Joi, 23 ianuarie, curent în sala de ședințe a CR, în cadrul companiei de informare privind oportunitățile de finanțare pentru îmbunătățirea nivelului de trai și de muncă în mediul rural din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, a avut loc un seminar de informare la care au participat primarii autorităților publice locale de nivelul I și persoanele cointeresate.
Cu un cuvânt de salut către participanți din partea CR s-a adresat șeful Direcției Agricultură și Alimentație dl Valeriu Motelica, care a relatat, că seminarul dat are ca scop informarea potențialilor beneficiari despre măsurile, condițiile și procedurile de acordare a subvențiilor.
Moderatorii sesiunii dl Ion Pînzari (Direcția politici și programe de dezvoltare a mediului rural, MADRM) și dna Victoria Meleșco ( șef secția teritorială AIPA, Bălți) au prezentat următoarele chestiuni :
- Subvenţii post investiţionale;
- Subvenţii în avans pentru proiecte star-up;
- Subvenţii în avans pentru îmbunătăţirea nivelului de trai şi de muncă în mediul rural;
- Procedura de depunere a dosarelor în cadrul Măsurilor ce vizează îmbunătăţirea nivelului de trai şi de muncă în mediul rural;
La finele seminarului a avut loc un dialog de întrebări și răspunsuri și s- au făcut schimb de opinii pe marginea subiectelor discutate.