Astăzi, 27 martie anul curent, în sala de ședințe a Consiliului raional a avut loc ședința Consiliului raional de siguranță rutieră, unde au fost examinate chestiunile:
- Cu privire la analiza situației accidentelor rutiere, înregistrate pe parcursul trimestrului I al anului 2025 pe teritoriul raionului Fălești și măsurile întreprinse întru combaterea lor.
Raportor: Navroțchi Vadim , Ofițer al serviciului Supraveghere Tehnică și Accidente Rutiere al Inspectoratului de Poliție Fălești;
- Cu privire la amenajarea trecerilor pentru pietoni pe drumurile publice locale în preajma instituțiilor de învățământ din raionul Fălești .
Raportor: Navroțchi Vadim - Ofițer al serviciului Supraveghere Tehnică și Accidente Rutiere al Inspectoratului de Poliție Fălești;
- Cu privire la examinarea demersului domnului Ghenadie Tarlapan, Primarul satului Pîrlița nr. 05 din 15.01.2025 „cu privire la posibilitatea construcției trotuarului pentru pietoni, pistei de bicicliști și a 2 (două) stații de așteptare a transportului public în zona de protecție a drumului L239 R16 – Drum de acces spre satul Pîrlița, tronsonul km 1+100 – 2+100”.
Raportor: Tarlapan Ghenadie, Primarul satului Pîrlița;
De către raportor, domnul Navroțchi Vadim, Ofițer al serviciului Supraveghere Tehnică și Accidente Rutiere al Inspectoratului de Poliție Fălești a fost menționat, că pe parcursul trimestrului I al anului 2025 situația accidentelor rutiere pe teritoriul raionului Fălești s-a diminuat față de perioada precedentă al anului curent cu -12,5%. Au fost înregistrate în total -31 accidente rutiere soldate cu:
- 1 persoane decedate;
- 3 persoane traumatizate;
- 25 accidente rutiere cu pagube materiale;
Referitor la amenajarea trecerilor pentru pietoni s-a menționat că toate trecerile de pietoni sunt amenajate corespunzător cerințelor regulamentului. Totodată până la începerea sărbătorilor „Pascale” este necesar de reînnoit marcajul rutier pentru o vizibilitate mai bună. Totodată s-a menționat, că de la începutul anului 2025 în adresa APL de nivelul I și Administrației de Stat a Drumurilor au fost înaintate 2 prescripții în scopul amenajării corespunzătoare cu mijloace rutiere de semnalizare și marcaj rutier a trecerilor de pietoni pe drumurile regionale din localitatea Glinjeni și Bocani.
La chestiunea a treia din ordinea de zi s-a discutat necesitatea construcției trotuarului pentru pietoni, pistei de bicicliști și a 2 (două) stații de așteptare a transportului public în zona de protecție a drumului L239 R16 – Drum de acces spre satul Pîrlița, tronsonul km 1+100 – 2+100”.
Primarul localității Pîrlița domnul Ghenadie Tarlapan, a menționat că pe parcursul ultimilor 5 ani pe segmentul traseului menționat au fost înregistrate mai multe accidente rutiere dintre care – 6 fiind grave, soldate cu 2 persoane decedate și 5 persoane traumatizate.
Accidentele se produc din cauza vizibilitații reduse, lipsei iluminării stradale, pe timp de seară – noapte cînd persoanele angajate în cîmpul muncii din localitate se întorc acasă. Autobuzul le transportă pînă în satul Răuțel și de acolo circa 2 km persoanele se deplasează pe jos.
Ca rezultat, în cadrul ședinței s-a hotărît de a propune spre aprobare în cadrul ședinței Consiliului raionului Fălești alocarea mijloacelor financiare necesare pentru lucrările de proiectare a trotuarului de acces spre localitate în conformitate cu cerințele de proiectare și elaborarea proiectului respectiv pe parcursul anului curent.