La 22 ianuarie 2020, în incinta Consiliului Raional Fălești, s-a desfășurat o ședința de informare privind proiectul „Îmbătrânire și Sănătate”, organizată de Asociația Obștească Centrul de Asistență Socio-Medicală la Domiciliu „CASMED” în parteneriat cu Direcția Generală Asistență Socială, Protecție a Familiei și Copilului Fălești.
La ședință au participat consilieri raionali, șefii Direcțiilor și secțiilor din cadrul Consiliului Raional, angajați ai Direcției Generale Asistență Socială, Protecție a Familiei și Copilului, mass-media, societate civilă.
Participanții la ședință au fost informați despre scopul și obiectivele proiectului, bugetul total al proiectului, riscurile la care pot fi supuse persoanele vârstnice și nevoile stringente ale acestora. Un accent deosebit a fost pus pe conceptul „Comunitatea Prietenoasă Vârstei”
De notat, că raionul Fălești este unul din cele 2 raioane selectate în care pe parcursul anilor 2020-2023 urmează a fi implementat proiectul nominalizat.
Ședința a finisat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri.