Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

  Astăzi, 9 februarie curent, Domnul Veaceslav FUSU, Vicepreședintele raionului, responsabil de domeniul sănătate a efectuat o vizită de lucru la IMSP ,,Spitalul raional Fălești” însoțit de  un grup de consilieri raionali,  directorul  instituției Domnul Iurie OSOIANU, primarul orașului Domnul Alexandru SEVERIN, Șeful AMUP Doamna Angela MOCANU și specialiștii din cadrul Consiliului raional.

  În cadrul vizitei de lucru s-au identificat și abordat problemele cu care se confruntă instituția medicală, și anume discuții în scopul îmbunătățirii condițiilor hoteliere, de lucru  și prestării serviciilor calitative de sănătate pentru pacienți.

  Domnul FUSU, în cadrul întrevederii a atenționat  directorul instituției despre faptul că există semnale și nemulțumire a pacienților  față de personalul medical, și a chemat conducerea instituției să se implice la soluționarea acestor probleme cât mai curând, fiind ca un obiectiv principal în perioada anului curent de activitate.