Cetățenii din satul Pîrlița la 28 decembrie curent au trăit emoții pozitive la evenimentul de deschidere a Oficiului Medicilor de Familie din satul Pîrlița. În această zi alături de personalul medical și locuitorii satului Pîrlița a fost prezentă și Doamna Iraida BÎNZARI, președintele raionului, Oleg BELBAS, directorul Agenției Teritoriale Vest, Compania Națională de Asigurări în Medicină, Domnii Vladimir Tăbîrță, Roman RADU, vicepreședinții raionului.
Oficiul Medicilor de Familie a fost amplasat în clădirea gimnaziului din satul Pîrlița, reparat capital și dotat cu echipament medical performant din Fondul Dezvoltării și Modernizării a Companiei de Asigurări în Medicină în sumă de 600 mii lei, cu contribuția financiară a Consiliului raional în sumă de 75 mii lei.
Deschiderea Oficiului Medicilor de Familie este o mare realizare în urma vizitei președintelui raionului în teritoriu unde s-a constatat problema și într-o perioadă scurtă de timp a fost soluționată pentru cetățenii din comunitate, în scopul fortificării asistenței medicale primare, s-au creat condiții de muncă pentru tinerii specialiști.