Cu prilejul aniversării a 78-a a Marii Victorii – zi de însemnătate deosebită în istoria noastră comună, în care venerăm și memoria celor căzuți în numele libertății, păcii și independenței, Vă adresez sincere și alese felicitări.
Această zi pentru noi toți este zi a memoriei, toleranței, și atitudinii umane unii față de alții.
Memoria acelei perioade dramatice este întipărită nu doar în paginile istoriei, ci și în soarta multor familii, în sufletele buneilor și străbunicilor noștri, în sclipirile focului veșnic, dar și în inimile noastre, ale celor care înțeleg tragedia acelor vremuri. Pentru noi sunt importante nu doar memoria celor ani, ci și lecțiile dure, scrise cu sânge, pe care le-a oferit întregii omeniri cel mai crâncen măcel.
Sperăm, că omenirea se va convinge că bunăstarea și prosperitatea nu se pot realiza într-o lume sfâșiată de războaie și terorism, că numai pacea și înțelegerea asigură liniștea și bunăstarea omenirii.
Manifestăm înalt respect pentru eroismul celor care au căzut pe câmpul de luptă, care au ținut piept dușmanului, dar și celor care au contribuit la făurirea victoriei comune în spatele frontului, care au reușit să supraviețuiască în condițiile inumane ale ocupației fasciste. Toți ei au plătit un preț greu, incalculabil, pentru realizarea victoriei. Sacrificiul lor, durerea lor, efortul lor au fost enorme.
Profundă recunoștință și respect exprimăm tuturor veteranilor, care nemijlocit au ținut cu bărbăție piept dușmanului și activiștilor din spatele frontului, pe care-i avem astăzi alături de noi. Deși rămași, spre regret, tot mai puțini la număr, prin ei cinstim pe viu memoria celor căzuți în lupte, dar și a ostașilor, care s-au stins din viață în anii de după război.
Datoria noastră sacră este să ne închinăm cu adâncă recunoștință în semn de omagiu și memorie veșnică Eroilor Neamului, celor vii și celor care își dorm somnul veșnic în pământul Moldovei sau în pământ străin, departe de vatra strămoșească.
Fie ca flacăra Recunoștinței să rămână veșnic vie.
Slavă Vouă Eroilor Veterani!
Vă doresc un cer senin, multă sănătate, pace și prosperitate.