Stimați lucrători din domeniul transportului auto și infrastructurii drumurilor!
Cu ocazia Zilei profesionale a lucrătorilor din ramura transportului auto şi infrastructurii drumurilor, care se marchează tradițional în ultima duminică a lunii octombrie, vă adresez sincere felicitări însoţite de urări de bine.
Incontestabil, munca pe care o prestați zi de zi este foarte complicată în condiţiile actuale, dar şi foarte responsabilă, este o muncă ce merită tot respectul nostru, al societăţii în întregime.
Admir devotamentul și angajamentul Dumneavoastră profesional de care dați dovadă în ultimii ani la reabilitarea și modernizarea drumurilor, contribuind la sporirea calității serviciilor pe care le prestați și a siguranței în trafic pentru cetățeni.
Apreciez importanța activității dumneavoastră, care merită tot respectul şi îmi exprim recunoștința pentru efortul ce-l depuneți zi de zi pentru a crea confortul vital atît al cetățenilor raionului care călătoresc, cît și al oaspeților ce ne vizitează localitățile.
Cu prilejul zilei profesionale, vă aduc sincere urări de sănătate, bunăstare şi împlinirea speranțelor de mai bine, dorindu-vă succes și realizări spre beneficiul dezvoltării economice a republicii noastre.
Călătorii fără primejdii! Drum bun şi drumuri bune!
Cu deosebită considerație,
Iraida BÎNZARI Președintele raionului