Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

Recent a ieșit de sub tipar multrîvnita broșură ”Raionul Fălești – regiune transfrontalieră atractivă” care conține autentice descrieri din trecutul și aspecte din actualitatea acestei unități adminsitrativ – teritoriale.

Obiectivul publicației rezidă în atragerea cititorului autohton în sfera sublimă a valorilor și tradițiilor făleștene, pasiunii și dragostei față de baștină și harnicii locuitori ai acestui ținut, familiarizarea cu realizările obținute în diverse domenii de activitate.

Ediția respectivă oferă, deasemenea, și oaspeților, sosiți din toate colțurile Moldovei, cît și din afara hotarelor ei, posibilități de cunoaștere a istoricului și evoluției regiunii, relațiilor de parteneriat reciproc – avantajoase, activității multor agenți economici, instituții educaționale, medicale, sociale și culturale, de la care ar putea prelua lucruri bune și utile.

Impresii captivante produc și imaginile doar a cîtorva din numeroasele locuri pitorești, monumente istorico – culturale și naturale din raion imprimate pe paginile broșurii.

De menționat, că editarea acestei opere s-a realizat, în temei, cu suportul entităților din raion. În acest context președintele raionului Dna Iraida Bînzari, exprimă profundă recunoștință și mulțumire pentru receptivitatea și susținerea financiară pe care au acordat-o în această privință conducătorii SRL”Marcons – Drum”, SRL ”Gospodarul Rediu”, Fabricii de zahăr ”Sudzucker” SA, Fabricii de vin ”Mold Nord”, ÎCS ”Marthatex”, SRL”Babii Nord”, Fabricii de prelucrare a porumbului s.Răuțel, SRL”Agropapuros” , SRL”Tarasscopagro”, SRL”Bug – Trans”, B.C.”Moldinconbank” și ”Victoriabank”, UCOOP Fălești, SRL”Elantop – Grup”, IMSP”Spitalul raional Fălești” și ”Centrul de Sănătate Fălești”, primăriile Catranîc și Ișcălău.

O astfel de amiabilă și constructivă colaborare reciprocă, fără îndoială va favoriza și în continuare implementarea altor proiecte de interes comun, benefice, utile și necesare pentru cetățenii raionului.

La 14 septembrie 2016 în sala de ședințe a Consiliului raional Fălești s-a desfășurat un  seminar cu tematica: ”Consolidarea autonomiei locale prin creșterea  profesionalismului noilor aleși locali în Republica Moldova” organizat de Instituția de cercetări IDIS Viitorul în colaborare cu Secția Administrație publică.

 

Experții instituției au prezentat, pentru noii aleși locali, informația privind organizarea și funcționarea administrației publice locale de nivelul I, specificul funcționării Consiliului local, elaborarea politicilor locale, descentralizarea financiară, cadrul legal și modalități de gestiune a serviciilor publice.

Stimaţi ofiţeri, subofiţeri, soldaţi şi angajaţi civili,
 militari în rezervă ai Armatei Naţionale

Tradițional la 3 septembrie sărbătorim Ziua Armatei Naționale-ziua acelor eroi care își îndeplinesc sarcina constituțională de apărare a patriei.

Este o deosebită onoare de a vă transmite aprecierea  faţă de dăruirea şi profesionalismul cu care, dumneavoastră – militarii de toate gradele aflaţi în slujba ţării, vă îndepliniţi serviciul.

Creată la cîteva zile de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova, Armata Naţională a fost și continuă să fie unul dintre pilonii statalităţii noastre. Astăzi, după 25 de ani, misiunea armatei a rămas aceeaşi, apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

Cu certitudine putem spune că Armata Naţională, mai întîi de toate, este o şcoală a patriotismului, a dragostei şi respectului cetăţeanului pentru neamul şi ţara sa. Serviciul militar mai este şi un bun prilej pentru dezvoltarea culturii fizice, etice şi morale a tinerii noastre generaţii, este un examen de maturitate şi de atitudine caritabilă faţă de toţi cetăţenii ţării. În cadrul Armatei Naţionale se educă responsabilitatea civică, modul de convieţuire şi conlucrare a reprezentanţilor tuturor etniilor care alcătuiesc naţiunea moldovenească.

În aceste momente de sărbătoare, adresez sincere felicitări întregului personal civil şi militar, cadrelor militare în rezervă, precum şi tuturor veteranilor de război. Vă doresc multă sănătate, prosperitate, realizări şi succes în nobila misiune de apărare a Patriei!

 Cu profund respect,

 Iraida Bînzari Preşedintele raionului Făleşti

Sărbătoarea națională ”Limba noastră”  încununează șirul de sărbători naționale a lunii august. Anul curent aceasta s-a desfășurat sub genericul ”Un grai, o limbă, un pămînt avem”. Conducerea raionului, colaboratorii Consiliului raional alături de elevii și profesorii liceelor din oraș,la 31 august au depus flori la monumentul lui Mihai Eminescu.

Cu un mesaj de felicitare către cei prezenți în platoul din fața monumentului a venit președintele raionului Dna Iraida Bînzari, care a îndemnat toți vorbitorii de limbă română să învețe a prețui nesecatele valori românești, să-și îmbogățească și păstreze limba maternă, demnitatea și verticalitatea poporului român.

Spectatorii prezenți la sărbătoare au fost delectați cu cu un recital de poezie a unui grup de cititori ai Bibliotecii publice raionale ”Mihai Eminescu”, urmat de un buchet de melodii despre limbă și țară interpretate de ansamblul vocal ”Mlădițe muzicale” ai Școlii de muzică din or.Fălești.

În contextul sărbătorilor naționale și cei mai mici au primit un dar inedit, în centrul orașului fiind amenajat  un nou parc de joacă, cu condiții moderne și de siguranță sporită, donat de către fundația ”Edelweiss”. La deschiderea parcului a fost prezentă și Dna Iraida Bînzari , președintele raionului, care a împărtășit bucuria copiilor și cea a părinților pentru amenajarea unui loc de agrement pentru copii.

Micuții nu au ezitat să testeze toboganele și scrînciobul nou – nouț, imediat după inaugurarea acestora. 

 

   Mai multe fotografii

Ziua de 27 august va rămîne mereu înscrisă cu litere de aur în paginile de cronică a edificării statului nostru. Sărbătoarea dedicată Zilei Independenței Republicii Moldova a început cu  depunere de flori la Complexul Memorial ”Aleea Eroilor”, după care conducerea raionului, colaboratorii Consiliului raional, primăriilor raionului, serviciilor desconcentrate, locuitorii orașului cît și oaspeții de onoare din regiunea Noua Suliță, Ucraina, județele Harghita, Iași, România s-au deplasat în parcul de odihnă unde urma să se desfășoare spectacolul festiv ”Moldova țara mea de dor”. Sărbătoarea a demarat cu Parada Portului Popular, la care au participat 17 formațiuni artistice din localitățile raionului.

Cu un cuvint despre dragostea nutrită de moldoveni pentru țară, pentru tradiții și respectul pentru identitatea noastră, libertatea și demnitatea fiecăruia din noi, încrederea în ziua de mîine, voința de a merge pe calea progresului spre viitorul pe care îl merităm a venit președintele raionului Dna Iraida Bînzari.

În cadrul sărbătorii au fost omagiați parlamentarii din primul Parlament al Republicii Moldova aleși pe circumscripțiile electorale ale raionului cărora li s-au înmînat titlul de ”Cetățean de onoare al raionului” și trofeul ”25 ani de independență a Republicii Moldova. Deasemenea unui grup decetățeni, care și-au adus aportul semnificativ la dezvoltarea socio-economică și culturală a raionului li s-au înmînat mesaje de gratitudine și însemnul raional ”25 ani de independență a Republicii Moldova”. La fel cu mesaje de gratitudine și premii bănești au fost menționați și un grup de combatanți, participanți la luptele pentru Integritatea și Suveranitatea Moldovei.

Sărbătoarea a continuat cu evoluarea formației ”Catharsis” cu un program de excepție.

De notat, să în această zi a fost lansat și postul local de radio ECO FM Fălești, cu unda de emisie 97,6 fm.

Mai multe fotografii aici

 

     Dragi concetățeni!

     Cel mai cald anotimp al anului culminează cu temperaturi înalte ale emoțiilor noastre, generate de celebrarea Sărbătorilor Naționale Ziua Independenței și Limba Noastră .

     În vîltoarea acestor mărețe sărbători se profilează  mai pronunțat codul nostru genetic, civismul, demnitatea și patriotismul –sentimente înălțătoare și palpabile ale unei națiuni.

    Evocînd neuitatele evenimente produse cu 25 ani în urmă , în memoria noastră revin Marile Adunări Naționale cu prezența a sutelor de mii de cetățeni din toate colțurile Țării, printre ei fiind și mulți pămînteni ai raionului nostru , care cu patriotică ardoare au militat pentru a avea o Republică Independentă , iar limba poporului băștinaș să fie declarată limbă de stat, opțiuni care au fost legiferate de deputații Parlamentului din acel timp , inclusiv și de toți cei din circumscripțiile electorale făleștene.

     În acest context exprimăm profundă recunoștință tuturor celor care au stat la originea formării și dezvoltării Republicii Moldova ca Stat de drept și au făcut față provocărilor timpului, manifestînd fidelitate și credință în apărarea și consolidarea valorilor supreme ale țării noastre- suveranitatea, independența și integritatea ei teritorială.

    Orice ideal cere și sacrificii. Am trecut prin succese, dar și neajunsuri , mai suntem urmăriți încă de multe ispite . Obținută prin zbuciumul și dorința de a fi liberi, de a avea o soartă mai bună, pe care o merităm pe bună dreptate, un viitor sigur pentru generațiile în creștere, independența are nevoie acum , poate mai mult ca altădată , de mobilizarea noastră în apărarea și consolidarea ei.

    Exprimăm ferma convingere , că pășind pe calea integrării europene, vom reuși , cu toții împreună , să ne unim și să muncim  perseverent și consecvent întru bunăstarea și prosperarea meleagului natal. Moldova nu trebuie să rămînă doar locul nostru de baștină, ci din contra să devină plaiul oportunităților pentru fiecare din noi.

    Să ne mîndrim dintotdeauna și de faptul că avem o Limbă atît de frumoasă, melodioasă și dulce și să luăm, deasemenea, mereu aminte că prin ea se clădesc toate bogățiile noastre materiale și spirituale.

     În numele Consiliului raional și conducerii raionului Vă adresez, stimați și dragi făleșteni, cele mai călduroase felicitări cu ocazia acestor mărețe Sărbători Naționale , dorindu-vă tuturor multă sănătate, prosperitate, bunăstare, optimism, încredere în forțele proprii, speranțe și doruri împlinite, lumină în suflet și pace în gînduri, bucurie, realizări frumoase în tot ce întreprindeți și înțelepciune de a aprecia fiecare zi prin succesele, care le obțineți întru binele țării noastre.

                             Cu profund respect, președintele raionului Fălești Iraida BÎNZARI