Vizită de lucru în primăria s. Ilenuța
La data de 4 august curent , vicepreședintele raionului dl Fusu Veaceslav împreună cu șeful Direcției Agricultură și Alimentație, dl Motelica Valeriu au efectuat o vizită de lucru în primăria s. Ilenuța pentru a se familiariza cu problemele ce s-au creat în sectorul agrar și a evalua starea cerealelor de grupa II și a floarei soarelui. În cadrul vizitei, care a avut loc cu participarea primarului s. Ilenuța dl Pîcalău Oleg la terenurile agricole gestionate de SRL „Efelina Agro” director - dl Oală Alexandru, SRL „Careul Prim” – director dl Moroi Ion, GȚ„Sofia Morari”- conducător dl Morari Vitalie, GȚ „Petreanu Aurelian”- conducător Petreanu Aurelian, GȚ„Țurcanu Chenadie – conducător Țucanu Ghenadie și agronomul Moroi Ion, s-a constatat, că din cauza temperaturilor ridicate și a secetei hidrologice, semănăturile de porumb sunt compromise practic 95-100 %.
La moment, după ce producătorii și-au numărat pierderile după recoltarea cerealelor de I grupă , au mai rămas careva speranțe mici pentru a primi o roadă cît de cît suficientă de la cultura florii soarelui, însă suprafețele însămînțate cu această cultură și sunt afectate în proporție de 30-50% și insuficiența de umiditate sporește riscul de a pierde și această sursă de dezvoltare a sectorului agrar.
În cadrul discuțiilor s-au abordat diverse probleme ce țin de restructurizarea creditelor și a datoriilor față de sectorul bancar , a furnizorilor inputurilor agricole, a respectării procedeelor tehnologice, a insuficienții apei pentru irigare, abordând în același timp problema ecologică.
În cadrul discuțiilor vicepreședintele raionului, dl Veaceslav Fusu le-a sugerat agricultorilor, ca obiectiv pentru viitor, să acorde atenție practicilor europene de irigare precum reconstrucția bazinelor acvatice, plantarea fâșiilor forestiere pe suprafețele de teren afectate de alunecări de pământ și alte recomandări.
La final producătorii au fost îndemnați să întocmească la timp actele de constatare a pagubelor, cauzate de secetă pentru a primi ajutorul acordat de către stat.
- Detalii
- Accesări: 900
În atentia agentilor economici din raionul Fălești
Consiliul raional Falesti invită operatorii economici din raionul Fălești să participe la întrevederea online a oamenilor de afaceri ”Belarus – Moldova: noi etape de colaborare economică”.
Evenimentul este organizat de Camera de Comerț şi Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a Republicii Belarus și se va desfășura pe platforma online ZOOM la data de 12 august 2020 cu începere de la ora 11:00. Accesul participanților va fi deschis de la ora 10:30.
La eveniment se preconizează participarea agenților economici și experților din ambele state, care vor prezenta informația privind cooperarea comercial-economică între Republica Moldova și Belarus în conjunctura actuală, restricțiile impuse, măsurile anticriză adoptate, cum mediul de afaceri s-a adaptat condițiilor de pandemie și perspectivele dezvoltării cooperării moldo-belaruse.
Pe durata întrevederii online participanții vor avea posibilitatea de a adresa vorbitorilor întrebări și propuneri.
Limba de comunicare – limba rusă.
În cazul interesului de participare la întrevederea online a oamenilor de afaceri ”Belarus – Moldova: noi etape de colaborare economică”, vă rugăm să efectuați înregistrarea online pînă la data de 10 august 2020. Pentru înregistrare accesați link-ul aici .
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdQqqa_4lRtKMO4fZqYA04f2k_kp2ubODCxg2rx3NXzBdEF1Q/viewform
Ulterior, persoanele înregistrate (prin intermediul formularului completat online) vor primi acces printr-un link expediat prin e-mail.
Doritorii de a participa la evenimentul online trebuie să dispună în mod obligatoriu de calculator sau telefon mobil cu conexiune nelimitată la Internet, cameră web și microfon.
Pentru informații suplimentare și confirmări, vă puteți adresa la Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, persoană responsabilă Inga Leontean tel: 022 22 26 26, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Participarea este gratuită!
**Scrisoarea întrevederea online a oamenilor de afaceri ”Belarus – Moldova: noi etape de colaborare economică” - limba rusă
- Detalii
- Accesări: 802
Ședință operativă din 3 august 2020
Astăzi, 03 august curent, Domnul Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului a convocat într-o ședință operativă vicepreședinții raionului, șefii secțiilor, serviciilor și direcțiilor din cadrul Consiliului raional , reprezentanții mass-media și ai serviciilor desconcentrate.
Participanții la ședință au adus la cunoștință despre acțiunile întreprinse conform planului săptămânal de activitate pe perioada 27 iulie – 01 august 2020 și despre activitățile care urmează a fi desfășurate în perioada 03-07 august 2020.
- Detalii
- Accesări: 922
Demararea lucrărilor de asfaltare a drumului local din s. Taxobeni în cadrul Programul „Drumuri Bune pentru Moldova 2020”
La data de 31 iulie curent, Domnul Mihai Prodan, vicepreședintele raionului de comun cu Doamna Lilia Dubăsari, primarul comunei Taxobeni, specialiștii secției Construcții Gospodărie Comunală și Drumuri și reprezentanții antreprenorului SA „Drumuri Bălți” au dat startul lucrărilor de asfaltare a sectorului de drum local din s. Taxobeni cu lungimea de 501,0 metrii liniari (2005 m2), executate în cadrul Programul „Drumuri Bune pentru Moldova 2020”.
Proiectul în cauză prevede reparația îmbrăcămintei rutiere existente prin adaos de pietriș cu grosimea de 18 cm, amenajarea stratului de bază din beton asfaltic cu grosimea de 6 cm și stratului de protecție din beton asfaltic cu grosimea de 4 cm.
- Detalii
- Accesări: 836