Apel către cetățenii raionului Fălești !
Doamna Iraida BÎNZARI, președintele raionului, face un apel către cetățenii raionului să se implice activ în diverse acțiuni de amenajare și salubrizare a localităților raionului în cadrul campaniei de primăvară de salubrizare şi amenajare a localităţilor și în cadrul acțiunilor “Rîu curat de la sat la sat” care se vor desfășura în lunile martie - mai anul curent în raionul Fălești.
În acest context și cu prilejul Zilei Internaționale a Pădurilor care este marcată, la nivel mondial, în fiecare an la data de 21 martie, adoptată prin rezoluția Organizației Națiunilor Unite, conducerea raionului Fălești la data de 23 martie curent organizează o activitate de plantare a arborilor în teritoriul administrat al orașului Fălești.
În scopul organizării bunei desfășurări a activităților de salubrizare și amenajare a teritoriului, sensibilizăm opinia publică ( reprezentanții autorităților publice locale, reprezentanții instituțiilor publice, societatea civilă) să participe la plantarea arborilor pentru promovarea imaginii sectorului forestier și a educației eco-forestiere, deoarece pentru anul 2019, ziua de 21 martie a purtat genericul frumos ,,Pădurea și Educația”. Campania de educație ecologică continuă!
Doar împreună putem contribui la protejarea mediului!
- Detalii
- Accesări: 1244
Ședință de lucru cu directorii adjuncți din instituțiile de învățământ primar și secundar general
La 20 martie curent colaboratorii Direcției Generale Educație a organizat ședința de lucru cu directorii adjuncți responsabili de procesul instructiv din instituțiile de învățământ primar și secundar general.
Chestiunile principale discutate au fost cu privire la completarea corectă și elaborarea calitativă a documentelor Portofoliilor Comisiilor Metodice, cu privire la proiectul Metodologiei de evaluare a cadrelor de conducere din învățământul general. De asemenea au fost menționate rezultatele în urma vizitei de lucru organizată de către reprezentanții Ministerului Educației Culturii și Cercetării în instituțiile de învățământ din raion.
Cadrele didactice au fost atenționate cu privire la monitorizarea respectării noilor acte normative în domeniul educației și au fost încurajate să participe activ la discutarea proiectelor de documente normative lansate de către minister.
- Detalii
- Accesări: 1303
Formare profesională continuă
Formarea profesională continuă a personalului de specialitate al bibliotecii publice este permanent în vizorul centrelor metodologice de nivel local și național, precum impactul activității și a serviciilor bibliotecii țin de dezvoltarea competențelor profesionale și personale ale utilizatorilor și joacă un rol esențial în succesul economic și educațional al membrilor comunității. În acest context, la 15 martie curent în incinta Bibliotecii publice raionale „Mihai Eminescu” din Fălești s-a desfășurat o întrunire profesională cu specialiștii celor 51 de biblioteci publice din raion, fiind abordate mai multe chestiuni ale cadrului de reglementare a activității de bibliotecă necesar pentru implementarea Legii nr. 160 din 20 iulie 2017 cu privire la biblioteci.
- Detalii
- Accesări: 1106
Ședința Comisiei Situații Excepționale
La 14 martie curent în incinta Consiliului raional a avut loc ședința Comisiei Situații Excepționale unde au fost examinate chestiunile: cu privire la campania de primăvară privind salubrizarea teritoriului, cu privire la securitatea incendiilor pe perioada de primăvară – vară, cu privire la completarea cu inventarul necesar a echipelor și posturilor sanitare, cu privire la pregătirea serviciilor, primăriilor și obiectelor către verificare și aplicațiile protecției civile a raionului, cu privire la acordarea ajutorului material cetățenilor care au suferit în urma calamităților naturale.
- Detalii
- Accesări: 1091