Pe stadionul raional „Spicul” din orașul Fălești, la 10 noiembrie anul curent, s-a desfășurat Cupa președintelui raionului Fălești la minifotbal ediția I-a, organizată de Consiliul raional Fălești, Direcția Cultură, Turism, Tineret și Sport Fălești în parteneriat cu Asociația de fotbal a raionului Fălești.
🏆 Cupa președintelui raionului Fălești la minifotbal este un eveniment sportiv care contribuie la dezvoltarea fotbalului local și la consolidarea comunității sportive din raion. Organizatorii au promis că această competiție va continua să fie un punct de referință și în anii următori.
Cu un cuvânt de salut pentru echipe dar și pentru suporteri a venit președintele raionului Fălești, Domnul Vadim ROȘCA. Activitatea a fost deschisă de către șefa Direcției Cultură, Turism, Tineret și Sport Fălești, doamna Paladi Tatiana. Regulile competiției au fost menționate de către specialistul principal al Direcției Cultură, Turism, Tineret și Sport Fălești domnul Andrei Mosoreti și președintele Asociației de fotbal a raionului Fălești Domnul Dmitrii Railean.
La competiție au participat 6 echipe: Echipa primăriilor comunei Făleștii Noi, Natalievca, Scumpia, a satului Musteața, echipa grupului „Sănătate” și echipa primăriei orașului Fălești.
Echipele au fost împărțite în două grupe- care au ocupat locurile I și II în grupă s-au calificat în semifinală, meciurile fiind disputate prin sistem eliminatoriu. Finala a fost jucată între echipele primăriilor Natalievca și Fălești. După sfârșitul timpului regulamentar de joc, meciul s-a finisat cu scorul de 3:3. Câștigătoarea Cupei urma să fie decisă la loviturile de departajare. La loviturile de departajare echipa primăriei orașului Fălești s-a dovedit a fi mai puternică decât rivala sa, învingând la penaltiuri cu scorul de 4:3, devenind deținătoarea Cupei președintelui raionului Fălești la minifotbal, ediția I-a.