În perioada 27-28 noiembrie curent, vicepreședintele raionului domnul Tudor PALADI, a efectuat vizite de lucru în instituțiile medicale IMSP ,, Oficiul Medicilor de Familie’’ și IP Gimnaziul Făleștii Noi din satul Făleștii Noi și IMSP ,,Centrul de Sănătate Bocșa’’ și IP Gimnaziul „Diomid Gherman” din satul Risipeni.
Scopul vizitei a fost de a identifica necesitățile prioritare cu care se confruntă instituțiile publice și care urmează a fi soluționate în viitorul apropiat, în contextul atragerii investițiilor, a fondurilor europene în perioada de preaderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Menționăm că, în cadrul Consiliului raional a fost creată Direcția Cooperare Transfrontalieră, Atragerea Investițiilor și Construcții, care activează în scopul elaborării și implementării proiectelor investiționale în orice domeniu. Pentru aplicare la aceste proiecte este necesar de o colaborare mai eficientă a instituțiilor sus menționate cu autoritățile publice locale în scopul stabilirii partenerilor, acorduri de colaborare și parteneriate de dezvoltare.
De menționat, faptul că la IP Gimnaziul Făleștii Noi, conducerea raionului a apreciat schimbările spre bine care au avut loc privind reparații curente și capitale în interiorul instituției de educație. Datorită faptului, că conducerea gimnaziului o avut ca obiectiv în activitate atragerea investițiilor de-a lungul anilor, s-au implementat în jur de 50 de proiecte, printre care a fost și dotarea sălilor de clasă cu calculatoare și imprimante multifuncționale. La moment sunt elaborate proiecte pentru atragerea investițiilor la reparația acoperișului și termoizolarea pereților exteriori ai gimnaziului, pentru o mai bună eficiență energetică.