Astăzi, 27 iunie curent în orașul Fălești s-au desfășurat aplicații tactice la protecția civilă cu echipele primare de intervenție medicală cu medic și fără medic în caz de accidente rutiere ( traume, combustie, evacuarea victimelor din autovehicul).
Activitatea s-a organizat în conformitate cu ordinul Președintelui Comisiei Situații Excepționale a raionului Fălești și a Planului de activitate pentru Protecția Civilă al anului 2025.
Președintele Comisiei Situații Excepționale, domnul Vadim ROȘCA, a menționat pentru participanți care este scopul aplicațiilor practice la protecția civilă în caz de situații excepționale, și acordarea primului ajutor de către echipele medicale.
Au participat și reprezentanții organelor de conducere a Protecției Civile din raion, Domnul Iurie Bobu, coordonatorul medical a Protecției Civile, Doamna Nina Sciastlivîi, șef a IMSP ,,Centrul de Sănătate Fălești’’ și domnul Sergiu Albu, vicedirector medical IMSP ,,Spitalul raional Fălești”.
La aceste exerciții au participat 2 echipe primare de intervenție medicală cu medic din cadrul IMSP ,,Spitalului raional Fălești”, 2 echipe primare de intervenție medicală cu medic din cadrul IMSP ,,Centrului de Sănătate Fălești”, Mărăndeni, Bocșa, Glinjeni, Ciolacu Nou și Ișcălău și au fost dotate cu echipament individual de protecție cu materiale medico-sanitare și transport.
Scopul aplicațiilor este de a conștientiza cetățenii raionului despre acordarea primului ajutor și despre măsurile de protecție a cetățenilor în caz de accidente rutiere.