La 24 martie curent, în incinta Consiliului raional s-a desfășurat ședința de inițiere a activităților de instruire a membrilor comisiei teritoriale pentru consultări și negocieri colective din raionul Fălești.
La ședință au participat conducerea raionului domnul Sergiu FÎNTÎNA, Președintele raionului, Domnii Veaceslav TAMBUR , Veaceslav FUSU, vicepreședinți ai raionului, Domnul Igor ZUBCU, Președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Sergiu SAINCIUC, reprezentanți ai Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Doamna Violeta VRABIE, coordonatoare de proiect a Organizației Internaționale a Muncii (OIM), autoritățile publice locale, patronatelor și ai sindicatelor din domeniile serviciul public, agricultură, educație, sănătate și cultură.
În scopul sporirii capacităților de funcționare ale comisiilor pentru consultări și negocieri colective la nivel teritorial, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) cu suportul Organizației Intonaționale a Muncii (OIM), în perioada martie –aprilie 2022, implementează proiectul : ,,Susținerea Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective la nivel teritorial în asumarea rolului lor în mecanismele de consultare colectivă și negocieri”.
Scopul proiectului este de a susține partenerii locali din 3 raioane ale țării - Fălești, Rezina și Soroca, prin instruirea și acordarea suportului necesar membrilor comisiilor pentru consultări și negocieri colective în vederea îmbunătățirii dialogului social la nivel teritorial.
Agenda evenimentului a constat în familiarizarea mai bună a partenerilor sociali din raionul Fălești cu privire la activitățile care urmează a fi întreprinse în cadrul acordului de implementare, încheiat între CNSM și OIM.
De către Doamna Violeta VRABIE, a fost prezentat prioritățile proiectului și activitățile care urmează să fie realizate și stabilirea necesităților de suport pentru comisia teritorială pentru consultări și negocieri colective.
În final au avut loc discuții privind situația pe piața muncii, parteneriatul social la nivel local și identificarea posibilelor soluții pentru depășirea provocărilor semnalate de partenerii sociali pentru realizarea unui dialog social funcțional.