Mesajul Președintelui raionului cu prilejul Sărbătorii profesionale – Ziua Juristului
Tradițional, la 19 octombrie, comunitatea juriștilor din Republica Moldova celebrează sărbătoarea profesională, Ziua Juristului.
… statul este haina juridică a poporului, acest adagio reflectă pe deplin importanţa meseriei de jurist, anume juriştii sunt cei ce urmează să dea substanţă noţiunilor de Stat de Drept şi Supremaţie a Legii.
De modul cum înţeleg cei care profesează dreptul să-şi exercite meseria, depinde şi încrederea societăţii în instituţiile statului. De aceea, este de datoria juriştilor să continue să cizeleze „haina juridică a poporului” în fiecare zi.
Dumneavoastră lucrători ai justiției, sunteți cei care aveţi misiunea de a susţine şi promova valorile democratice, de a asigura şi garanta supremaţia legii, necesară pentru edificarea statului de drept, de a reforma sectorul justiţiei și la crearea unei imagini pozitive a ţării noastre.
Doar într-un stat de drept şi democratic drepturile şi libertăţile omului sunt temelia tuturor lucrurilor măreţe, contribuind la definirea unei societăţi cu virtuţi şi ambiţii, perspective şi oportunităţi. Societatea are nevoie de implicarea Dumneavoastră profesională plenară în vederea realizării scopurilor propuse, indiferent de domeniu, întrucât justiţia este imperativă oriunde şi oricând.
Această profesie aduce adesea, prin dumneavoastră, mai multă luciditate și mai multă sensibilitate în societatea noastră.
Ea contribuie la fortificarea conștiințelor, urmărește realizarea dreptății și ne impune fidelitatea față de o valoare esențială a noastră, a tuturor: demnitatea umană.
În această zi specială pentru Dumneavoastră, stimaţi jurişti, Vă urez sănătate, prosperitate, şi succese în plan profesional. Să aveţi parte de aprecierea cuvenită din partea cetățenilor pe care îi ajutaţi şi călăuziţi întru triumful dreptăţii şi adevărului.
Să primiți permanent satisfacţia îndeplinirii misiunii încredinţate, să fiţi mereu apreciaţi prin demonstrarea înaltei competenţe şi responsabilităţi a profesiei de jurist, celor care Vă dedicați activitatea servirii devotate a Adevărului, în scopul consolidării legalităţii şi creşterii autorităţii Legii.
Cu înaltă considerație,
Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului Fălești
- Detalii
- Accesări: 1633
Reparația drumului local L257 Frumușica – Scumpia – stația Scumpia
În baza contractului încheiat între Consiliul raional Fălești și S.A „Drumuri– Bălți”, continuă lucrările de reparație a sectorului de drum local de interes raional L257 Frumușica – Scumpia – stația Scumpia.
În cadrul vizitei de lucru a domnului Mihai PRODAN, vicepreședintele raionului de comun cu domnul Vasili PUIU, responsabil tehnic și specialiștii secției Construcții, Gospodărie Comunală și Drumuri efectuată la 18 octombrie curent au verificat calitatea lucrărilor executate și au coordonat unele lucrări care urmează a fi executate.
Menționăm, că în cadrul proiectului nominalizat urmează a fi executate lucrări de asfaltare a sectorului de drum cu o lungime de 2,15 km prin centrul satului Scumpia și montate 7 podețe noi de evacuare a apelor pluviale, în sumă de 4862,9 mii lei.
- Detalii
- Accesări: 746
Ședința operativă din 18.10.2021
Astăzi, 18 octombrie curent, Domnul Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului a convocat în ședința operativă șefii direcțiilor, secțiilor și serviciilor din cadrul autorității publice.
Prezenți la ședință, reprezentanții Consiliului raional și a Inspectoratului de Poliție au raportat despre activitățile ce au fost desfășurate în perioada 11 octombrie - 15 octombrie curent în domeniul educație, ordine publică, infrastructură, administrație publică, cadastru, economie, social și agricultură, și care sunt activitățile planificate pentru perioada 18 octombtrie – 24 octombrie curent. De către reprezentantul Inspectoratului de Poliție s-a raportat despre situația criminogenă, situația privind respectarea restricțiilor privind infecția COVID-19 în aceasta perioadă.
- Detalii
- Accesări: 719
Ședința grupului de lucru privind elaborarea strategiei de dezvoltare a raionului
Astăzi, 15 octombrie curent în sala de ședințe a Consiliului raional a avut loc ședința grupului de lucru privind elaborarea strategiei de dezvoltare a raionului Fălești pentru perioada anilor 2022-2029.
La ședință au participat conducerea raionului Domnul Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului, Domnul Veaceslav TAMBUR, Domnul Mihai PRODAN, vicepreședinți ai raionului, șefi ai secțiilor și direcțiilor din cadrul autorității publice locale.
În cadrul ședinței s-a discutat despre pașii care urmează să fie întreprinși spre elaborarea strategiei.
Strategia de dezvoltare a raionului urmează să fie elaborată de către SRL ,,AGROMER ȘI CO” de echipa INVEST SUPORT în scopul sporirii dezvoltării economice și îmbunătățirii calității vieții cetățenilor, prin investiții comune în educație, dezvoltare economică, cultură, infrastructură și sănătate.
- Detalii
- Accesări: 705
AVIZ
Conform Planului de împrospătare pentru anul 2021, Agenţia Rezerve Materiale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, propune spre realizare zahăr - tos, la preţ de 11720 lei/tona.
În acest sens, rugăm să informaţi structurile din subordine, precum şi persoanele fizice prin intermediul primăriilor.
Persoanele juridice şi/sau fizice cointeresate pot depune cererea la adresa de e-mail al Agenţiei - Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la oficiu, pe adresa - municipiul Chişinău str. Columna 118/1.
Tel de contact: 0 (22) 245 - 038, 0 (22) 243 - 022.
- Detalii
- Accesări: 1268