Vizită la miniferma din satul Ilenuța
La 4 septembrie curent , vicepreședintele raionului domnul Veaceslav FUSU împreună cu specialistul principal din cadrul Direcției Agricultură și Alimentație, domnul Chirica Valerii au efectuat o vizită de lucru la mini-ferma de bovine Gospodăria Țărănească ,, Morari Vitali, din satul Ilenuța pentru a se familiariza cu starea de lucruri și cu problemele cu care se confruntă sectorul zootehnic.
In gospodărie activează opt persoane, care deservesc 80 de vite dintre care 40 mulgătoare, o parte sunt viței mici iar alte capete sunt la creștere pentru carne.
Pentru hrana animalelor se prelucrează 85 ha, dintre care 17 ha semănate cu porumb, 12 ha lucernă, altele grâu, orz și floarea soarelui.
Laptele este un produs pur ecologic deoarece animalele sunt hrănite cu nutrețuri prelucrate pe terenurile agricole ecologice a gospodăriei, pe care sunt folosite îngrășăminte naturale din băligarul compostat. Laptele care se acumulează este achiziționat de întreprinderea S.A „Incomlac” din municipiul Bălți.
În perspectivă, Domnul fermier tinde spre extinderea afacerii, căci este una profitabilă dar care necesită multă muncă șî dăruire de sine.
- Detalii
- Accesări: 690
Vizită la oficiul medicilor de familie și la centrul medico –social de zi ,,Sfînta THEODORA,, din satul Horești
La 4 septembrie curent, vicepreședintele raionului domnul Veaceslav FUSU a efectuat o vizită de lucru la oficiul medicilor de familie și la centrul medico-social de zi ,,Sfînta THEODORA,, din satul Horești. Domnul vicepreședinte s-a familiarizat cu activitatea la zi în cadrul acestor două instituții medicale în perioada pandemică, care sunt problemele cu care se confruntă cetățenii din comunitate în această perioadă privind acordarea asistenței medicale și reluarea activității centrului medico –social.
- Detalii
- Accesări: 703
Întrunire cu primarii satelor și comunelor din raion
Astăzi, 03 septembrie curent, Domnul Sergiu FÎNTÎNĂ, Președintele raionului a convocat într-o ședință de lucru primarii satelor și comunelor raionului. Agenda întrunirii a cuprins tematici din domeniul administrație publică privind:
- obligațiunea gospodăriilor țărănești și a fondatorilor față de sistemul de asistență obligatorie în medicină,
Raportor: Oleg BELBAS, Directorul Agenției Teritoriale Vest a CNAM.
- redeschiderea instituțiilor de educație timpurie,
Raportor: Mariana OSADȚA, Șef al Direcției Generale Educație și Cultură.
- măsurile de prevenire a riscului de îmbolnăvire cu COVID-19 în instituțiile de educație timpurie,
Raportor: Iurii BOBU, medic coordonator, Centrul Sănătate Publică, subdiviziunea Fălești.
- aspectele ce țin de siguranța alimentelor în procesul de redeschidere a instituțiilor de educație timpurie,
Raportor: Vladimir MAICAN, șef interimar al Direcției raionale pentru Siguranța Alimentelor Fălești ( cu raza de acoperire și a raionului Glodeni).
- cu privire la activitatea instituțiilor de cultură,
Raportor: Mariana OSADȚA, șef al Direcției Generale Educație ci Cultură.
- cu privire la crearea serviciului social ,,pachet alimentar”. Rolul autorității publice locale și a echipei multidisciplinare locale în monitorizarea corectitudinii acordării ajutorului social.
Raportor: Raportor: Emilia CIOBANU, șef al Direcției Generale Asistență Socială, Protecție a Familiei și Copilului.
În cadrul ședinței de către reprezentanții autorităților publice locale au fost puse întrebări cu privire la redeschiderea instituțiilor de educație timpurie în contextul epidemiei cu COVID-19 și de către reprezentanții instituțiilor responsabile au fost propuse soluții privind redeschiderea instituțiilor de educație timpurie în viitorul apropiat.
- Detalii
- Accesări: 696
Vizita de lucru a președintelui raionului în primăria comunei Egorovca
Astăzi, 2 septembrie curent, Domnul Sergiu FÎNTÎNA, președintele raionului a efectuat o vizită de lucru în primăria comunei Egorovca. Împreună cu domnul Ruslan ARAMĂ, primarul comunei Egorovca au vizitat șantierul „Reparația drumurilor locale în satul Egorovca”, executate în cadrul Programului „Drumuri Bune pentru Moldova 2020”.
La 2 sectoare de drumuri, un drum local cu o lungime de 425 m2 și 5 m2 lățime în variantă de beton asfaltic și la drumul local cu o lungime de 1150 m2 și 4 m2 lățime în variantă din piatră spartă, astăzi au loc finisarea lucrărilor de reparație.
Domnul Președinte a vizitat și instituția de educație gimnaziul din satul Egorovca unde recent au fost finisate și lucrările la sistemul de canalizare, a blocului sanitar și a cazanului de încălzire din cadrul instituției. Pentru aceste lucrări, Consiliul raional a alocat din bugetul raional peste 470,0 mii lei.
- Detalii
- Accesări: 757