Astăzi, 26 mai a fost dat start competițiilor raionale a echipelor și posturilor sanitare. Aplicațiile practice se vor desfășura pe parcursul zilelor de 26 – 27 mai curent, în apropierea lacului Comsomolist.
Scopul competiţiilor este de a monitoriza şi a scoate în evidenţă gradul de pregătire a echipelor și posturilor sanitare la protecția civilă.
În prima zi a concursului au participat 14 echipe sanitare a primăriilor Mărăndeni, Ilenuța, Ișcălău, Pruteni, Albinețul Vechi, Răuțel, Călinești, Scumpia, Izvoare, Musteața, Călugăr, Natalievca, Glinjeni și a ÎCS „Plastic Technology”SRL.
Totalurile competiţiilor urmează a fi efectuate la 27 mai, după ce se vor antrena în concurs şi restul echipelor și posturilor sanitare.