Astăzi, 24 august, se împlinesc 78 de ani de la eliberarea Moldovei de sub ocupația fascistă – încheierea Operațiunii Iași – Chișinău.
Pentru a consemna importanța acestei date, la Monumentul „Eroului necunoscut” din orașul Fălești a fost organizată depunere de flori. Prezenți la activitate conducerea raionului și a orașului, angajații Consiliului raional și ai primăriei, reprezentanții serviciilor desconcentrate, precum și alți cetățeni ai orașului au depus flori și au ținut un minut de reculegere în memoria celor căzuți pe câmpul de luptă pentru apărarea patriei.
Cu mesaj către cei prezenți a venit Domnul Valeriu Bobu, președinte al Organizației Veteranilor de război, care a relatat unele momente din istoria acestei operațiuni. Dumnealui a menționat că Monumentul „Eroului necunoscut” a fost inaugurat la a 25–a aniversare a încheierii Operațiunii Iași – Chișinău, în anul 1969. În acest loc a fost situată groapa comuna, aici fiind înmormântați 400 ostași care și-au dat viața în luptele crâncene pentru eliberarea Moldovei.
Președintele raionului Domnul Sergiu Fîntîna în mesajul său a menționat importanța acestui eveniment pentru cetățenii republicii. La fel a chemat să transmitem si tinerii generații istoria neamului, stima si respectul pentru faptele eroice ale părinților și buneilor noștri , care au căzut pe câmpul de luptă pentru cerul senin din zilele de azi.
În amintirea soldaților căzuți în timpul operațiunii Iași-Chișinău, astăzi, trăim cu toții sentimente de recunoștință și onoare pentru că și-au îndeplinit cu demnitate datoria, dând dovadă de vitejie și curaj. Aducem un omagiu participanților celei mai crâncene și mai sângeroase lupte pentru eliberarea Moldovei de sub ocupația fascistă.