La 27 mai curent în sala de ședințe a Consiliului raional a avut loc ședința Comisiei Situații Excepționale . În cadrul ședinței au participat primarii orașului, satelor și comunelor din raion, șefii secțiilor și direcțiilor din cadrul Consiliului raional și reprezentanții serviciilor desconcentrate.
Ordinea de zi a cuprins chestiuni privind: salubrizarea și amenajarea teritoriului raionului, asigurarea odihnei lângă bazinele acvatice în perioada de vară, aprobarea actelor cu privire la pagubele cauzate culturilor agricole în rezultatul ploilor abundente cu grindină pe teritoriile raionului din 18 mai și 19 mai curent, reconstrucția podurilor în satul Bocani, Mărăndeni și Glinjeni, pregătirea serviciilor, primăriilor și obiectelor către verificare și aplicațiile protecției civile a raionului și acordarea ajutorului material cetățenilor.