Astăzi, în sala de ședințe a Școlii de Muzică s-a desfășurat ședința de lucru a reprezentanților autorității publice de nivelul II, membri ai comisiei raionale de recrutare - încorporare în serviciul militar în termen și în Serviciul Civil ( de alternativă) cu reprezentanții autorităților publice de nivelul I, persoanele responsabile de evidența militară.
La întrunire a participat Domnul Veaceslav TAMBUR, vicepreședintele raionului, președintele comisiei raionale de recrutare-încorporare în serviciul militar în termen și în Serviciul Civil (de alternativă), Domnul Dmitri LIPSIUC , șef a secției Administrativ- Militare,vicepreședintele comisiei , Doamna Ana BORDENIUC, Specialist principal, Secția Administrație Publică, vicepreședintele comisiei și Domnul Petru ROSOVSCHI, membru comisiei, colaborator al Inspectoratului de Poliție Fălești.
Cu un cuvînt de salut pentru cei prezenți în sală a venit Domnul Veaceslav TAMBUR, vicepreședintele raionului, președintele comisiei raionale de recrutare- încorporare în serviciul militar în termen și în Serviciul Civil (de alternativă) care a menționat scopul întrunirii de astăzis și care sunt chestiunile care vor fi examinate. În cadrul ședinței s-a informat participanții despre procedura de încorporare în serviciul militar în termen din primăvara- vara și toamna anului curent, prezentată de către Domnul LIPSIUC, despre încorporarea în Serviciul Civil (de alternativă) din primăvara și toamna anului curent prezentată de Doamna BORDENIUC.
S-a specificat și despre măsurile care urmează să fie respectate conform pct. 24.1 din Hotărîrea nr.11 din 15 mai 2020 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică privind starea de urgență în sănătate publică la respectarea măsurilor de control și combatere a infecției COVID-19 care urmează a fi respectate în perioada de încorporare a tinerilor și prevederile Hotărîrii nr. 282 din 13 mai 2020 cu privire la rezultatele încorporării în serviciul militar în octombrie 2019-ianuarie 2020 și încorporarea în serviciul militar în aprilie-iulie 2020.
În finalul ședinței de către persoanele responsabile de evidența militară au fost puse întrebări din domeniu, la care au fost oferite consultații, recomandări și sugestii privind încorporarea în conformitate cu legislația în vigoare.