității costumului popular, atragerea atenției sporite la completarea corectă a documentelor solicitate.
Întrunirea a continuat în cadrul repetiției Orchestrei de muzică populară pe lângă Secția Cultură și Turism. Au avut loc dezbateri referitor la activitatea nemijlocită a colectivului de acest gen, acțiunea fiind o posibilitate veridică de schimb de experiență profesională și bune practici.
- Detalii
- Accesări: 749