Hotărâre nr. 53 din 26 martie 2021 COMISIA NAȚIONALĂ EXTRAORDINARĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ
- Detalii
- Accesări: 825
Hotararea nr.16 din 26.04.2021 a comisiei raionale de sănătate publică
- Detalii
- Accesări: 805
Ziua Drapelului şi Stemei de Stat a Republicii Moldova
Dragi cetățeni!
Astăzi, 27 aprilie marcăm Ziua Drapelului şi Stemei de Stat, drapelul nostru oficial, drapelul familiei noastre naţionale.
Drapelul Republicii Moldova este un simbol fundamental al independenţei de stat, el exprimă dorinţa poporului nostru de suveranitate, independenţă şi statalitate, precum şi angajamentul de a ne construi un drum nou, o cale naţională mai bună.
În acelaşi timp, drapelul nostru naţional nu este un simbol etnic: el este un simbol de stat, un simbol integrator şi, deci, un simbol al fiecărui cetăţean, indiferent de etnie sau credinţă. Orice cetăţean poate fi un extraordinar patriot moldovean, indiferent de originea etnică ori de locul naşterii, indiferent de profesie ori de vârstă. Identitatea personală a fiecăruia completează în mod armonios identitatea naţională şi ne arată că, diferiţi fiind, avem aceleaşi repere fundamentale şi avem valori la care ţinem cu toţii.
Drapelul Republicii Moldova nu a fost niciodată un simbol al agresiunii, însă a fost un simbol al rezistenţei contra agresiunii. În jurul drapelului s-au adunat şi se adună moldovenii, exprimând dorinţa sinceră de pace şi bună înţelegere, o țară mică poate fi o ţară puternică anume prin patriotismul cetăţenilor ei.
Patriotismul - este să ne aducem aminte de strămoşi, este cinstirea tradiţiilor, este efortul pentru un viitor mai bun. Este foarte important ca generaţiile care cresc azi să simtă că Republica Moldova este cu adevărat patria lor, să aibă încredere în viitorul ţării, în posibilitatea de a-şi trăi viaţa aici, în pace şi bunăstare.
Credem că astfel vom întări republica noastră şi vom construi un adevărat consens naţional pentru viitorul nostru comun. Iar acela va fi momentul în care sărbătorile oficiale, inclusiv această Zi a Drapelului, vor fi nu doar sărbători de stat, ci sărbători personale, sărbători ale bucuriei pentru fiecare cetăţean al Republicii Moldova.
Vă doresc sănătate, succese și realizări frumoase pe plan personal și profesional!
Cu respect,
Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului Fălești
- Detalii
- Accesări: 645
Comemorarea victimelor catastrofei nucleare de la CERNOBÎL
Astăzi 26 aprilie 2021 se împlinesc 35 ani de la catastrofa nucleară produsă la aceiași dată în anul 1986.
Astăzi, reamintim o filă tristă a istoriei - Cernobîl 1986 - catastrofa nucleară a secolului al XX-lea. Consecințele avariei a afectat grav pe termen lung sănătatea populației și a mediului înconjurător, provocând victime și până astăzi.
Cu acest prilej, conducerea raionului a organizat o acțiune cu depunere de flori la monumentul victimelor care au participat la lichidarea catastrofei. La eveniment au participat Domnul Sergiu FÎNTÎNA, președintele raionului, Domnii Alexandr SEVERIN, primarul orașului Fălești, Domnul Dmitri LIPSIUC, șef al secției administrativ militare Fălești și Domnul Ion ANGHENI, șef secție Securitate Publică al Inspectoratului de Poliție.
Cu un mesaj pentru participanți a venit Domnul Sergiu FÎNTÎNA, care a menționat despre consecințele catastrofei nucleare din secolul al XX-lea asupra sănătății populației, Doamna Maria BURLACU, văduvă a participantului la lichidarea consecinței catastrofei și Domnul Gheorghe BAXAN, președintele organizației teritoriale a participanților la lichidarea catastrofei de la Cernobîl.
Amintim, că la lichidarea avariei nucleare de la Cernobîl au participat 3550 de cetăţeni ai Republicii Moldova, dintre care 1003 au decedat. Majoritatea persoanelor sunt din zona de centru a Republicii Moldova (60,6%), din cea de nord – 24,2%, sud – 15,2%. „Lichidatorii” din Moldova s-au aflat la Cernobîl în medie 62 zile. Din raionul nostru au fost trimiși la Cernobîl 34 de persoane, dintre care 12 au decedat.
Dumneavoastră, stimați participanți, ați dat dovadă de curaj și responsabilitate în fața omenirii, jertfind cu sănătatea și propria viață.
Mulți concetățeni de–ai noștri nu mai sunt printre noi, dar au lăsat o lecție de curaj și sacrificiu pentru umanitate.
În memoriam victimelor catastrofei de la C.A.E s-a ținut un minut de reculegere…
- Detalii
- Accesări: 657