Deschiderea Festivalului „Mărțișor” la Fălești
În raionul Fălești, Festivalul Internațional de Muzică „Mărțișor-2020”, ediția a 54-a, s-a inaugurat astăzi, în ziua de 1 martie, în localul Palatului raional de Cultură „Mihai Volontir”, printr-un spectacol muzical-coregrafic cu genericul „Mărțișorul copiilor”. Atmosfera festivă se simțea din holul instituției, unde erau vernisate expoziții de mărțișoare, peste tot simboluri roșii și albe ale sărbătorilor de primăvară, realizate de copii, din palmaresul Muzeului raional de Istorie și Etnografie „Lazăr Dubinovschi”, Casei de Creație și Agrement pentru Copii și Tineri „Eleonora Găină”, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” și expoziții personale, inaugurate recent, ale artistului plastic Damian Furdui și artistului liber profesionist Svetlana Culicețchi, ambii din Fălești.
La eveniment au fost oaspeți de onoare Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului Fălești, Nicolai CAZACU, șef adjunct al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat al Republicii Moldova, Mariana OSADȚA, șef a Direcției Generale Educație Fălești. Festivalul a fost salutat de Ludmila NEGRI, șef nterimar a Secției Cultură și Turism, care i-a felicitat pe toți cu ocazia sărbătorilor primăverii, menționând că Mărțișorul este un simbol al reînnoirii și al speranței.
În spectacol s-au produs colectivele: corurile „Clopoțel” și „Speranța”, ansamblul vocal „Mlădițe muzicale” ale Școlii de Muzică Fălești, formația folclorică „Auraș-Păcuraș”, ansamblurile de dans popular „Făleșteanca”, „Favorit” ale Palatului raional de Cultură „Mihai Volontir” Fălești și „Brâuleț” din s. Mărăndeni, orchestrele de muzică populară „Mugurel”, Școala de Arte s. Glinjeni, și „Câmpia”, filiala Scumpia a Școlii de Muzică Fălești. S-au interpretat melodii și cântece pentru diferite preferințe, s-a dansat cu pasiune.
Pe parcursul derulării sărbătorii cuvinte de felicitare cu urări de sănătate și prosperitate, împreună cu mesajul importanței tradițiilor, rădăcinilor și identității noastre, au adresat Nicolai Cazacu, șef adjunct al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat al Republicii Moldova și Sergiu FÎNTÎNA, președintele raionului Fălești, care pe final de eveniment a înmânat diplome tuturor participanților, în semn de înaltă gratitudine și dăruire profesională.
Pe parcursul decadei Festivalului „Mărțișor” în localitățile raionului Fălești vor fi organizate diverse acțiuni artistice publice cu participarea colectivelor artistice de amatori de diferite vârste și genuri de artă.
Festivalul de Muzică „Mărțișor” este inclus în lista de capodopere ale patrimoniului cultural sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură a UNESCO.
- Detalii
- Accesări: 1533
Mesaj de felicitare pentru Doamnele primar al satelor și comunelor din raion
La 28 februarie curent, Domnul Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului a transmis un mesaj de felicitare Doamnelor Primare ale satelor și comunelor din raion în ajun de frumoasele sărbători de primăvară: 1 Martie și 8 Martie – Ziua Internațională a femeilor.
Mesajul pentru stimatele doamne a fost însoțit de cuvinte alese de sănătate, prosperitate și realizări frumoase în activitatea profesională.
Evenimentul a fost organizată de conducerea raionului în parteneriat cu Asociația Sindicală Teritorială a Sindicatelor Angajaților din Serviciul Public.
- Detalii
- Accesări: 994
Ședința Consiliului de Sănătate Publică Fălești
Astăzi, 28 februarie curent în sala de ședințe a Secției Consultative a Spitalului raional Fălești a avut loc ședința Consiliului de Sănătate Publică Fălești.
La ședință a participat Domnul Veaceslav FUSU, Vicepreședintele raionului, responsabil de domeniul sănătate, conducătorii instituțiilor medico-sanitare publice și private , șefii de secții și asistentele superioare din cadrul instituțiilor medicale.
În cadrul ședinței au fost examinate chestiuni privind activitatea instituțiilor medico- sanitare publice în anul 2019 și sarcinile pentru anul 2020.
- Detalii
- Accesări: 1089
Ședința comisiei raionale extraordinare de sănătate publică
Astăzi, 28 februarie curent în sala de ședințe a Secției Consultative a Spitalului raional Fălești a avut loc ședința comisiei raionale extraordinare de sănătate publică.
La ședință a participat Domnul Veaceslav FUSU, Vicepreședintele raionului, responsabil de domeniul sănătate, Domnul Iurie Bobu, medic coordonator Centrul de Sănătate Publică Bălți, subdiviziunea Fălești, conducătorii instituțiilor medico-sanitare publice.
În cadrul ședinței au fost examinate chestiuni privind situația epidemiologică prin gripă, infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și infecții respiratorii acute severe (sari) în raionul Fălești și măsurile de control și răspuns și măsurile de prevenire și control al infecției cu Coronavirusul de tip nou (2019-nCoV).
- Detalii
- Accesări: 919