În contextul implementării Legii nr. 270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, pusă în aplicare din 01 decembrie 2018, formatorii delegați din partea Ministerului Finanțelor au desfășurat cursuri de instruire la data de 17-18 decembrie curent pentru conducătorii autorităților și instituțiilor bugetare din raion și pentru persoanele responsabile de calcularea salariilor.
În cadrul Centrului Unic de Apel a Ministerului Finanțelor a fost lansată o linie specială privind aplicarea prevederilor Legii nr. 270 din 23 noiembrie 2018 cu privire la sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Astfel, la numărul de telefon 0 8000 15 25, tasta 6, vor fi înregistrate apelurile din partea angajaților din orice unitate bugetară, care solicită explicații privind modalitatea de calculare a salariului începând cu luna decembrie 2018. Toate unitățile bugetare din țară vor beneficia de suport metodologic și informativ la calcularea corectă a salariului potrivit noii Legi a salarizării. La data de 30 noiembrie 2018 în Monitorul Oficial nr. 441-447 a fost publicată Legea nr. 270 din 23 noiembrie 2018 cu privire la sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, care se pune în aplicare din 1 decembrie 2018.
- Detalii
- Accesări: 1312
18 decembrie - este o zi cu o semnificație deosebită, când întreaga societate marchează Ziua Națională a Poliției, consemnată tradițional în ajunul sărbătorilor de iarnă.
Instituită prin Decret prezidenţial în anul 1990, Ziua Poliţiei Naţionale este un prilej pentru a omagia polițiști, ofiţeri și subofițeri, veterani ai Ministerului Afacerilor Interne. Cu prilejul zilei profesionale pentru toţi cei care au îmbrăţişat profesia de poliţist, în incinta Palatului raional de cultură ,,Mihai Volontir” din orașul Fălești s-a desfășurat o activitate, la care a participat Doamna Iraida BÎNZARI, președintele raionului, Domnul Roman RADU, vicepreședintele raionului, Domnul Sergiu Mititelu, procuror adjunct al Procuraturii raionului Fălești, Domnul Oleg Gherman, şeful Inspectoratului de poliţie Fălești, Domnul Serghei Colesnic - președintele veteranilor,colonel în rezervă, Doamna Veronica Belevici, președintele AO “Buncii grijulii” din raion. Activitatea a început cu un discurs a Domnului Oleg Gherman, care a prezentat realizările și succesele obținute în activitate pe parcursul anului 2018.
Cu un mesaj de felicitare pentru apărătorii statului de drept a venit, Doamna Iraida BÎNZARI, președintele raionului care a menționat importanța nobilei profesii de polițist, și în semn de gratitudine a înmânat diplome ale Consiliului raional colaboratorilor care au manifestat devotament, profesionalism și responsabilitate în îndeplinirea sarcinilor ce au ca obiectiv asigurarea ordinii publice, protecția drepturilor și libertăților cetățenilor, realizări reflectate în prevenirea și descoperirea infracțiunilor și pentru colaborarea eficientă cu reprezentanții autorităților publice locale. Domnul Serghei Colesnic, a felicitat colaboratorii Inspectoratului raional de poliție și veteranii MAI, cu prilejul zilei profesionale, evidenţiind importanţa misiunilor pe care le desfăşoară zilnic pentru siguranţa cetățeanului. Festivitatea a continuat cu ceremonia de acordare a gradelor speciale și cu diplome de merit pentru ofiţeri, subofițeri și polițiști care s-au afirmat pe parcursul anului de activitate 2018.
Pentru dăruirea de sine pe care o demonstrează zilnic polițistul care nu este deloc ușoară, cu un cadou muzical a venit orchestra Palatului raional de cultură “Păunașii”, care a încîntat publicul cu un recital frumos de melodii populare. După eveniment, conducerea Inspectoratului și veteranii MAI au depus flori la Memorialul eroilor din oraşul Făleşti care au adus omagiu polițiștilor căzuți la datorie.
- Detalii
- Accesări: 1275
La 14 decembrie curent în incinta Palatului raional de cultură ,,Mihai Volontir” din orașul Fălești s-a desfășurat Forumul autorităților publice locale, care a întrunit toți primarii și funcționarii publici din localitățile raionului, angajații Consiliului raional, șefii serviciilor desconcentrate în teritoriu, managerii instituțiilor medicale, de învățământ, cultură și asistență socială. Cu o doină și o sârbă interpretată de lăutarii Palatului raional de Cultură a început activitatea. La forum au fost prezenți Doamna Iraida BÎNZARI, președintele raionului, Domnul Vladimir TABÎRȚĂ , Roman RADU, vicepreședinți ai raionului, oaspeții de onoare Domnul Ion Dulschi, doctor conferențiar universitar la Catedra Științe Administrative, Academia de Administrare Publică și Domnul Octavian Mahu, șef al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat.
Genericul celei de-a II-a ediție a Forumului Autorităților Publice Locale a fost „Consolidarea capacităților funcționale de realizare a competențelor de prestare a serviciilor publice”. Doamna Iraida BÎNZARI, președintele raionului a prezentat un discurs amplu privind starea de lucruri în acest domeniu, care a menţionat că autoritățile publice din raionul nostru permanent sânt preocupate de procesul de consolidare a capacităților funcționale de realizare a competențelor și sporirea calității serviciilor publice acordate cetățenilor, care la rândul său produc schimbarea spre bine în localitățile noastre şi contribuie la îmbunătățirea nivelului de trai a concetățenilor noștri.
- Detalii
- Accesări: 1513
Miercuri, 12 decembrie 2018 în satul Catranîc s-au desfășurat aplicații practice la protecția civilă cu tematica „Acțiunile organelor de conducere și a serviciilor protecției civile în caz de cutremur de pământ, contaminare cu elemente radioactive în rezultatul avariei la stația atomo – electrică de la Cernobîl”.
Conform programului de desfășurare a aplicațiilor au fost demonstrate acțiunile serviciilor protecției civile privind:
- întreprinderea măsurilor de salvare în caz de cutremur de pământ;
- acordarea ajutorului medical sinistraților în caz de electrocutare, intoxicație cu dioxid de carbon, arsuri și diferite traumatisme;
- acțiunile populației în caz de pericol de contaminare cu substanțe radioactive;
- protecția populației, animalelor și plantelor în caz de contaminare cu substanțe radioactive;
De notat atitudinea responsabilă a direcției gimnaziului „Eugen Coşeriu” către pregătirea și desfășurarea aplicațiilor în caz de cutremur de pământ și incendiu, cu implicarea elevilor, care au demonstrat cunoștințele profunde privind practica de evacuare a sinistraților, acordarea ajutorului medical primar, stingerea incendiului.
- Detalii
- Accesări: 1525
La 10 decembrie curent, în cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a fost semnat contractul de grant pentru implementarea proiectelor de securitate umană KUSANONE, procurarea echipamentului medical pentru Spitalul raional Fălești în sumă de 83.279 de dolari, finanţare nerambursabilă, oferită de către Guvernul Japoniei.
La eveniment au fost prezenți Domnul Ambasador al Japoniei în Republica Moldova, Domnul Masanobu Yoshii, Doamna Silvia RADU, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Doamna Monica BABUC, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Doamna Iraida BÎNZARI, președintele raionului Fălești, Domnul Iurie OSOIANU, directorul Spitalului raional Fălești.
Spitalul raional Fălești a aplicat cu o cerere de proiect în cadrul Programului de granturi pentru proiectele securității umanitare „KUSANONE" pentru anul 2018, în cadrul căreia instituția a argumentat necesitatea dezvoltării infrastructurii instituțiilor medicale, care ar contribui la fortificarea capacităţilor acestora.
Aducem mulțumiri și suntem recunoscători Guvernului Japoniei pentru faptul că Spitalul raional Fălești a fost selectat pentru finanțare nerambursabilă pentru procurarea echipamentului medical performant a unui ultrasonograf/USG și a unui fibroduadenoscop/Gastroscop și administrației Spitalului raional Fălești pentru faptul că a aplicat la Programul de granturi pentru proiectele securității umanitare „KUSANONE" .
Scopul proiectului este de a lărgi spectru investigațiilor acordate în instituție pentru populația raionului Fălești la serviciile medicale de înaltă performanță în volumul deplin și calitativ și sporirea accesibilității.
În cei 10 ani de colaborare între Guvernul Japoniei și a Republicii Moldova modernizarea serviciilor medicale au adus beneficii multiple și au contribuit semnificativ la calitatea actului medical și la salvarea vieților pacienților.
- Detalii
- Accesări: 1420
În conformitate cu prevederile Planului de activitate al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale pentru anul 2018 și Memorandumului de Înțelegere între Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova cu privire la Proiectul ,,Viață Sănătoasă: Reducerea poverii bolilor netransmisibile” în raionul Fălești timp de trei zile în perioada 03 decembrie - 05 decembrie curent, s-a desfășurat un curs de instruire privind promovarea comunităților sănătoase cu participarea reprezentanților din cadrul autorităților publice locale, serviciile desconcentrate în teritoriu și reprezentanții instituțiilor medico-sanitare publice.
La evenimentul de încheiere a cursului a fost prezentă Doamna Iraida BÎNZARI, președintele raionului care mulțumit reprezentanților Școlii de Management în Sănătate Publică pentru informațiile utile pentru cetățenii raionului în domeniul sănătate publică.
Domnul Oleg LOZAN, directorul Școlii de Management în Sănătate Publică a prezentat chestiuni privind: conceptul ,, Sănătate pentru Toți “ și ,,Sănătate în toate politicile”, conceptul Organizației Mondiale a Sănătății de ,,Orașe și Comunități Sănătoase”- dezvoltarea profilurilor de sănătate. În final toți participanții la curs au primit certificate de participare.
Sesiunea de instruire a fost organizată și desfășurată în cadrul Proiectului ,,Viață Sănătoasă: Reducerea poverii bolilor netransmisibile”, implementat de Institutul Tropical și de Sănătate Publică din Elveția, finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare.
- Detalii
- Accesări: 1001
La 03 decembrie curent, în sala de ședințe a Consiliului raional s-a desfășurat seminarul de instruire raion privind promovarea comunităților sănătoase, la care au participat reprezentanții Autorităților Publice Locale și ai instituțiilor medico-sanitare publice din raion.
Cu un cuvânt de salut pentru participanți a venit Doamna Iraida BÎNZARI, președintele raionului.
Cursul a denumit chestiuni privind bazele conceptuale moderne ale sănătății publice, sistemului de sănătate, indicatori demografici, operațiuni esențiale de sănătate publică. povara bolilor netransmisibile, politici și strategii naționale și internaționale în sănătate publică, dezvoltarea profilurilor de sănătate.
Activitatea a fost organizată în cadrul proiectului ,,Viață Sănătoasă: Reducerea poverii bolilor netransmisibile”, implementat de Institutul Tropical și de Sănătate Publică din Elveția, finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare.
- Detalii
- Accesări: 1043