În vederea implementării HG nr.725/2017 cu privire la Mecanismul de coordonare a politicii de stat în domeniul diasporei, migrației și dezvoltării (DMD), Biroul relații cu Diaspora din cadrul Cancelariei de Stat de comun cu Consiliul raional a organizat un seminar zonal cu participarea reprezentanților – persoanelor responsabile de domeniul DMD din raioanele Glodeni, Rîșcani, Ocnița, Dondușeni, Edineț și Soroca.
Cu un cuvânt de salut pentru participanți la seminar a venit Domnul Viorel BABII, Președintele raionului care a menționat despre scopul întrunirii și anume abordarea integrată a domeniului diaspora, migrație și dezvoltare în programele, planurile și strategiile de dezvoltare locală, precum și crearea mecanismului de monitorizare și evaluare a implementării DMD în documentele strategice locale.
Reprezentanții Biroului Relații cu Diaspora din cadrul Cancelariei de Stat au prezentat informația privind Mecanismul interinstituțional de referire a cetățenilor Republicii Moldova reveniți de peste hotare, migrația și dezvoltarea locală.