Mesajul președintelui raionului cu prilejul sărbătorii naţionale “Ziua Independenţei”
Stimați concetățeni!
Dragi locuitori ai raionului Făleşti!
Cu prilejul Zilei Independenței Republicii Moldova, adresez sincere felicitări cu urări de bine, prosperare, pace și bunăstare!
Fiecare sfârșit de vară ne întoarce în timp și ne amintește de voința neamului nostru, care și-a redobândit suveranitatea și independența, ne amintește de unde am pornit, cum am evoluat, și ce am reușit.
Este o sărbătoare importantă pentru afirmarea statalității, independenței și suveranității țării noastre, este un prilej de a reconfirma aspirațiile noastre de a deveni un stat bazat pe valorile libertății și democrației, este ziua care trebuie să consolideze societatea în aspirațiile de edificare a unui stat liber și prosper.
Astăzi, marcăm cea de-a 29-a aniversare a proclamării independenței Republicii Moldova, stat tânăr, dar cu o statalitate veche.
Ziua de 27 august este ziua în care Republica Moldova arborează drapelele în semn de Sărbătoare Națională - Ziua Independenței. Această va rămâne pentru totdeauna înscrisă în paginile istorice ale edificării statului nostru, semnificând aspirația poporului moldav la autodeterminare și libertate. Independența înseamnă muncă, educație, demnitate, creând noi oportunităţi pentru dezvoltarea ţării pe cale democratică şi pentru promovarea economică în beneficiul cetăţenilor. Doar prin cetățeni, patrioți ai țării, vom reuși să situăm statul nostru la înălţimea opţiunii sale istorice pentru ca acesta să devină un stat al prosperităţii, păcii, unităţii şi bunăstării.
Astăzi constatăm cu satisfacţie, că, trecând prin anumite ispite, rezistând cu cinste şi virtute tuturor provocărilor timpului , cetăţenii noștri au demonstrat că sunt capabili să edifice un Stat Suveran.
Îmi exprim recunoştinţă faţă de toţi cei care au stat la originea dezvoltării Republicii Moldova ca stat de drept şi au făcut faţă provocărilor timpului, manifestând fidelitate şi credinţă la apărarea valorilor supreme ale Republicii Moldova – suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a ţării.
Să ne mândrim cu Țara Noastră, să ne păstrăm identitatea națională și să o transmitem din generație în generație, iar aniversarea sfintei sărbători să Vă de-a un nou imbold dragostei şi credinţei de tot ce avem mai scump - Republica Moldova - ţară a urmaşilor urmaşilor, după cum spunea slăvitul Domnitor Ştefan Cel Mare şi Şfînt.
Vă doresc să aveți parte de pace, sănătate, succese și realizări remarcabile în activitatea zilnică, iar patriotismul faţă de Republica Moldova să devină impulsul fiecărei acţiuni desfăşurate întru prosperare și un viitor fericit!
Doar împreună vom construi o Moldovă integră, pașnică și prosperă!
Cu înaltă considerație,
Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului Fălești
- Detalii
- Accesări: 1453
Conferința pedagogică 2020, cu genericul „Provocările educației de azi și de mâine”
- Detalii
- Accesări: 1555
Ședința comisiei Situații Excepționale
Astăzi, 26 august curent, în sala de ședințe a Consiliului raional a avut loc ședința comisiei Situații Excepționale. Ședința a fost convocată de către Domnul Sergiu FÎNTÎNA, președintele raionului, președintele comisiei situații excepționale.
Pentru ședința de astăzi au fost propuse chestiuni privind:
- monitorizarea și evaluarea situației epidemiologice din raionul Fălești, cât și combaterea infecției COVID-19;
- cu privire la aprobarea actelor de constatare a pagubelor la culturile agricole de grupa a II în urma secetei din anul curent. Pagube înregistrate la floarea soarelui în sumă de 34989,0 mii lei, porumb- 44161,0 mii lei, soie- 1751,0 mii lei. Au fost depuse peste 150 de acte de constatare a pagubelor provocate de seceta din anul current.
- cu privire la instituirea regimului special de activitate pentru angajații Consiliului raional, în legătură că s-au înregistrat 3 cazuri de infectări cu COVID-19 în rîndul angajaților.
Conducerea instituției v-a asigura îndeplinirea măsurilor de profilaxie și prevenire a infecției COVID -19 la locul de muncă a angajaților.
- Detalii
- Accesări: 1180
Jurământul de credinţă a funcționarilor publici
Astăzi, 26 august curent, în rezultatul promovării cu succes a perioadei de probă a funcţionarilor publici debutanţi, mai mulţi angajați din cadrul Consiliului raional Fălești au depus jurământul de credinţă. La eveniment au participat Domnul Sergiu FÎNTÎNA, președintele raionului Fălești, Domnii Veaceslav TAMBUR, Veaceslav FUSU vicepreședinții ai raionului, șefi subdiviziunilor Consiliului raional Fălești.
Funcționarii au jurat să respecte Constituția Republicii Moldova, drepturile şi libertățile fundamentale ale omului, să apere suveranitatea, independența şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, să execute în mod obiectiv şi imparțial legile țării, să îndeplinească conștiincios obligațiile ce le revin în exercitarea funcției publice şi să respecte normele de conduită profesională.
În cadrul evenimentului, președintele raionului Fălești, Sergiu FÎNTÎNA, a felicitat toți funcționarii publici debutanți cu ocazia confirmării în funcție, urându-le succes în activitatea de mai departe, curaj, abnegație, să slujească cu credință patriei și cetățenilor Republicii Moldova.
Domnul președinte a îndemnat funcționarii publici să se ghideze în activitatea profesională doar de prevederea Legii, să respecte Legea supremă Constituția Republicii Moldova, să slujim pentru binele cetățenilor.
- Detalii
- Accesări: 913
Start reparației drumurilor locale în satul Egorovca
Astăzi, 25 august curent, Domnul Sergiu FÎNTÎNA, președintele raionului de comun cu domnul Ruslan ARAMĂ, primarul comunei Egorovca au vizitat șantierul „Reparația drumurilor locale în satul Egorovca”, executate în cadrul Programului „Drumuri Bune pentru Moldova 2020”.
S-a dat startul lucrărilor de reparație la 2 sectoare de drumuri, un drum local cu o lungime de 425 m2 și 5 m2 lățime în variantă de beton asfaltic, și la un drum local cu o lungime de 1150 m2 și 4 m2 lățime în variantă din piatră spartă.
- Detalii
- Accesări: 711