Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

  Astăzi, 01 martie curent, conducerea raionului,  participanţi  la războiul pentru apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, polițiști, cetățeni din raion  au participat la acțiunea de comemorare a celor care și-au pierdut viața în  conflictul armat.

  Ziua memoriei a început cu depuneri de flori  de către conducerea raionului la placa comemorativă - Transnistria 1992 , la Complexul Aleea Eroilor din orașul Fălești.

  Pentru veterani, cu un mesaj de  mulțumire pentru eroismul și patriotismul de care au dat dovadă în acea perioadă a venit Doamna Iraida  BÎNZARI, președintele raionului, care a menționat, că ziua de 2 martie ne amintește de o perioadă grea din istoria statului nostru, este o zi când comemorăm pe cei mai buni și mai vrednici dintre noi. Fără îndoială, conflictul armat provocat de forțele separatiste, a marcat destinul țării noastre. Și astăzi resimțim efectele … Istoria le va aranja pe toate la locul lor, dar societatea și generația de astăzi trebuie să cunoască, că noi nu vom renunța niciodată să luptăm pentru țară,  pentru neam,  pentru că altfel ar însemna să acceptăm o nedreptate .

  Acum 27 de ani, circa trei sute de combatanți și-au pierdut viața, iar alte câteva sute au fost răniți, după ce au opus rezistență, în mod legitim, separatismului, a menționat Domnul Andrei Glavan, reprezentantul Organizației teritoriale a  veteranilor războiului de pe Nistru .

  În această Zi a Memoriei, este bine să ne amintim de trecut pentru a nu fi condamnați să îl repetăm și exprimăm profunda noastră recunoștință în fața tuturor participanților la conflictul armat de pe Nistru care au luptat și s-au jertfit pentru integritatea și suveranitatea Republicii Moldova, a menționat Domnul Pavel Țurcanu, participant la războiul de pe Nistru.

  Prioritatea țării noastre acum este soluționarea conflictului înghețat, pe cale pașnică, în scopul asigurării securității cetățenilor Republicii Moldova, de pe ambele maluri ale Nistrului.

  Din raionul Fălești pe câmpul de luptă și-au pierdut viața pământenii Căruntu Grigore, Tataru  Anatol  și Orbu  Eugeniu. Printre participanți a fost prezent și Domnul Căruntu Vladimir, tatăl eroului  Căruntu Grigore, care cu lacrimi în ochi a depus flori la monumentul fiului căzut pentru apărarea și apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.
Mitingul a  finisat cu un minut de reculegere și depuneri de flori pentru eroii neamului....

Galerie foto