Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

 Vineri, 3 noiembrie, specialiștii din cadrul Consiliului raional Fălești și prestatori de servicii ai Biroului Comun de Informații și Servicii au întreprins o vizită de lucru în primăria Pînzăreni. În cadrul acestei activități specialiștii au vizitat instituțiile de menire social – culturală, pentru a se informa despre pregătirea acestora către sezonul de iarnă.

 La solicitarea unui grup de cetățeni a fost efectuată verificarea drumului Ilenuța – Pînzăreni, unde este pericol pentru securitatea circulației rutiere. Una din problemele ridicate de către cetățeni este lipsa medicului de familie, întrebarea data fiind discutată cu vicepreședinții raionului în cadrul audienței. Cetățenii satului au primit asistenţă informaţională şi metodologică solicitată în diferite domenii.

 La ședința de totalizare, prezidată de către vicepreședintele raionului, domnul Vladimir Tăbîrță, s-a menționat despre succesele primăriei și problemele cu care se confruntă comunitatea, dar și despre căile de soluționare a lor. S-au propus unele recomandări pentru o administrare mai aproape de cetățeni, o colaborare mai eficientă între administrația publică locală de nivelul I și II.

Galerie foto