Stimați angajați ai sistemului educațional, Ziua dumneavoastră profesională, sărbătorită în una din frumoasele zile ale toamnei, este o ocazie deosebită de a vă exprima profunda recunoștință pentru munca în numele viitorului.
Fiecare din noi păstrăm amintirea unui dascăl căruia îi spunem cu toată dragostea şi recunoştinţă “mulţumesc”, pentru răbdarea nemărginită, devotament și dăruire până la sacrificiu. Dumneavoastră, stimați profesori, sunteți cei cu care, fiecare dintre noi, a început lecţia vieţii.
Rolul dumneavoastră devine şi mai important în condiţiile moderne. Sunteți chemaţi să faceți faţă noilor provocări, să valorificați oportunităţile oferite de noile tehnologii, să integrați organic valorile naţionale în universul valorilor general umane, pentru a educa viitoarele generații în spiritul valorilor naționale, a dragostei de neam și Patrie.
Aveți toată admirația și respectul pentru ceea ce însemnați, pentru ceea ce semănați și diseminați printre tinerii de azi - oamenii maturi de mâine. Vă exprim gratitudine pentru munca depusă, în special în condițiile de criză pandemică cu care se confruntă astăzi întreaga lume.
Felicitări și multă sănătate, inspirație și realizări pe potriva așteptărilor, reușite aducătoare de bucurie Vă doresc Dumneavoastră și persoanelor dragi. La mulți ani dragi dascăli.!
Cu deosebit respect,
Sergiu Fîntîna
Președintele raionului Fălești
- Detalii
- Accesări: 2163
Stimați creștini!
Astăzi, 27 septembrie creștinii ortodocși sărbătoresc Sfânta Zi binecuvântată Ziua Sfintei Cruci!
Cu acest prilej divin, sfânta sărbătoare creștină să Vă aducă în dar pace și liniște sufletească, dragoste și înțelegere, sănătate și credință , speranță de mai bine.
Să trăiți mulți ani binecuvântați !
- Detalii
- Accesări: 1025
Cu prilejul Zilei lucrătorului din sfera protecției sociale a populației, aducem sincere felicitări și urări de bine tuturor angajaților din domeniu.
Activitatea profesională pe care o desfășurați nu este deloc ușoară, datorită rolului pe care îl aveți pentru societate prin asistarea și sprijinirea celor mai defavorizate categorii de populație.
În pofida tuturor greutăților cu care vă confruntați, sunteți gata să oferiți zilnic sprijin și consiliere celor care necesită susținere. Dumneavoastră sunteți cei care în fiecare zi sunteți cu gândul la nevoile celor din jur. Prin străduință și abnegație Vă dedicați muncii întru sporirea calității vieții pensionarilor, persoanelor defavorizate și copiilor, fiind răsplătiți, de multe ori, doar cu un zâmbet.
Vă adresez alese cuvinte de respect, recunoștință și admirație pentru devotament în activitatea pe care o realizați. Vă urez sănătate și noi performanțe în tot ceea ce faceți pentru binele comunității. Să fiți înconjurați întotdeauna de dragostea apropiaților, respectul, fidelitatea colegilor și recunoștința oamenilor.
Cu deosebită considerație,
Sergiu FÎNTÎNA
Președintele raionului Fălești
- Detalii
- Accesări: 926
Stimaţi ofiţeri, subofiţeri, soldaţi şi angajaţi civili, militari în rezervă ai Armatei Naţionale
Ziua de 3 septembrie este o zi importantă pentru țara noastră. Este Ziua Armatei Naționale a Republicii Moldova— sărbătoare cu o rezonanță specială în conștiința și istoria poporului nostru.
Armata Națională este acea instituție, care de 30 de ani acționează permanent în slujba poporului, fiind fidelă misiunilor încredințate de a apăra independența, suveranitatea și integritatea teritorială.
În acest context, îmi exprim recunoștința față de toți eroii care, în numele valorilor noastre naționale, de-a lungul istoriei, prin eroism și jertfă, au servit cu credință și onoare, patria și poporul nostru. De asemenea, doresc să mulțumesc tuturor cadrelor militare din raionul nostru și din țară pentru sacrificiile care le fac zi de zi, pentru siguranța noastră a tuturor și să îi felicit pentru performanțele obținute de-a lungul timpului.
Sergiu Fîntîna
Președintele raionului Fălești
- Detalii
- Accesări: 879
Potrivit unei frumoase tradiții, stabilite de-a lungul deceniilor, anual la început de septembrie clopoțelul vestește începutul unui nou an de studii. Acesta este un simbol al începutului de drum, al formării spirituale.
Succese și realizări frumoase vouă, dragi elevi, care astăzi, cu bucurie, emoție și speranță, pășiți din nou pragul școlii, revenind în clase, în miraculoasa lume a cunoștințelor. Fie ca anul de studii 2021-2022 să fie un an al bucuriei de a învăța și al visurilor împlinite.
Stimați profesori, Vă mulțumesc că rămâneți în continuare altare ale sacrificiului spiritual și modele de competență profesională prin care creșteți viitorul țării. Dumneavoastră sunteți cei ce asigurați unitatea dintre prezent și viitor. Cu prilejul începutului noului an de studii, Vă urez sincere felicitări, urări de sănătate și prosperitate, succese remarcabile în activitatea profesională!
Tuturor celor implicaţi în sistemul educaţional al ţării, Vă doresc putere de muncă, un an şcolar cu multe împliniri şi un simţ de responsabilitate pe măsura cerinţelor actuale.
Mult succes în noul an școlar !
Sergiu Fîntîna
Președintele raionului Fălești
- Detalii
- Accesări: 1265