Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

   De către conducerea Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciul Public a fost dat start companiei de susținere a membrilor de sindicat în lupta cu COVID-19.

   Recent, de către Federație a fost procurat, în acest scop, 2100 de măști și 3400 mănuși de protecție, care vor fi repartizate Asociațiilor Teritoriale și Ramurale SINDASP din raioanele Orhei, Nisporeni, Edineț, Fălești, Căușeni și Serviciul Fiscal de Stat din Republica Moldova.

  Pentru  raionul Fălești a fost repartizat 600 bucăți de mănuși și 300 bucăți de măști de protecție. Urmează în următoarele zile să fie repartizate în cadrul primăriilor din raion.

   Din numele Asociației Sindicale SINDASP Fălești, transmitem sincere mulțumiri Domnului Vlad CANȚÎR, Președintele  Federației SINDASP pentru suportul acordat  membrilor de sindicat din cadrul serviciului public al raionului Fălești a echipamentului de protecție împotriva virusului.

   Asociația Sindicală Teritorială Fălești s-a alăturat acestei companii și din contul asociației a fost procurate 25 produse de dezinfectare care au fost repartizate membrilor de sindicat din cadrul Consiliului raional, la Direcția Generală Asistența Socială, Protecție a Familiei și Copilului și Aparatul Președintelui raionului.