Serviciile din cadrul grupului operativ al comisiei situații excepționale s-au întrunit la 01 decembrie curent într-o ședință extraordinară cu genericul: ,,Pregătirea către sezonul rece al anului 2015-2016”.
Ședința a fost prezidată de Dna Iraida Bînzari, președintele comisiei situații excepționale care a adus la cunoștința celor prezenți despre importanța aportului și contribuției fiecărui serviciu la evitarea situațiilor excepționale care pot apărea în această perioadă.
Reprezentanții serviciilor din cadrul Secției Construcții, Gospodărie Comunală și Drumuri, Societății pe Acțiuni ,,Drumuri-Bălți”, Întreprinderii Muncipale ,,Direcția de Producție, Gospodăria Locativ Comunală”, Societății pe Acțiuni,,Furnizarea Energiei Electrice-Nord”, Înstituției Medico Sanitare Publice ,,Spitalul raional”, Centrului de Sănătate Publică, Cooperativei de Consum Fălești au raportat despre situația la zi a pregătirii către sezonul rece, specificînd fiecare în parte problemele cu care se confruntă la moment la pregătirea către iarnă și au venit și cu soluții pentru evitarea pericolelor.
O atențe sporită în cadrul ședinței s-a acordat măsurilor ce țin de siguranța circulației rutiere pe drumurile publice ale raionului în timp de iarnă și asigurarea accesului către toate localitățile raionului.
În acest scop prin ordinul emis de către Dna Iraida Bînzari, președintele comisiei situații excepționale, raionul a fost devizat în cinci sectoare, pentru fiecare sector au fost desemnate persoanele responsabile și repartizată tehnica necesară pentru efectuarea lucrărilor de deszăpezire.
De menționat, că lucrările de deszăpezire vor fi efectuate de către Societatea pe Acțiuni ,,Drumuri –Bălți” care la rîndul său în caz de necesitate va contracta suplimentar și tehnica ce se află în dotarea agenților economici și persoanelor fizice.