La 2 martie, în Republica Moldova, este marcată Ziua Memoriei și Recunoștinței – ziua de comemorare a celor căzuți în conflictul armat din anul 1992 pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova, a victimelor conflictului și de exprimare a recunoștinței față de veteranii acestui conflict.
Anul curent, Ziua Memoriei și a Recunoștinței, în orașul Fălești, a fost consemnată prin activitate de comemorare a victimelor acestui război, desfășurată la Complexul Memorial „Aleea Eroilor”, la care au fost prezenți conducerea raionului și a orașului, colaboratorii Inspectoratului de poliție, ai Secției administrativ-militare veteranii și participanții la războiul de pe Nistru.
Cu mesaje de reverență și mulțumire către veterani și publicul prezent s-au adresat președintele raionului Fălești, domnul Sergiu Fîntîna, primarul orașului Fălești, domnul Alexandr Severin, șef interimar Inspectoratul de poliție Fălești, domnul Popovici Vitalie, șef al Secției Administrativ – militare, domnul Vitalie Grigoraș, președintele Asociației Obștești „Combatantul”, domnul Serghei Colesnic. Ei au ținut să sublinieze importanța cunoașterii acestor file din istoria statului nostru de către generațiile următoare pentru a conștientiza valoarea libertății și independenței unui popor.
Cu un recital de poezii patriotice au participat elevii instituțiilor publice de învățământ din localitate, pentru a elogia eroismul veteranilor războiului de pe Nistru. De asemenea în cadrul mitingului au fost înmânate medalii ”Vulturul de Aur” pentru veteranii participanți la acest conflict armat.
Deși au trecut mai bine de trei decenii de la conflictul armat de pe Nistru, veteranii de război își amintesc cu tristețe în suflet despre grozăvia prin care au trecut în anul 1992. La acțiunile militare din 1992 au luat parte aproximativ 30 de mii de persoane, 287 dintre acestea au decedat, peste 300 de persoane au rămas invalide. În raionul Fălești pe câmpul de luptă și-au pierdut viața pământenii Căruntu Grigore, Tataru Anatol și Orbu Eugeniu.